Agatatul e ca fotbalul. Toata lumea se pricepe la el, dar putini stiu sa-l si practice. Doar ca, in cazul acesta specific, Baloanele si Ghetele de Aur se dau o data la patru ani sau chiar deloc.
Exista o literatura intreaga de “texte de agatat”, de “replici de vrajeala”care-si invata bietii lectori, si-asa putini la minte, cum sa se improaste cu penibil la fiecare cuvintel catre “tipa buna de pe strada” rostit timid sau cu emfaza, mascand nervozitatea. Si, cu cat se cred mai competenti intr-ale “imbarligatului”, cu atat barbatii se indeparteaza mai mult de sansa la fel de plapanda ca propriul neuron.
Invaluite in mister ca un inceput de Agatha Christie sunt motivele pentru care indivizii cu pricina considera ca aruncatul unui carlig invatat pe de rost de la altii ar putea agata vreo victima stradala de sex opus.
Studiind ani in sir comportamentul acestui trib inevoluat, am ajuns la concluzia ca macacii respectivi sunt perfect constienti de tendinta catre zero a sanselor lor. Ei stiu din start ca vor fi respinsi sau, mai rau, ignorati, dar, cu toate astea, continua zi de zi si zi de noapte, vorba lui Vanghelie, el insusi un posibil membru onorific al acestui habitat.
Stau rezemati de gard, cu sepcile pe spate, lanturile la gat si picioarele incrucisate, privind atent pe sub ochelari. Mai schimba cate-o vorba intre ei, iar cand “prada” mijeste la orizont, arunca textul, ca doua zaruri de barbut, pe bordura din spatele scolii:
“Papusa, n-ai un ceas?”
Sau, in cazuri cu orientare filantropica, iti recomanda un amic:
“Domnisoara, domnisoara, ce parere ai de baiatul asta”/ “Domnisoara, domnisoara, baiatul asta vrea sa se bage cu tine-n seama”.
Tu il marchezi ca spam si treci mai departe.
Doar ca, aceste categorii, oricat de cuprinzatoare ar fi, nu reusesc sa imprejmuiasca toata aria de primitivism sexual, si multi sar gardul.
Voi depana in cele ce urmeaza amintiri despre agatamente mai putin reusite decat ale unui cimpanzeu bonobo proaspat castrat si lobotomizat partial:
1. Localizare: Azuga
Anul: 2009
Eveniment: Dupa Revelion, ma retrageam singura spre gara (lucram a doua zi), traraind dupa mine un troller ticsit cu lucruri inutile. In fata imi rasare un grup mixt de vreo 7 cimpanzei si cimpanzee. Ma asteptam sa fiu abordata, dar nu intr-un mod atat de original! Sus-numitul m-a evaluat, apoi, multumit de rezultate, s-a aruncat in genunchi in fata mea. Pentru moment, abonatul Vodafone n-a putut fi contactat. N-am stiut ce sa fac, vreau sa zic. Asa ceva nu mai vazusem de cand imi incepusem activitatea in cercetarea primatelor de gen. Distinsul ingenunchiat n-a sovait mult si mi-a pupat genunchiul proaspat imbratisat. Aveam o situatie. Ma uitam de sus la el cum statea atarnat la limita UGG-ului. Am ras. I-am explicat ca e amuzant ce face, doar ca eu nu ma simt deloc bine, si mi-as dori sa-mi continui drumul. N-a stat pe ganduri si mi-a eliberat membrul inferior, mi-a urat calatorie placuta si s-a realaturat gastii.
2. Localizare: Bucuresti, Piata Iancului
Anul: 2009
Doi pe o banca. El si el. Ma vad nevoita sa trec prin fata lor. Se uita atent la mine. Ma uit in alta parte. Nu le pasa. Isi continua holbatul. In cele din urma, unul dintre cei doi ii spune celuilalt pe un ton destul de ridicat incat sa-l aud:
“Sa dea Dumnezeu sa ma vezi insurat cu fata asta!”
3. Localizare: Bucuresti, Eroii Revolutiei
Anul: 2010
Merg mancand o ciocolata. Din fata se apropie doi. Tot el si el.
Bonobo 1: Domnisoara, imi dai si mie din ciocolata ta?
Raspund categoric negativ.
