Vadim al nostru si laserul

0 Flares Twitter 0 Facebook 0 Google+ 0 Email -- Filament.io 0 Flares ×

Are parul alb-alb si nu l-am vazut vreodata imbracat in altceva decat in camasa aia alba, ponosita, rarita la spate de-atata purtat si pantalonii gri, care cred ca si-atunci cand nu-s pe el au forma lui anatomica. Nu se-ncalta decat cu niste pantofi mai vechi pe care i-a facut papuci, calcandu-i pe scoarta, iar vara poarta sandale inchise la varf, intotdeauna cu sosete gri-maronii care-au fost odata albe. Prin 85.

L-am botezat Vadim si e vecinul meu de scara. Sta la etajul unu, cu balcon in fata si e mereu pe faza in caz de evenimente de importanta zero sau 1, 2, 3, 4, 5 …. 582. Cu alte cuvinte, e mereu cu capul pe geam si stie tot ce misca. In caz de breaking news, Vadim coboara in fata blocului si intra in dezbateri, pune intrebari, trage la raspundere sau injura copiii care-i ating masina nemiscata de ani buni si acoperita cu o husa kaki. In afara de el, nici nevasta-sa nu cred ca stie ce culoare are masina aia. Vadim pazeste secretul cu sfintenie. N-o porneste din loc de teama sa n-o uzeze. Altfel n-ar mai fi singurul de pe strada cu masina fabricata-n ’63, dar care e nou-nouta in acelasi timp.

Vadim are intotdeauna un sfat pentru oricine nu vrea sa-l asculte. Isi tipa sfaturile de la etajul 1 cand te-astepti mai putin. El cunoaste mereu o cale, o metoda noua, nepatentata, dar atat de eficienta.

Acum o saptamana, ma-ntorceam de la alergat. Traversez si-n fata scarii lui Vadim vad un punct portocaliu, de “laser” pe care o pisica se tot zbatea sa-l prinda, saraca. Stiti toti lanternele alea micute cu care se jucau baietii in anii 90. Ei, tehnologia se pare ca ajuns si la vecinul meu. Crapa Vadim de ras uitandu-se cum se juca matza cu punctul de laser. M-am inchinat cu mana stanga si-am mers mai departe.

Azi, aceeasi poveste. Ma-ntorc de la alergat, ajung in fata scarii mele si, inainte sa intru, primesc un sms. Ma opresc sa-l citesc. Uitandu-ma in jos, vad un punct de laser. Il ignor. Punctul insista. Devine jucaus. Mi se pune pe telefon, pe mana, pe adidas. Stiam de unde vine, asa ca ma uit fix la balconul lui Vadim. Ce credeti ca face? Se-ascunde! Dar ii vedeam motzul. Si, chiar daca nu i l-as fi vazut, tot as fi stiut de unde poate sa vina. Copii retardati n-avem in bloc. Incep sa tastez la randul meu un sms. Yoda insista. Ridic capul brusc, cat sa-l surprind, da sa se-ascunda, dar nu mai apuca. Rade incurcat. Aveam multe cuvinte de spus, dar m-am uitat iar la parul lui alb si mi-am amintit ca putea sa-mi fie bunic. Ii zic doar atat:

– Ce amuzant sunteti! La varsta dumneavoastra…

Si-mi continui fraza in minte. Data viitoare, i-o spun si lui.