Concurs. Vrei un voucher la librăria Kyralina?

0 Flares Twitter 0 Facebook 0 Google+ 0 Pin It Share 0 Email -- Filament.io 0 Flares ×

Prima carte citită într-o altă limbă decât româna a fost un fel de recompensă.

Eram în clasa a VIII-a. Tobă de carte, dar fără să fiu conştientă de asta. Mereu aveam senzaţia că sunt un copil de mijloc, chiar dacă mediile generale treceau de 9,90. Dintr-un impuls pe care nici acum n-aş putea să-l definesc, credeam că, dacă nu zbârnâi la toate materiile, nu sunt, de fapt, bună de nimic. Iar a zbârnâi era o ştachetă pe care eu însămi mi-o ridicasem prea sus.

M-am dus mai mult forţată la olimpiada de franceză. Ştiam că există şcoli cu clase în care se făceau peste patru ore de franceză pe săptămână, la nivel intensiv. Ce şanse aş fi avut? O amărâtă de elevă care mai şi fusese nevoită să recupereze doi ani de franceză după ce am făcut o mutare absolut stupidă, de la o clasă de engleză la una de franceză. (Stupidă pentru părinţi, nu pentru mine, că doar nu eram eu lăsată să-mi decid singură soarta.)

Am repetat de-atâtea ori că nu ştiu nenorocitul ăla de “si” şi nenorocita aia de concordanţă, că doamna m-a luat la ea la grădină, câteva ore şi mi-a demonstrat că, de fapt, nu ştiam că ştiu. Dar tot mi se părea ceva putred în Danemarca. De parcă altcineva ar fi făcut exerciţiile alea în locul meu. Doamna a încercat să mă încurajeze. Mi-a spus că unul dintre subiecte o să fie o compunere şi că la imaginaţie nu mă bate nimeni. Deci să scriu aşa cum ştiu eu. Nu m-a convins şi tot cu mentalitate de pierzător m-am dus la concurs.

Ca de obicei, copiii de la “oraş”, nişte jmekeri. Nu dădeau doi bani pe mine. Dar nici eu nu dădeam. Nu-mi stătea gândul decât la handicapul pe care îl am în faţa lor, la faptul că ei au făcut de trei ori mai multe ore de franceză decât mine. Ce mai conta că la imaginaţie “nu mă bate nimeni”? Imaginaţia aia tot într-o limbă străină trebuia s-o transpun.

Cum mă aşteptam, doua subiecte de gramatică, nelipsitul “si”, nelipsita concordanţă. Subiectul de compunere. Nu mai ştiu care era tema, cert e că eu am făcut o poveste despre România, cu Dunărea în rol de prinţesă şi soarele în rol de prinţ. Ce mai conta că în franceză Danube e masculin?

Am ieşit aşa cum ieşeam de la toate tezele şi olimpiadele. Deznădăjduită.

Când am ajuns acasă, m-am apucat de exerciţii la gramatică. Dar m-a prins maică-mea şi m-a trimis la joacă. Să mă joc, auzi, când eu aveam examen de Capacitate! M-am dus, dar tot la fraze împărţite în propoziţii îmi stătea gândul. Mi se părea şi amuzant. Ani de zile mă îndemnase să învăţ şi, când o făceam din proprie iniţiativă, iar nu era bine.

Peste câteva zile, la ora de română, bagă maică-mea capul pe uşă. Jenant. Să deranjeze cineva ora şi acel cineva să fie chiar maică-ta. Copiii se bucură. Eu doar mă ruşinez. Precizează că nu ne ţine mult, deşi limbariţă are şi pentru export.

– Ai luat locul III la olimpiada de franceză, pe judeţ. Bravo, mami!

M-a surprins. M-am bucurat. Am primit multe felicitări, dar eu nu am încetat să mă întreb cum s-a întâmplat. Nici atunci nu credeam în miracole.

E, drept recompensă, doamna de franceză mi-a dat acces la imensa ei bibliotecă, din care mi-am ales “Micul Prinţ”. Prima carte citită în limba franceză.

Acum vă provoc pe voi la un exerciţiu de memorie. Care a fost prima carte citită în limba franceză? Neapărat franceză pentru că am un voucher de 50 de lei de dat, la librăria Kyralina. (E deschisă de doi ani, dar eu abia acum am aflat de ea.) Povesteşte-mi, pe scurt, cum ţi s-a părut şi, dacă reuşeşti să mă încânţi/amuzi, câştigi. :) Câştigătorii vor fi anunţaţi marţea viitoare.

Bonne chance!