Bonobo 2: Imi dai si mie numarul tau de telefon?
Bonobo 1 vizibil iritat catre Bonobo 2: Ba, da’ bou esti! Pai tu crezi ca daca nu mi-a dat mie din ciocolata ei se uita la tine? Nu vezi ce urat esti?
4. Localizare: Bucuresti, Piata Unirii
Anul: 2008
Trecem unul pe langa altul, traversand Dambovita. El ma remarca din multime. Imi face un compliment slefuit cu barda. Apoi, cu muzele pogorate asupra-i, imi dedica o manea unplugged. Era ceva cu femeia vietii mele. L-am compatimit.
5. Localizare: Bucuresti, Pache Protopopescu
Anul: 2010
Un pusti de vreo 14 ani trece cu bicicleta. Se uita la mine, imi zambeste, imi trimite un pupic din varful buzelor si zboara mai departe. Nu-i pot refuza un zambet si-i trimit o bezea.
Concluzie:
Oameni buni, vorba lui Banica, nu va mai strofocati. Lasati fetele sa treaca pe strada nestingherite, oricum nu va alegeti decat cu o privire, macar sa nu fie plina de scarba.
I-ati intalnit si voi. Sunt oamenii aia enervanti care stiu intotdeauna ce ar trebui sa faci tu. Si nu pregeta sa te sfatuiasca. Pentru ca ei le stiu pe toate si tu nu stii nimic, e musai sa-i asculti. In caz ca dai gres, au intodeauna pregatit un “ti-am spus io”. De unde rezulta ca, desi ti s-a atras atentia, tu ai continuat sa gandesti cu mintea ta placida si sa te arunci frontal spre cea mai apropiata bara. E clar, asta e vocatia ta.
Pana acum am intalnit doar femei care sufera de mania controlului, a influentarii cu de-a sila pe celalalt in luarea celor mai marunte decizii. Le vom numi “Fixistele”. Fixistele nu suporta nici macar sa faci pupu gros, cand ele vor sa fie subtire, sub forma de spirala.
Tu: “Am facut pupu.”
Fixista: “Spirala?”
Tu: “Nu. Cilindru.”
Fixista: “Bai, nu e ok deloc. Cum sa-l faci cilindric?”
Si tiparul se poate aplica pe tot felul de situatii.Pentru ca, vrei, nu vrei, orice faci are un diagnostic. Iar Fixistele sunt acolo sa-ti planifice viata.
Nu e ok sa stai in casa vineri seara, ca esti baba. Cum nu e ok nici daca nu ai prieten si tie ti-e chiar bine fara. Nu e ok daca-ti intinzi parul din an in Pasti, doar tu ai niste bucle asa frumoase! Nu e ok daca te simti mai bine citind o carte in singuratate deplina, decat chinuindu-te sa auzi ce ti se urla in ureche printre acorduri de muzica house in cine stie ce club plin de fum si de fumuri.
Fixista: “ACUM e momentul sa-ti traiesti viata, baaa, nu la nouaj de ani.
Tu: ” Stii, dar mie nu-mi place genul asta de distractie. Eu chiar nu ma distrez asa. Mai mult ma agaseaza.
Fixista: Aoleeeu, cum sa gadesti asa?
Tu: Pai, uite, asa gandesc eu. E naspa?
Fixista: Normal! Ai innebunit?
Sau:
Fixista: Unde mergeti in vacanta?
Tu: Ne gandeam sa mergem la Paris.
Fixista: Hai, frate, Paris is so last season! Ce naiba sa faceti voi la Paris?
Tu: Eu ador Parisul, stii? Si-as vrea sa-l vedem impreuna.
Fixista: Bai, hai mai bine sa mergem toti patru in Curdistan. Am auzit ca e grozav in perioada asta a anului.
Tu: Eu totusi as vrea la Paris, doar noi doi.
Fixista: Dar de ce, ma, doar voi doi? E mai fun in 4.
Sau:
Fixista: Te-ai mai ingrasat sau mi se pare mie?
Tu: (in gand) – Nu, eu am 45 de kile, tu esti vaca. (Cu voce tare) – Poate un pic, nu-mi dau seama.
Fixista: Hai, ma, ca uite ai ceva burtica. Ti-ai cam facut de cap de sarbatori.
Tu: Am 61 in talie, nu mi se pare ca am burtica.
