Une bataille de jeu
by Maldita on September 2, 2010
Azi n-a fost o zi ca oricare alta. A fost o zi care-a necajit-o pe Anurim si care si-a batut joc de mine. O zi dupa care s-ar fi putut face un episod dintr-un serial numit “Mademoiselle Guignon”, la care oamenii ar rade, iar protagonistului i-ar aparea cate un nou fir alb in fiecare zi.
In drum spre serviciu, imi faceam in cap planul despre cum o sa fac eu si-o sa dreg si-o sa schimb daca nu lumea, macar lumea mea. Insa, de cum am ajuns, m-am trezit prinsa intr-un meci al sarcinilor de indeplinit, al sedintelor si-al problemelor aparute din senin, cand chiar credeai ca apele s-au asezat in matca.
1. Am mancat vreo doua kilograme de struguri albi, negri, fara discriminare. M-a apucat durerea de burta, asa cum orice om normal ar fi anticipat.
2. Am plecat spre mall sperand c-o sa vad, in sfarsit, Inception. Am urcat in autobuzul gresit.
3. Am coborat la dracu-n praznic, destul de aproape incat sa nu ma ia niciun taxi, dar destul de departe incat sa nu ajung la timp decat alergand.
4. Am alergat pana la mall, pastrand in gand celulita care se topeste in goana mea nebuna spre mall, spre mall.
5. In timp ce alergam, am simtit ca-mi pica ceva-n cap: o picatura mare si grea de la aerul conditionat, speram. Pe dracu! Era un cacat. De pasare, ca-s la dieta.
6. Mi se terminasera servetelele si n-aveam cu ce sa-mi sterg excrementul din crestet. Am folosit in acest scop o carte de vizita. Imi pare rau, Ceainaria Nustiucare.
7. N-am nimerit cu cartea de vizita toata materia, dar am nimerit-o cu degetul si-am incalcat sfatul de aici: http://maldita.ro/scufita-rosie.html.
8. Am ajuns la film. O coada cum doar la Judecata de Apoi mai gasesti. La coada era tot Bucurestiul in afara de Nihasa, care ma astepta cuminte la alta intrare.
9. Proaspatul ajuns la coada, Nihasa, m-a instiintat ca am ceva pe par. Se pare ca subapreciasem dimensiunile fecalelor de care este capabila o inaripata.
10. Am renuntat sa stam la coada la bilete si-am plecat.
Doar de mine-si bate joc Universul?
7 comments
Nu…
by Anda on September 2, 2010 at 12:15 am. #
Cu mine de mana azi joci la loto!
by Onics on September 2, 2010 at 8:44 am. #
hai ca la ultimele doua fraze ai reusit sa ma faci sa rad:)). Iarta-ma, stiu ca tu suferi, dar prietenul meu C. mereu zicea ca rad de dramele oamenilor, mai ales in aceste cazuri. Suna postul tau ca ala al meu cand mi s-a stricat usa de la intrare. DAAAAR, am o completare si mai si: sambata, dupa cum stii, ar trebui sa plec la Istanbul. Ghici cine are pasaportul expirat si a uitat ca Turcia nu e in UE :).
by Anurim on September 2, 2010 at 9:53 pm. #
Bună treabă! :)
Asta îmi amintește de-o întâmplare. Mergeam eu frumos îmbrăcat, pieptănat, parfumat, ferchezuit pe calea Victoriei. Mă îndreptam emoționat către studio-ul Alexandrei pentru a intra și eu în rândul daydreamer-ilor. Ghici ghicitoarea mea, ce-am pățit FIX înainte să intru în clădire? În momentul ăla am jurat răzbunarea cruntă a statuilor. Era târziu, trebuia să mai ajung și la un eveniment, eram îmbrăcat cu ultima cămașă curată(spălată special!), abia găsisem loc de parcare, abia o convinsesem pe soră-mea să vină și ea. Aproape am urlat de disperare. Nu m-am lăsat învins de soartă! Am condus ca bezmeticul până acasă, m-am spălat pe cap, am aruncat un tricou pe mine, am convins-o iar pe soră-mea și 30 de minute mai târziu (după ce am intrat în clădire cu ochii pe sus)la ce întâmplare fericită crezi că mă gândeam eu de mă umfla râsul când eram fotografiat așa: http://alexunu.ro/daydreamers/#/daydreamer/828?
by Mihai on September 3, 2010 at 2:23 am. #
Io nu fac nici o referire la postul tau, ca ma umfla rasul si nu-i bine sa razi de raul altuia.
Da’ voiam sa ii multumesc lu’ Anurim ca m-a instiintat si pe mine ca ii cu pasaport in Turcia. ca si io visam sa ajung anul asta pe la Istanbul. acuma… mai astept, ca poate se intampla ca si cu Serbia. :P
by Tomata cu scufita on September 3, 2010 at 10:36 pm. #
Nu va mai cereti atata scuze ca articolul asta v-a facut sa radeti. Nu voiam sa bociti toti ca s-a cacat o pasare-n capu’ meu, sincer. :))
by Maldita on September 5, 2010 at 1:10 pm. #
N-a bocit nimeni, soro. Am ras toti, ce sa mai:). @Tomata – cu placere, vezi sa nu faci ca mine, sa uiti si sa-ti amintesti in ajunul plecarii:D
by Anurim on September 11, 2010 at 12:43 am. #