Top 13 perechi de pantofi care mi-au scris istoria

0 Flares Twitter 0 Facebook 0 Google+ 0 Pin It Share 0 Email -- Filament.io 0 Flares ×

Memoria mea e un amalgam de mirosuri, sunete, atingeri, date lipsite de importanţă, date pline de importanţă, culori, replici, tonuri, amănunte pe care adulţii le-au uitat, dar eu le ţin minte chiar şi după 26 de ani.

Citeam articolul lui Pietricel despre pantofi şi mi-am dat seama nu-mi amintesc doar evenimente, ci şi pantofii pe care-i purtam. Nu pentru c-aş fi avut o singură pereche ci… Pentru că-s un pic dusă cu capul, socotesc.

1. Prima pereche de pantofi pe care-o ţin minte erau, de fapt, nişte sandale. Odioase după gusturile mele de-acum, dar, probabil, trendy în 86. Aveam trei ani şi ioc putere de decizie. Mami, cum ai putut?!

sandale 86

2. Ţin minte perechea de “galoşi” de fetru ecosez, cu dreptul vizibil mai borcănat decât stângul, cumpăraţi tot de maică-mea într-un moment de rătăcire, probabil, că altfel nu-mi explic. Refuz să cred că propria mea mamă m-ar fi sluţit voluntar. Vă daţi seama că eram o divă de mică, aşa că am ales să nu-i port din respect pentru estetică. Nu regret nici azi. Erau, totuşi, odioşi.

3. Ţin minte perechea de mocasini vişinii cu dungi gri măsura 19 pe care mi i-a cumpărat bunică-mea de la magazinul comunal, la cererea mea. Cu “mocasini” am spus tot. Sunt practic ce e mai scârbavnic în materie de încălţăminte. Nimeni, oricât de rău ar fi, n-ar trebui să poarte aşa ceva pe a treia planetă de la Soare. Nici în cazul unui atac atomic în urma căruia supravieţuieşti tu, gândacii, o pereche de mocasini şi Cher, nu ar trebui să porţi mocasini. Orice ai fi tu: femeie, bărbat sau hermafrodit. Repet: mocasinii sunt ceva rău! CEVA RĂU! BRB, mă duc să plâng.

4. Ţin minte prima mea pereche de încălţăminte cu toc (de patru cm sau pe-acolo), primită la şapte ani. Erau un fel de papuci cu toc, roşii, cu talpa din fildeş roşu – aşa susţineam eu – sau plastic – aşa susţineau părinţii. Ar fi fost oricum cei mai mişto din faţa blocului, dar faptul că erau împodobiţi cu ştrumfi le dusese vestea în trei cartiere. Nu-i purtam decât la ocazii speciale, vă daţi seama. Iar ocaziile speciale la vârsta aia se traduceau în concursuri de Miss organizate de fetele mai mari, la care participam noi, astea, mai mici, şi la care câştigam de fiecare dată, bineînţeles. Pe lângă recunoaştere, mai primeam şi o “panglică” din hârtie igienică pe care scria Miss Univers. Îngust univers mai aveam! Ca acu’.

5. Ţin minte pantofii din prima zi de şcoală: o pereche de adibaşi cu scai, dintr-o imitaţie de piele care se tăia după câteva săptămâni de purtat. Dar aşa era moda pe-atunci: să porţi adibaşi cu ştrampi sau uniformă şi doar ştiţi că sunt early adopter.

6. Ţin minte perechea de espadrile negre, chinezeşti, cu baretă şi desen floral. Aveam opt ani. Cei care le vedeau întâia dată puteau crede că sunt espadrile negre de Scufiţă Roşie, dar, odată ce le  explicam că sunt espadrile de karate, înţelegeau şi altă dată nu mai greşeau. În semn de respect, îi rugam să nu-mi mai spună “Dani”, ci simplu: “Maestre Şi”.

7. Ţin minte perechea de Pume. Pume, frate, de piele, primite de la Moş Crăciun în clasa a V-a. Erau două tipuri: unele pentru copii, până la măsura 36, altele pentru adulţi, de la 36 încolo. Bineînţeles că eu mi le doream pe cele pentru adulţi şi, bineînţeles că la piciorul meu de asiatică subnutrită le-am primit pe alea pentru copii.

8. Ţin minte prima pereche de bocanci a căror veste s-a dus în toată şcoala. Erau până sub genunchi, aveau un pic de toc şi un şiret care se închidea în zig-zag pe după nişte găici. Din cele enumerate până acum, cred că sunt singurii pe care i-aş purta şi azi. A! Şi saboţii cu ştrumfi. Bine, poate şi pe ăia de “Maestre Şi”.

9. Ţin minte sandalele cu talpă ortopedică înaltă de 7 cm, din cauza cărora am pierdut iubirea unui viitor fotbalist ratat în clasa a VII-a. Motivul? Eram mai înaltă ca el şi, probabil în cantonament Tom Cruise şi Nicole Kidman nu erau chiar în vogă, aşa că a optat pentru anorexica Andreea din Bihor.

10. Ţin minte pantofii din prima zi de liceu, cu talpă Andre de aproximativ 1453 de centimetri care mă înălţau într-un mod deloc credibil şi din care ieşeau două picioare subţiri, făcute pentru blugi măsura 34. (Bine, recunosc, 32, acum port 34.)

11. Ţin minte cizmele de catifea cu care am mers la olimpiada naţională din clasa a 10-a, când aproape m-am pupat cu Robert din Piteşti, o frumuseţe de băiat pe care-l caut ever since. Zic “aproape m-am pupat” nu pentru că n-aş fi vrut să-l pup, ci pentru că încă nu descoperisem metoda prin care să-l determin pe el să mă pupe şi să pară că eu nu-mi doresc sub nicio formă. Între timp, am dezvoltat şi această abilitate. Ştiu, probabil există un diagnostic pentru asta şi mi se trage de la perechea de galoşi nepereche.

12. Ţin minte perechea de pantofi pe care-am purtat-o când ne-am văzut prima dată şi pe care-am păşit grăbită, prin Centrul Vechi, cu El după mine strigând: “Daniela, te rog, nu pleca! Daniela, sunt aici să te protejez.” La care eu, amuzantă cum mă ştiţi: “Am nevoie de cineva care să mă protejeze de tine. Şi nu, nu de un prezervativ!”

pantofi cu catel

13. Ţin minte perechea de pantofi pe care-am purtat-o în seara revelaţiei: nişte oxforzi corai pe care el i-a apreciat drept “oribili, de prost gust şi care ar trebui purtaţi doar la circ, dacă te numeri printre cei care susţin spectacolul”.

Următorii pantofi de care vreau să-mi amintesc cu drag vor fi ăştia:

louboutin