Fixista: Ce-ti mai place shaorma…
Moment in care tu cauti un obiect ascutit pe care sa i-l infigi in cap.
Insistenta nu e deloc o trasatura pe care sa o caut la oameni. Nici sfaturile nesolicitate. Nici grilele alb-negru care se aplica peste orice-ai face si se aduna un punctaj in urma caruia tu nu iesi deloc in castig.
Evit Fixistele cat pot. Prefer compania catelului Otto decat pe a unei persoane care ma controleaza la fiecare pas.
Si stiti ce-i culmea? Ca desi poarta la gat cheia Adevarului Suprem, Fixistele nu sunt fericite. Dar se pricep al naibii de bine sa mimeze.
Desi ia Bacul tarandu-se pe coate, cel putin din a treia incercare, desi ucide ortografia la fiecare cuvintel scris, ea e “artista”. Si, ca o artista ce e, nu se sfieste sa daruiasca lumii din talentul ei supra-renascentist.
Ati intalnit-o si voi. E atat de proasta, incat nu-si percepe propriul penibil si nici nu-si intrezareste varful nasului din dotare. Cu toate astea, ne agaseaza cu tot soiul de abordari semidocte. Nu are o arie restransa de actiune. Pentru ca este multilateral dezvoltata, ea tine cu tot dinadinsul sa ne faca martori ai paradei mediocritatii.
Cel mai frecvent paraziteaza poezia si fotografia. Si astfel, ghidata de muze made in China, umple blogurile cu poze excrementiale sau cu poezii fara noima. Ea nu e retardata, e doar un geniu pustiu, neinteles de contemporani.
“Poeta”
Sau poiata. Debiteaza “versuri albe” (e prea proasta sa gaseasca rima) pline de metafore – crede ea, elucubratii- credem noi. Il admira pe Nichita fara rezerve. Pretinde ca-l intelege si ca se regaseste in poeziile lui, dar nu pricepe decat cuvintele separat.
Offline-ul nu-i creeaza decat frustrari, pe care le deverseaza pe net. Pentru ca acceseul la partea masculina ii este strict interzis, tema cea mai frecventa este iubirea neimpartasita. Smiorcaielile in versuri isi gasesc si adoratori. Pentru ca da, un prost isi gaseste intotdeauan pe unul mai prost ca el care sa-l admire. E un cerc al admiratiei reciproce.
“Fotografa”
E mai proasta decat Poeta. De teama urgiei gramaticale, prefera sa scrie cat mai putin, de preferinta doar titlurile capodoperelor. Ii multumim pe aceasta cale.
Are predilectie spre nuduri feminine. Si reuseste sa scoata ce-i mai hidos din ele. Da, am auzit de estetica uratului, dar aici e deja dizgratiosul se combina cu lipsa crasa de concept. Si o invita pe modelă sa se aseze in tot felul de pozitii nătângi, sa faca tot felul de moace “interesante”.
Iar aia, si mai proasta, credincioasa in viziunea artistica a amicei, sta. Ca nu stii ce Botezat o remarca si-o cheama pe podium. Cand Artista nu dezbraca femei, isi da in petic fotografiind bucati din natura urbana sau nu: o bucata de trotuar, un pom, un rahatel de caine. Arta, frate! Dupa ce surprinde banalul in cele mai odioase aspecte, trage fotografiile printr-un strat unsuros de Photoshop. Apoi le da titlu si le aburca pe site.
Ai probleme psihice? Crezi ca G8 comploteaza impotriva ta? Ai impresia ca suferi de ciuma bubonica si scleroza in placi? Cunosti un sociopat? Sau macar un paranoic? Atunci esti prietenul meu! Daca, printr-o formidabila eroare cosmica, noi doi inca nu ne-am cunoscut, lasa-ti datele de contact la comentarii, iar eu imi voi face loc in agenda si pentru defularile tale!
Io n-am talente (desi imi dau). Nu pictez, nu dansez (decat la bara), nu cant (decat dupa Cuba Libre si-atunci musai in prezenta camerelor de luat vederi), scriu ca un răzeş, arunc mingea ca o fata. Practic sunt mai banala decat un camp de flori marca vaginul femeii de etnie roma. Stiti ca eu nu vorbesc urat.
