Taxi As, indicativ 82

0 Flares Twitter 0 Facebook 0 Google+ 0 Email -- Filament.io 0 Flares ×

“Taxi AS. În 10 minute vine,” îmi zice Ralu, după ce mi-a chemat o maşină în faţa blocului ei.

Mă încotoşmănez şi cobor cu două minute mai devreme, ca să nu m-aştepte bietul om degeaba. Doar că l-am aşteptat eu cinci. Nicio problemă, nu mă grăbesc nicăieri. Străduţele sunt cam alambicate şi e greu s-o găseşti din prima pe cea pe care o cauţi, mai ales pe ceaţă. L-am văzut din depărtare şi m-am dus către el, ca să-i scurtez rătăcirea. Bietul om! Sigur îşi făcea griji c-a întârziat.

Urc. Bună seara, bună seara.

Îşi cere scuze c-a întârziat. Îi răspund că nu face nimic. Mi-am dat seama că nu găseşte aleea.
“Pe Dimitrie Pompeiu numărul 9-9 A,” zic dintr-o ciudată obişnuinţă, că altfel nu-mi explic de ce-aş fi vrut să ajung la sediul Procter & Gamble duminică seara.

Râd. Mă corectez. Râde şi el.

“Doar că v-aş ruga să trecem pe la un bancomat Raiffeisen înainte.”

“Nu e unul aici, la Domenii?” mă întreabă.

“Nu, că n-ajungem la Domenii. Adresa e pe lângă Camera de Comerţ. Domenii e în direcţie opusă.”

Se dumireşte şi-o ţine drept înainte, pe Averescu, deşi trebuia să facă stânga, pe Mihalache.

Îl întreb calmă de ce mergem într-acolo. Se loveşte cu palma peste frunte. Nici el nu ştia de ce.

“M-am luat cu gândurile şi nu mi-am dat seama. Îmi cer scuze.”

O apucă pe nişte străduţe, în încercarea lui de a ajunge pe Mihalache. Nu-i iese. Sunt ori cu sens unic, ori drumuri fără ieşire.

Îmi e puţin teamă, dar mă uit la faţa lui, în oglinda retrovizoare. Are faţă de om bun. Pe ăştia n-ai cum să-i confunzi. Şi mă liniştesc.

Se enervează c-a greşit drumul, îşi cere scuze a zecea oară. Încerc să-l consolez.

“Cursa asta e din partea mea. Eu am greşit.”

“În niciun caz. Toţi greşim. Staţi liniştit. Nu e absolut nicio problemă. N-aţi văzut că şi eu am greşit adresa? Nu mă grăbesc nicăieri.”

“Nu, nu accept. A fost greşeala mea. Vă rog.”

“Nu, eu nu accept. Oricum ştiu cât face cursa de aici: 11 lei. Şi la dus tot cu taxiul am mers.”

Continuăm spre Gara de Nord, Plevnei.

Ajungem la Izvor şi, în loc s-o ia inainte spre Naţiunile Unite, se întoarce spre mine şi zice şugubăţ:

“Ştiţi ceva? Dacă tot am greşit şi vă fac eu cinste, haideţi să v-arăt şi luminiţele de Crăciun de pe Bulevardul Unirii.”

Încep să râd bucuroasă de iniţiativă. Oricum nu le văzusem decât pe cele pe pe Magheru care “sunt mult mai urâte decât cele de pe Bulevard.”

Râd ca un copil. Râde şi el.

“Uaaa, chiar sunt mult mai frumoase!” exclam eu sincer convinsă.

“Mie îmi plac astea, că sunt mai simple.”

Ne uităm pe geam.

Îşi cere scuze din nou. Îi zic să stea liniştit, că toţi greşim, doar că problema cea mai mare nu e asta. E că îi judecăm prea aspru pe alţii şi nu ne convine când greşelile noastre nu sunt iertate cu uşurinţă.

Zâmbeşte.

Oprim la semafor, prilej pentru mine să mai arunc o căutătură pe geam la o arcadă plină de inflorescenţe aurii. Pe lângă maşină trece o ţigăncuşă cu un braţ de flori. Dă geamul în jos şi o întreabă cât costă buchetul. N-aud ce-i răspunde. Se tocmesc. Taximetristul cumpără un coşuleţ cu ghiocei.

Tot încearcă să-l aşeze pe bord, dar nu vrea să stea cu niciun chip. Mă gândesc c-ar putea să-l agaţe de oglindă, dar, înainte să-i ofer soluţia, mi-l întinde.

Mă uit la el şi nu ştiu ce să zic. Încerc să-l refuz, dar nu este un răspuns pe care să-l accepte. Îi mulţumesc şi pun coşuleţul alături de mine, pe bancheta din spate.

Am zâmbit până în faţa blocului. Îi întind 15 lei. Refuză cu obstinaţie. Insist. Refuză din nou.

“Haideţi să nu blocăm strada, domnişoară. Eu vă mulţumesc.”

Ce să mai zic?

Mulţumesc, domnule Nistor Mauriciu, de la Taxi As. Indicativ 82.