Iarta-le, Doamne, ca nu stiu ce poarta!

Oi fi eu mai optzecista, ultraretrograda, nesimtitoare la pulsul infierbantat al noutatilor de pe catwalk, dar unor lucruri mintea mea tip stafida nu le poate dibui sensul. Pe langa fizica si chimie, ce nu pricep cu dat dracului sunt noii “pantofi” Alexander McQueen.

Lasand la o parte voma pe care mi-o provoaca designul, ma intreb in afara de Lady Gaga si, eventual, Posh, cine dracu-si mai risca integritatea gleznelor ca sa nu treaca trendul peste ea? Ce supradoza de fashionism sa aiba inscrisa in ADN ca sa poarte asemenea elucubratii vestimentare?

De ce iubim pantofii

L-am iubit pe Iliescu toata copilaria. L-am iubit sincer, dar nu dezinteresat. Copil crescut 5 ani sub comunism, avand treze in minte stihiile Alimentarelor pustii, piramidele de suc de rosii si bomboanele in cornet de hartie maro, am echivalat venirea lui la putere cu pogorarea Craciunului etern pe pamant. Si prima oara cand am vazut un supermarket ticsit de dulciuri s-a intamplat abia la sase ani, la vecinii sarbi.

Cum pana atunci cea mai mare bucurie mi-o aduceau ciocolata ungureasca si cea chinezeasca (si asta numai la zile mari), si-acum imi amintesc mirosul de napolitana cu crema de alune si gustul bomboanelor Pez din supermarketul sarbesc! Si fiindca refuzam in mod frecvent orice tip de hrana, ai mei s-au bucurat nespus vazandu-ma receptiva la oferta vecinilor de dincolo de Dunare, incat mi-au cumparat TOT ce am vrut. Si, Doamne, am vrut atatea! De cate ori treceam granita, imi faceam provizii cat pentru o gradinita intreaga. Pe atunci, fratii mei nu aveau decat gingii, asa ca nimeni nu putea atenta la mica mea comoara gastronomica.

Dar Iliescu nu-mi adusese doar rasfaturi gustative, ci si rasfatul hainelor si al pantofilor din strainatate. Nimeni nu banuia ca fetita de atunci calca pe un drum fara intoarcere. Proaspat familiarizate cu pantofiorii rosii de lac cu fundita, saboteii cu strumfi si chiar cu adidasii contrafacuti de la turci, piciorusele mele refuzau amintirea posomorata a galosilor de lana in carouri galbene sau a sandalelor maro si labartate ca doua barci.

Azi, cosmarurile mele nu sunt dominate de caderi in gol sau aparitii nud in fata multimii, ci de revenirea pantofilor urati. Vine un moment in viata fiecarei femei, cand isi da seama ca un pantof frumos o va face mai fericita decat va putea vreodata un barbat, fie el si Gorgeous George…

1. O pereche de pantofi nu va ajunge niciodata in alt dulap. Decat daca vrei tu asta.  Ti i-ai cumparat, sunt ai tai si NUMAI ai tai. Subconstientul nu ti-e terorizat de ideea ca pantofiorii tai ar putea fi intrigati de niste picioare mai frumoase sau o pereche de silicoane reusite.

2. Pe o pereche de pantofi te poti baza intotdeauna. Un barbat are o gramada de extra-optiuni detestabile: meci, bere cu baietii, joc pe calculator. Si God knows! Nu poti concura cu asa ceva… In schimb, pantofiorii sunt mereu acolo, cumintei in cutie.

3.  Ranile provocate de pantofi se vindeca in cateva zile. In schimb, un barbat va sti mereu pe ce rana sa puna mai multa sare si unde sa loveasca pentru a lasa mai multe sechele.

4. Daca o pereche de pantofi nu ti se potriveste, o poti returna in 30 de zile. Nu zic ca nu poti returna un barbat, dar nimic nu-ti garanteaza ca urmatorul va fi mai breaz.

5. Poti avea cati pantofi vrei tu! Haremul incaltamintei este legal si chiar recomandat.

Nu ca barbatii n-ar avea la randul lor “atributii” de neinlocuit, dar, sa fim seriosi: cine ar putea concura (cu sanse) cu o pereche de pantofi? Poate o geanta…