Cu ‘mnezo eu nu mai am nicio treaba. De printr-a saptea asa, cand am inceput sa rezonez de una singura asupra religiei. Sunt pasionata in schimb de mit, mitologie, istoria religiilor, dar nu cred. Si nu mai e loc de discutie aici.
Am invidiat ideea de mai jos pentru ca nu mi-a venit mie. E foarte amuzanta. Da, da, stiu, cazan cu smoala. Sper doar sa fie la clasa I.
Io in viata asta nu m-am impacat bine nici cu Biserica (Ortodoxa, Catolica, Protestanta, Anglicana, Scientologica etc.), nici cu “Poetul nepereche“, “Luceafarul poeziei romanesti“, “Poetul national” si alte pseudonime laxativice, inventate de profe de romana cu coc, exces de blush in obraji si ochelari supradimensionati.
Cu Besareca e simplu – nu crez. Si chiar daca, printr-o minune dumnezeiasca, s-ar pogori Duhul Sfant asupra mea si m-ar izbi misticismul mai rau ca pe Blaise Pascal, tot n-as fi in stare sa cred ordonat. Adica sa ma organizez in rugaciuni si spovedanii cu aproapele sau departele meu, sa pup icoane dupa toate babele sau sa tin post negru cu zilele. Ma scuzati, nu e genul meu. Daca o sa ard in iad pentru asta, sper ca macar smoala sa fie pentru ten uscat.
Cu Eminescu e si mai simplu – e supralicitat. Daca nu mi-l bagau pe gat din grupa mijlocie pana la Bac, poate l-as fi inghitit azi fara noduri.
Dar nu valoarea lui poetica (incontestabila de altfel) face subiectul acestui articol. Dadu strechea in Liga Scriitorilor din Romania si ii cere Patriarhului sa-l canonizeze pe Eminovici. Pentru Costin, sa-l faca sfant. Liliiiiii!
Adicatelea sa se inchine toate babili la dansul?
Cum motiveaza inaltii cugetatori:
1. “Din poeziile sale razbate spiritul national-ortodox.”
O la la! Dar Vasile Voiculescu ce-are? Dar St. O Iosif? Dar Radu Gyr? Dar Tudor Arghezi, care btw, scrise PSALMI!
2. “Se trage dintr-o familie ortodoxa.”
Ei, na! Hai ca asta-i culmea! Si eu ma trag dintr-o familie ortodoxa. Asta chiar e un argument? Daca da, atunci astept sa fiu canonizata, laolalta cu celelalte milioane de romani ortodocsi. Plus ca m-am nascut in aceeasi zi (nu si in acelasi an ) cu Maica Domnului, 8 septembrie. Pe langa 15 ianuarie chiar am un atu in plus.
3. “A scris multe poezii cu tema religioasa.“
Da, o gramada. Mai ales cand religia nu e cea ortodoxa, ci un amalgam de viziuni filosofice, de la cele orientale pana la Schopenhauer.
Sa nu uitam ca “Poetul nepereche” nu era mare amator de credinta in turma. Ba mai mult, exista o multime de alti poeti cu adevarat mistici care chiar au scris poezii cu tema vadit religioasa. Am enumerat mai sus o mica parte dintre ei.
Din cate stiu eu insa, pentru o canonizare e nevoie de ceva mai mult decat atat. Spicuiesc cateva dintre conditii:
1. Sa moara pentru credinta. NU e cazul.
2. “Marturisirea neinfricata a dreptei credinte in fata oricarei amenintari, indiferent daca aceasta atragea moartea sau exilul, inchisoarea sau alte suplicii suportate cu barbatie eroica.” NU e cazul.
3. “Viata sfanta, viata fara prihana, insotita de faptele milei trupesti si ale milei sufletesti, cea mai inalta traire morala si religioasa.” Veronica Micle, femeie maritata, stai jos! Nu ti-ar fi rusine? Deci, NU e cazul.