Am fost insa ursită cu aptitudinea deosebita de a atrage toti nebunii pe o arie de doi kilometri patrati. Cele 46 de kilograme pe care cu mandrie le stapanesc exercita o forta gravitationala fantastica atunci cand vine vorba de stalkeri din astia tulburati mintal.
Pe cararea sinuoasa a modestei mele existente, am intalnit nenumarati debili si debile, a caror singura alinare, prin pronie divina am devenit in scurt timp EU.
1. Paranoicul
E mereu agitat si cu ochii in patru. Adulmeca aerul in care ar putea pluti conspiratii. Stie ca armele nucleare ale Coreei de Nord sunt atintite spre el, de aceea e mereu precaut. Nu are incredere in nimeni (in afara de - yupyyyyyy!!! – mine) si nu scapa nicio ocazie sa-mi explice scenarile complicate ale urii colective.
2. Deprimatul
Existenta nu are sens. Taierea de vene, da. De ce traim? Exista viata dupa moarte? Unde se duce mancarimea cand o scarpini? Viata-i de cacat, dar te trece.
3. Bagacioasa
De cele mai multe ori e o ea. Te cauta si-n cur. Cu staruinta. Vrea sa stie pentru ce model de hartie igienica ai optat, cat ai dat pe sosete (si mai ales daca sunt de firma), cat castigi, ce cauti la sex-shop.
4. Followerul
Se extaziaza pe marginea celor mai banale acte ale tale. Exclamativi in admiratia lor, sunt fanii din viata oricarui om normal. “Dac-as fi baiat, m-as indragosti de tine.” (Slava Domnului ca nu esti!!!). Vor ce ai tu, chiar daca tot ce ai e un cacat cu motz.
5. Stalkerul
La inceput, par inocenti. N-ai banui de cata determinare sunt capabili, doar ca sa te cucereasca. Desi le e clar ca nici in caz de glaciatiune in infern, voi doi nu veti fi mai mult decat cunostinte, isi pun in functiune toata masinaria nebuniei. Te pupa dorsal, iti aduc cadouri de care nu ai nevoie, te urmeaza peste tot, de multe ori fara sa stii. Iti ridica pixurile scapate pe jos. Tot asteptaaaand, tot asteptaaaand. Se infurie cand toata straduinta, cand toti pasii marunti se dovedesc sterpi, iar tu nu stii ce te-a lovit. De cele mai multe ori se resemneaza si-si cauta campii mai verzi.
N-ai zice ca in mileniul supralicitat in filmele SF ale secolului trecut, calatoria si-ar fi pastrat izul initiatic donquijotesc. Daca pentru monsieurii pasoptisti asternerea la drum era invaluita in mister, emotie si necunoscut, azi, in trei ore esti pe Champs Elysees si nici nu e nevoie sa-ti indatorezi stranepotii in banca. Incertitudinea destinatiei a fost complet anihilata de programe de voiaj precise, iar placerea calatoriei in sine este redusa la nevoia de a ajunge dintr-un punct in altul, pe calea cea mai scurta si mai usor de parcurs.
Asta, doar daca nu alegi sa calatoresti in Romania. In tara de la marginea Marii Negre, calatoria, fie ea cu trenul, autobuzul, metroul sau cu bacul, este intodeauna prilej de testare a limitelor fizice si psihice. Iar daca punctul tau de plecare A se confunda cu Bucurestiul, iar punctul de destinatie B este situat intre limitele geografice ale Olteniei, ne aflam deja intr-un melanj intre Cervantes si Eugen Ionescu.
Eram un calator fericit si norocos. Primeam intotdeauna bilet in compartimente goale in care puteam sa dorm, sa citesc sau sa deschid geamul si sa-mi aerisesc creierii!
Pana in clipa in care i-am dorit moartea lui Urs Meier. L-am maniat pe Dumnezeu, care mi-a aruncat din barba blestemul duhorii. Pe unde ma duc, pe acolo ma urmareste. Daca in tren, autobuz, metrou sau bac urca un imputit, slinos, urat mirositor pentru care apa e mister de nedescifrat, el se aseaza LANGA MINE!!! Invariabil, in partea din care vine curentul, astfel incat duhoarea pe care o emana sa-mi distruga mugurii olfactivi si sa mai put si eu vreo doua zile dupa ce am stat langa el.
