Tzeapa de la Carrefour! Adieu, mon amour!

Carrefour. The final destination. Un supermarket cu care am avut o frumoasa relatie de amor ani la rand. Pana vineri, cand s-a produs ruptura. In portofelul meu si in imaginea lor.

Ma lovise o pofta pantagrueleasca de alune de padure, fistic, caju. Orice din familia asta delicioasa. Cum sunt fitzoasa si cand vine de materie prima pentru stomac, mi-am zis ca e cazul sa-mi aleg ca gaina-n boabe din cele mai multe si mai multe marci, sortimente si dimensiuni existente pe piata. Cuprinsa de melancolia idilei carrefouriene, m-am oprit la Piata Unirii. Au un raft imens. Cu de toate. As desface toate pungile alea si-as rontai acolo ca o marmosina, toata ziua.

Am 45 de kg si nu ti-ai imagina ce capacitate furajera am. Lacoma, am ales o punga de o jumatate de kilogram de alune de padure. M-am uitat la pret – 5,3 lei. “Ceva e putred in Carrefour,” mi-am zis precauta si am verificat de nenumarate ori daca informatiile de pe punga coincid cu cele de pe ambalaj. Erau identice. De ce oferta minunata aveam parte! De fericire, mi-am mai luat o punga mare de fistic – 14 lei. Daca e bal, bal sa fie!

Ajung la casa, liber. M-am uitat pe talpi, nu calcasem in nimic norocos. Bip-bip, asa au trecut cumparaturile mele prin luminita rosie.

43 de lei, ma anunta doamna de la casa. Mecanic, scot banii, platesc, primesc restul, mintea mea ruginita nu percepe o diferenta de cateva zeci de lei, ia bonul si pleaca. Ca de obicei, reactionez cu 1 minut intarziere. Si ma uit pe bon: punga mea de alune se poleise cu aur intre timp si costa 28 de lei. O miiiica diferenta, pe care, dac-as sti sa socotesc, v-as spune-o exact.

M-am impacat cu gandul si-am plecat. Ma suna sora-mea fix in momentul ala si-i povestesc amuzata cum am platit 28 de lei pe o punga de alune. Om al actiunii, mai mica, dar mai desteapta (si sigur mai frumoasa) decat mine, imi zice ca o adevarata opecista:

-Intoarce-te si cere-le banii! E dreptul tau! Daca la raft e un pret si la casa altul, e vina lor! Du-te si schimba-le sau returneaza-le! N-au de ce sa comenteze.

M-am cam codit. Ba ca e tarziu, ba ca n-am chef sa ma cert cu vanzatoarele. Si nu sunt eu omul care sa se uite la cativa lei, dar vazand-o atat de pornita (ok, imi e si un pic frica de ea – poate sa ma bata), ma intorc hotarata sa sanctionez nelegiulirea.

Ma adresez unui angajat destul de amabil, dar care se scuza ca el raspunde de lactate si cei de la legume si fructe e posibil sa fi plecat. Ca e tarziu. Ce frumi! Ma indruma spre Biroul de Informatii de la etaj. Unde ma si duc glont. Eram un justitiar al supermarketurilor, care razbuna memoria tuturor fraieritilor neatenti la ce platesc si urmeaza sistemul manelistic “fara numar, fara numar, fara numar”.

La Informatii, o primata cu smoc blond, vopsit, la fel de natural ca Pepsi. Scarbita, plictisita si net superioara mie ma intampina cu un voios: mdea… . Ii explic calma problema. Dispretul din privirea ei m-a facut sa ma simt ca un fir de par de pe puta puricelui de pe puta unui maidanez. M-a indrumat spre Biroul de Informatii de la parter, cu acelasi ton cu care Ieremia Movila li se adresa razesilor.

Jos, o domnisoara amabila, dar proasta. Ii explic. Imi ia bonul si timp de vreo 15 minute vorbeste la telefon cu o entitate superioara. Nu auzeam ce-i spune. Dupa fructuoasa convorbire, ma roaga sa-mi deplasez fesierii catre raionul de legume si fructe unde ma astepta “colega”, care vai! nu putea sa vina la Informatii, din motive ramase neelucidate. M-am convins acolo ca era handicapata. Mintal.

Am depanat a treia oara aceeasi povestioara captivanta, de data asta ilustrandu-mi afirmatiile cu pretul lipit de raft, cu cel de pe bonul meu si cu pardalnica de punga de alune.

O, domnisoara! Dar ce aveti dumneavoastra sunt alune prajite, pretul de sub este pentru alune neprajite.

Pai mai, cretino, gaura in prezervativ ce esti, de ce e pretul asta sub teancul de pungi de alune prajite? (Nu i-am zis asa, dar imi place sa dramatizez. In filmul care se va turna dupa intamplare, as vrea totusi sa se foloseasca acest scenariu). Si, daca tot sunt eu retardata dintre noi doua, de ce nu-mi arati pungile de alune neprajite pentru care este afisat acest incredibil pret de numai 5,3 lei? Oare pentru ca ele nu exista?

N-a avut un raspuns. Si nici o solutie. Dar m-a trimis sa returnez punga la Biroul de Informatii de SUS. M-au plimbat ca pe mort timp de o jumatate de ora printr-un supermarket, vineri seara. Am vrut sa abandonez, dar daca tot am intrat in cruciada, trebuia sa joc. Asa ca m-am entuziasmat c-o s-o revad pe maimuta blonda de la etajul 1.

S-a bucurat nespus ca ma vede. I-am povestit din nou firul epic. Nu l-a urmarit. Se uita la mine cu doi ochi tampi de sub niste sprancene suuuubtiiiiiri si strambe, jumulite cu ciuda:

Domnisoara, v-am mai zis sa va duceti jos. Chiar asa de greu e?

Si-atunci am defulat:

M-am saturat sa umblu de jumatate de ora printr-un magazin pentru o nenorocita de punga de alune. Ma trimiteti de la una la alta ca pe o minge de ping-pong. Nu e vina mea ca aveti haos in magazin. Vreau sa reurnez aceasta punga de alune acum.

Si-atunci a inceput sa rezoneze. Ridica receptorul si formeaza cu unghiile ei pilite rotund si date cu oja sidefata un numar.

Ei, ca de obicei, a vazut alt pret, se stramba ea urechii de la capatul firului.

Mi-as fi dorit sa o apuc de coama aia de par ars valvoi si sa matur cu ea tot drumul pe care il parcursesem eu in seara aia, ca de la Ana la Caiafa. Dar m-am abtinut. Mi-am reamintit ca nu sunt suficient de zen.

A completat un formular. Apoi a chemat nu mai putin de patru oameni sa-l semneze. Printre ei s-a numarat si paznica, pentru ca era o ea – Cobra, pe numele sau de botez sau de alint. Mi-a scanat bonul, mi-a cerut numarul si seria de pe buletin, am intins punga si mi-a aruncat banii pe tejghea.  

Am invins?

PS: Cat timp am bantuit eu prin supermarket, un homeless veritabil umbla cu un cos de cumparaturi printre rafturi. A cumparat ceva ce nu ti-ai imagina vreodata ca un homeless ar putea cumpara: balsam de rufe!