4. “Lupta pentru apararea dreptei credinte, care trebuie sa fie facuta cu toate puterile pentru triumful Ortodoxiei“. NU e cazul.
5. “Nestricaciunea trupului dupa moarte.” Nu se stie.
Prin urmare, ne inchinam si la Misu? Ca la Fane o facem deja…
Fratilor, iertati-ma daca sunt miscata, daca emotiunea ma apuca asa de tare! Fratilor, mi s-a facut o imputare si (nu) sunt mandra de aceasta Mi s-a facut imputarea ca sunt foarte, ca sunt prea, ca sunt ultra-rea, ca voi rautatea cu orice pret.
Acum ca am macelarit textul lui Nenea Iancu, sa ma si confesez: exista persoane a caror parere despre mine imi provoaca o acuta durere rectala. Dar mai sunt cate unii, numarabili pe degetele unei singure manute, de care imi pasa.
In fine, s-au aglomerat opinii conform carora as fi rea. Nu-i nimic rau in a fi rau, socoteste mintea mea anomica si far’ de printzip. Dar ce ma face sa fiu/par rea?
Eu zic ca nu sunt. Dar poate am o perspectiva prea indulgenta asupra rautatii. Asa ca va invit la o psihanaliza publica:
1. Doresc raul unora
Da, i-am urat din suflet sa moara cocalarilor de la metrou care chinuiau pe unul mai slab ca ei si vreau ca cei care schingiuie animale sa primeasca aceeasi recompensa. Nu cred c-as avea mustrari de constiinta daca cele de mai sus s-ar adeveri.
2. Nu te suport si tu TREBUIE sa stii asta!
De cele mai multe ori, auto-cenzura e SF in cazul meu. Nu pot sa-mi tin gura. Daca nu te inghit, ori iti spun, ori iti dau de inteles pana te prinzi si tu, retardule! Uneori, in cazurile de cretinism absolut, imi ia mai mult timp.
E mai etic sa-ti zambesc si sa te sarut pasional interfesier decat sa-ti marturisesc un sincer: du-te dracului?
3. Spun mereu ce gandesc
(Am vrut sa scriu: “spun mereu adevarul”, dar am realizat ca in dimineata asta nu mi-am baut potiunea adevarului absolult.) OK, sa zicem ca esti fericita cu pantofii tai decupati in fata si cu dresul care-ti iese din ei, c-atata poate creierasul tau tip samanta de mac. Sau ca de sub tricou iese un buric inconjurat de sunca afumata. Sau ca ma traumatizezi cu inconstienta fustelor tale mini, cand te-ai integra perfect intre astia. Intreaba-ma, si-ti spun: arati ca dracu. Ori mananci o luna de zile numai pastarnac si slabesti, ori iti iei haine normale.
E mai etic sa-ti zic: lasa, fata, esti urata, dar personalitate ca tine, n-are nimenea! Ce daca ucizi orice urma de feminitate, in procesul transformarii tale in barbat, eu tot nu ma mai satur privindu-te.
4. Sunt sarcastica
2 din 3 vorbe pe care le produc sunt malitioase.
Imi place sa ma distrez pe seama altora, cum imi place sa ma distrez si pe seama mea. Nu plang in pumnisori de cate ori imi zice Costin ca pe cat de desteapta sunt, pe-atat sunt de proasta sau cand Panican imi zice ca am fustele scurte cat o curea. Fa misto de mine si ne vom imprieteni.
5. Nu cred in ‘mnezo
Si le spun asta si unchilor mei popi care scuipa-n san c-a venit Anticristul inainte de 2012 si nu le-ajunge agheazma.
La ce mi-ar folosi inchinatul la 15 biserici si ascultatul sfatul sfintilor parinti in format mp3, daca mi s-ar rupe cand cineva imi cere ajutorul?