In tren, la fel. Unde ma asez, hop si jegosul! In ultimul drum spre Eterna Terranova, m-a mancat in cur sa nu stau pe locul meu, ca de! mai erau trei persoane in compartiment, iar printesele au nevoie de intimitate cand citesc Dilema si nu se cadea sa ma amestec cu clasa de jos, ignoranta intr-ale fenomenologiei spiritului. Asa ca mi-am ales compartiment gol, cu sase locuri numai si numai pentru mine si Codrut, prietenul meu imaginar. Atat de incantata de mica mea capsula antisociala, deja imi faceam planuri de redecorare. Eram convinsa ca ghinionul duhorii companionilor de calatorie mi se sparsese si ca urmeaza alti sapte ani de prosperitate si aer curat.
Gresit. Rastignitul nu uitase de gandurile funebre indreptate impotriva lui Urs Meier. Furia Domnului se intorcea, aducand cu ea cinci tiganci cu fuste lungi, inflorate, cozi impletite de Heidi, fetita satrelor, burti supraetajate si grai din ramura limbilor hinduse. Trecand cu fantastica usurinta de la marati la gujarati si bengali, si-au intins papornitele si straturile adipoase peste tot teritoriul meu proaspat cucerit.
Cu lacrimile innodandu-mi-se in barba, incepusem sa-mi fac planuri suicidale, alegand o metoda practica si nedureroasa. Nu mi-am dat seama ca oricum voi muri incet din cauza sudorii emanate de subtiorile lor neepilate si mustind de unsoare. Doamna din stanga, aflata in conflict deschis cu apa si sapunul, statea sa fete. Asa ca a poftit la apa mea. I-am inmanat-o zambind fals pe toata, rugandu-ma fierbinte sa nu pofteasca si la geanta mea.
M-am concentrat la conversatia lor prolifica si galagioasa, sperand ca o sa pot descifra unde vor cobori. Cum cunostintele mele de punjabi sunt comparabile cu cele de fizica nucleara, nu am putut decat deduce ca se purta o discutie aprinsa despre Ereignis si Dasein.
Apare nasul, un Mesia fulgurant, a carui sosire am asteptat-o ca pe ziua de shopping. Destinul meu parea ca luase o noua turnura. Stimabilele companioane, desigur ca nu aveau bilet, simpla lor prezenta fiind un omagiu adus CFR-ului. Nasul, un tip pirpiriu si timid, usor trecut de 40 de ani a indraznit sa le solicite legitimatiile de calatorie. Acestea lipseau cu desavarsire. Nu si scuzele, care abundau: de la “venim de la biserica” la “nu mai am nici un ban”. Pesemne ca erau misionare care propovaduiau cuvantul Domnului si care nu-l pizmuiau pe Urs Meier. Aproape rusinat de scandal, nasul le-a iertat, multumindu-se cu 24 de lei pentru cinci persoane. Smulgandu-le promisiunea ca vor cobori la prima statie, le-a luat cu el, in primul vagon.
Nici daca in tren ar fi urcat insusi Freddie, flancat de Brian May si Roger Taylor, si mi-ar fi spus ca a scris “Love of My Life” gandindu-se la mine nu m-as fi bucurat mai mult. Mi-am sters lacrimile de fericire si am izbucnit intr-un pascalian “Foc! Foc! Dumnezeul lui Avraam, Isaac si Iacob exista! Nu al filosofilor si al artistilor!” Mi-am intins piciorusele si m-am cufundat in vechile dileme, gandindu-ma la reintalnirea cu Maxi Me.
Oh, bucurie efemera! De ce ma lasi sa gust din fructul tau inselator?! Locvacele tiganci se intorceau. De doua ori mai galagioase, de doua ori mai bilingve, insa la fel de odorizate, inghesuindu-si halcile prin culoarul virgin. Am blestemat ziua in care am pus bazele prietesugului cu Sssssimina, jurandu-mi ca data viitoare cand destinul imi scoate in cale o isterica dubioasa si judgemental s-o las pe alta data.
Multi zic ca urasc prostia. Aia crasa. Pura. Fara leac. Din nastere. Manelista cu inflexiuni cocalarice si influente becaliene. Nici nu-i contrazic. Doar ca mie imi repugna cu mult mai multa forta, imi trezeste senzatii vomitive si-mi face sangele sa fiarba de draci alta categorie. Tangenta, dar usor diferita: semidoctul.
