Am făcut fericiţi nouă copii. Vă mulţumesc!

0 Flares Twitter 0 Facebook 0 Google+ 0 Pin It Share 0 Email -- Filament.io 0 Flares ×

Cu câteva săptămâni înainte de Crăciun, vă spuneam povestea unor copii sărmani. Nu aţi rămas indiferenţi, ba mai mult, v-aţi oferit să daţi o mână de ajutor, fiecare cum a putut: prin donaţii de hăinuţe, alimente sau chiar bani.

M-a impresionat enorm gestul vostru şi disponibilitatea de oferi bani unei persoane străine pentru a ajuta nişte copii pe care probabil n-o să-i vedeţi niciodată.

Am primit saci întregi de jucării, haine, alimente. Fiecare a ajutat cu ce-a putut. S-au strâns în total 2 300 de lei. Enorm faţă de ce aşteptări iniţiale aveam.

Nu mi-aş fi închipuit, dar e foarte greu se cheltui 2 300 de lei într-un hypermarket. :)

Primii bani, 300 de lei, i-am lăsat într-o carmangerie. Am plecat cu două plase pline.

Apoi am mers la Deichman, de unde le-am cumpărat încălţăminte.

A urmat Carrefour, unde-am umplut două cărucioare mari şi-am plătit aproximativ 1100 de lei. Bani îmi mai rămăseseră, dar nu mai aveam loc în maşină (una destul de încăpătoare). Aşa c-am zis c-o să mai facem o tură de cumpărături în altă zi.

Am mers la ei acasă şi le-am dus cadourile. Pe doi dintre frăţiori i-am găsit într-o cămăruţă scundă, cu două paturi, o sobă şi-un televizor. Se jucau. Iniţial s-au ruşinat când am dat buzna toţi peste ei, dar treptat s-au acomodat şi-au început să ne povestească şi să ne arate ce jucării mai au. Celălalt frăţior al lor, Cosmin, era plecat la bunici, într-un sat din vecinătate.

Şi părinţii, şi copiii, s-au bucurat foarte mult. Ba chiar – ca să vedeţi că tot omul care n-are de unde să dea e cel mai generos – la final, când ne pregăteam de plecare, tatăl a venit cu o pereche de ghetuţe: “Uitaţi, poate găsiţi un copilaş, să i le daţi. Sunt mici de al nostru.”

Mai aveam în jur de 900 de lei de cheltuit. Cum pe ei trei i-am îmbrăcat, încălţat, hrănit şi distrat, am zis ca restul banilor să ajute şi pe alţii.

Am dat câteva telefoane şi-am mai descoperit cinci copii nevoiaşi cărora le-am fi putut dărui măcar un zâmbet. Am aflat ce le trebuie şi-am purces din nou la cumpărături. Am mai umplut nişte coşuri pe la Kaufland, Cora şi Carrefour.

Bucuria cu care le-au primit ne-a fost răsplată suficientă pentru toată oboseala acumulată în săptămâna în care am stat mai mult pe drumuri, când am deschis şi sortat saci întregi cu lucruşoare etc.

Doi dintre ei locuiesc în nişte condiţii greu de imaginat pentru o ţară din secolul XXI, membră a Uniunii Europene. O casă dărăpănată, pământ pe jos. Nu e ieşit din comun pentru ei ca prin curte să mişune şobolanii. Bieţilor copii noi le-am luat încălţăminte, dar habar n-aveam că n-aveau nici şosete. Ne-a părut rău apoi că n-am aflat mai devreme de ei, că le puteam oferi mai mult. Poate e urât din partea mea să spun asta, dar, în cazul lor, o parte din vină o poartă şi părinţii. Nici pe ceilalţi nu-i dădeau banii afară din casă, dar măcar era curat şi în curte, şi în interior şi amândoi făceau sacrificii ca să le fie bine copiilor. Ei, la aceştia doi, când am ajuns, mama îşi făcea unghiile, dar cu mătura probabil nu dăduse în viaţa ei. Fetiţa are şapte ani şi 19 kilograme. Într-un timp a durut-o apendicele, dar medicii au refuzat s-o opereze pe motiv că, fiind atât de slabă, ar fi murit pe masa de operaţie. I-au dat nişte antibiotice şi i-au îndemnat pe părinţi s-o hrănească. Cu astfel de părinţi, la ce viitor pot spera copiii ăştia?

Cu ultimi bani am cumpărat alimente, fructe şi dulciuri pentru o fetiţă şi-un băieţel, verişori, dar foarte săraci. Nu am poze cu ei pentru că aveau pojar, dar sunt sigură că s-au bucurat.

În fine, trăgând linie, noi toţi am reuşit să facem fericiţi op t copilaşi. (Al optulea e Bebe – în caz că nu vă dădea socoteala – pentru care am luat geacă şi ghetuţe, iar a noua e Andreea, de care am mai scris.)

Vă mulţumesc!

Adaug şi bonurile.