N-ai zice ca in mileniul supralicitat in filmele SF ale secolului trecut, calatoria si-ar fi pastrat izul initiatic donquijotesc. Daca pentru monsieurii pasoptisti asternerea la drum era invaluita in mister, emotie si necunoscut, azi, in trei ore esti pe Champs Elysees si nici nu e nevoie sa-ti indatorezi stranepotii in banca. Incertitudinea destinatiei a fost complet anihilata de programe de voiaj precise, iar placerea calatoriei in sine este redusa la nevoia de a ajunge dintr-un punct in altul, pe calea cea mai scurta si mai usor de parcurs.
Asta, doar daca nu alegi sa calatoresti in Romania. In tara de la marginea Marii Negre, calatoria, fie ea cu trenul, autobuzul, metroul sau cu bacul, este intodeauna prilej de testare a limitelor fizice si psihice. Iar daca punctul tau de plecare A se confunda cu Bucurestiul, iar punctul de destinatie B este situat intre limitele geografice ale Olteniei, ne aflam deja intr-un melanj intre Cervantes si Eugen Ionescu.
Eram un calator fericit si norocos. Primeam intotdeauna bilet in compartimente goale in care puteam sa dorm, sa citesc sau sa deschid geamul si sa-mi aerisesc creierii!
Pana in clipa in care i-am dorit moartea lui Urs Meier. L-am maniat pe Dumnezeu, care mi-a aruncat din barba blestemul duhorii. Pe unde ma duc, pe acolo ma urmareste. Daca in tren, autobuz, metrou sau bac urca un imputit, slinos, urat mirositor pentru care apa e mister de nedescifrat, el se aseaza LANGA MINE!!! Invariabil, in partea din care vine curentul, astfel incat duhoarea pe care o emana sa-mi distruga mugurii olfactivi si sa mai put si eu vreo doua zile dupa ce am stat langa el.
In tren, la fel. Unde ma asez, hop si jegosul! In ultimul drum spre Eterna Terranova, m-a mancat in cur sa nu stau pe locul meu, ca de! mai erau trei persoane in compartiment, iar printesele au nevoie de intimitate cand citesc Dilema si nu se cadea sa ma amestec cu clasa de jos, ignoranta intr-ale fenomenologiei spiritului. Asa ca mi-am ales compartiment gol, cu sase locuri numai si numai pentru mine si Codrut, prietenul meu imaginar. Atat de incantata de mica mea capsula antisociala, deja imi faceam planuri de redecorare. Eram convinsa ca ghinionul duhorii companionilor de calatorie mi se sparsese si ca urmeaza alti sapte ani de prosperitate si aer curat.
Gresit. Rastignitul nu uitase de gandurile funebre indreptate impotriva lui Urs Meier. Furia Domnului se intorcea, aducand cu ea cinci tiganci cu fuste lungi, inflorate, cozi impletite de Heidi, fetita satrelor, burti supraetajate si grai din ramura limbilor hinduse. Trecand cu fantastica usurinta de la marati la gujarati si bengali, si-au intins papornitele si straturile adipoase peste tot teritoriul meu proaspat cucerit.
Cu lacrimile innodandu-mi-se in barba, incepusem sa-mi fac planuri suicidale, alegand o metoda practica si nedureroasa. Nu mi-am dat seama ca oricum voi muri incet din cauza sudorii emanate de subtiorile lor neepilate si mustind de unsoare. Doamna din stanga, aflata in conflict deschis cu apa si sapunul, statea sa fete. Asa ca a poftit la apa mea. I-am inmanat-o zambind fals pe toata, rugandu-ma fierbinte sa nu pofteasca si la geanta mea.
M-am concentrat la conversatia lor prolifica si galagioasa, sperand ca o sa pot descifra unde vor cobori. Cum cunostintele mele de punjabi sunt comparabile cu cele de fizica nucleara, nu am putut decat deduce ca se purta o discutie aprinsa despre Ereignis si Dasein.