Asta stie el ceva, dar nu stie tot. Si-l doare-n cur daca nu afla mai mult. Are o idee plapanda despre orice, dar nu pregeta sa se considere si sa actioneze ca un fin cunoscator. Are expertiza in orice domeniu. La umbra semidoctului in floare, DaVinci suge biberonul.
Semidoctul nu are niciodata indoieli. Certitudinea e principiul lui guvernant. Dilemele sunt pentru prosti. El STIE. Si nu pierde nici o ocazie sa-ti arate ca tu NU stii. Nu stie ca, de fapt, nu stie nimic. Si ca, in ciuda gandirii lui de suprafata, ramane un bou profund!
In general, a scris mai mult decat a citit. Si de cele mai multe ori cu deficit de i-uri. Si excedent de “deci”.
Nu are bun simt. Nu isi cunoaste locul si nici lungul nasului. Nu se straduieste sa-si depaseasca conditia. Prefera sa parvina. Sa se tarasca pe coate si sa pupe orice cur adipos care l-ar putea ajuta sa mai urce o treapta.
Semidoctul este didactic si isi cauta discipoli. Care, fiind si mai prosti decat el, nu pot decat sa il admire. Isi asuma rolul de lider de opinie si are impresia ca e indispensabil.
Ati vazut cat de siguri sunt pe ei in tot ce fac? Aproape ca-i invidiez.
In meschinatatea personalitatii mele marunte si in ciuda maestrului Dinu, marturisesc ca mai cad din cand in cand in pacatul maniheismului. Pe intelesul lui Cocisan, gandesc in categorii. Impart oamenii dupa cum mi se pune mie pata. Daca nu mi-a cazut cu tronc din prima, o sa-l inghit abia dupa ce va fi mutat muntii din loc. Nu mai devreme.
Doar de trei ori in aceasta viata, personaje care la inceput mi-au displacut puternic, le-am mutat in centrul lumii mele mici. Doua dintre ele inca isi mai fac veacul pe-acolo. Constientizez ca nu e prea sanatos. Dar nici sanse de vindecare nu prevad.
Din asta decurge alt pacat capital. Admiratia extrema. Adica daca Freddie Mercury imi ridica parul din crestetul capului, automat era capabil sa transforme apa in vin. Si sa mearga pe tavan. Nu se poate altfel! Iar Nichita Stanescu da, a fost un betiv nenorocit, dar de geniul lui nu ma indoiesc. Si nici las n-a fost in fata Securitatii! Nu nu! “Rosu vertical” a fost doar o coincidenta bizara!
Iar Dali… “Avida Dollars” e doar o nascocire a contemporanilor “cu flori desarte”. Sigur era o desfatare sa-l ai in preajma. Uite, Gala poate sa confirme! Nuuuu, nu era gretos de narcisic. C’mon, era un geniu! Trebuia sa-i fie iertat.
Si multe alte deductii ilogice. As fi in stare sa le trec cu vederea orice, din momentul introducerii in Panteonul meu personal.
Da, stiu ca gresesc, nu-mi mai face si tu morala! Dar la mine fara ierarhii olimpiene nu se poate! Am topuri in aproape oooorice domeniu. Incepand cu fructele (1. ciresele, 2. capsunile, 3. visinele) si terminand cu filosofii (1. Nietzsche, 2. Sartre, 3. Socrate – da, se mai bat si cap in cap).
Si uite-asa m-am gandit sa ma reapuc de portretizari. De data asta mai generale. N-am inventat eu fiziologiile, dar nici Radu Paraschivescu.
PS: Daca arhivam pentru Refresh , aveam si note de subsol. Asa ma multumesc cu post scriptumuri vetuste.
Ai probleme psihice? Crezi ca G8 comploteaza impotriva ta? Ai impresia ca suferi de ciuma bubonica si scleroza in placi? Cunosti un sociopat? Sau macar un paranoic? Atunci esti prietenul meu! Daca, printr-o formidabila eroare cosmica, noi doi inca nu ne-am cunoscut, lasa-ti datele de contact la comentarii, iar eu imi voi face loc in agenda si pentru defularile tale!