Apare nasul, un Mesia fulgurant, a carui sosire am asteptat-o ca pe ziua de shopping. Destinul meu parea ca luase o noua turnura. Stimabilele companioane, desigur ca nu aveau bilet, simpla lor prezenta fiind un omagiu adus CFR-ului. Nasul, un tip pirpiriu si timid, usor trecut de 40 de ani a indraznit sa le solicite legitimatiile de calatorie. Acestea lipseau cu desavarsire. Nu si scuzele, care abundau: de la “venim de la biserica” la “nu mai am nici un ban”. Pesemne ca erau misionare care propovaduiau cuvantul Domnului si care nu-l pizmuiau pe Urs Meier. Aproape rusinat de scandal, nasul le-a iertat, multumindu-se cu 24 de lei pentru cinci persoane. Smulgandu-le promisiunea ca vor cobori la prima statie, le-a luat cu el, in primul vagon.
Nici daca in tren ar fi urcat insusi Freddie, flancat de Brian May si Roger Taylor, si mi-ar fi spus ca a scris “Love of My Life” gandindu-se la mine nu m-as fi bucurat mai mult. Mi-am sters lacrimile de fericire si am izbucnit intr-un pascalian “Foc! Foc! Dumnezeul lui Avraam, Isaac si Iacob exista! Nu al filosofilor si al artistilor!” Mi-am intins piciorusele si m-am cufundat in vechile dileme, gandindu-ma la reintalnirea cu Maxi Me.
Oh, bucurie efemera! De ce ma lasi sa gust din fructul tau inselator?! Locvacele tiganci se intorceau. De doua ori mai galagioase, de doua ori mai bilingve, insa la fel de odorizate, inghesuindu-si halcile prin culoarul virgin. Am blestemat ziua in care am pus bazele prietesugului cu Sssssimina, jurandu-mi ca data viitoare cand destinul imi scoate in cale o isterica dubioasa si judgemental s-o las pe alta data.
Marean e un vizionar. N-a prezis el debarcarea lui Iliescu de la cârma partidului, dar nimerit-o cu lansarea unui motor de căutare special conceput după chipul şi asemănarea cuşerilor.
Pentru ăştia mai pudibonzi ca mine şi mai cuvioşi ca Ssssssimina, a apărut Koogle, motor de căutare văr primar cu Goagăl… asta… Goagăl, Gagăl, Gugăl, Gugăl, Gulgăl, Gugăl, Gugăl, ca nu mai nimeream.
Site-ul cu pricina s-a născut din pizmă rabinilor pentru ţâţe, funduri şi alte părţi moi (şi uneori tari) ale anatomiei umane. Căci bunul Dumnezeu ebraic roşeşte din Empireu până-n Purgatoriu la vederea unui sfârc, iar erecţiile enoriaşilor sunt eradicate cu agheazmă mică, agheazmă mare!
Şi, ca să nu se abată de la Lege, drept credincioşii au interzis la căutările pe Koogle în zi de sâmbătă. Altfel, li se dă un Exod peste ochi, de nu ştiu ce i-a lovit, iar tabloul unei noi rătăciri prin deşert vreme de câteva generaţii, poate fi un argument destul de persuasiv, chiar şi pentru cel mai infierbântat ultra-ortodox.
PS: Nu căutaţi “Elena Udrea topless”, că vă redirecţionează aci.
Io in viata asta nu m-am impacat bine nici cu Biserica (Ortodoxa, Catolica, Protestanta, Anglicana, Scientologica etc.), nici cu “Poetul nepereche“, “Luceafarul poeziei romanesti“, “Poetul national” si alte pseudonime laxativice, inventate de profe de romana cu coc, exces de blush in obraji si ochelari supradimensionati.
) cu Maica Domnului, 8 septembrie. Pe langa 15 ianuarie chiar am un atu in plus.
Acum ca am macelarit textul lui Nenea Iancu, sa ma si confesez: exista persoane a caror parere despre mine imi provoaca o acuta durere rectala. Dar mai sunt cate unii, numarabili pe degetele unei singure manute, de care imi pasa.