Scoateti sampaniile de la gheata, luati-va papornitele Vuitton, trageti-va nadragii Dolce and Gabbana si pantofii albi cu varf ascutit. Azi sarbatorim prostia!
In forma ei cea mai pura si mai autentica: ostentativa si zgomotoasa, ubicua si dezinvolta, euforica si invaziva.
Pentru ca principalul ei atribut e lipsa de auto-cenzura, prostia se extinde parazitar, infestand toate mediile. Totusi, parca nicaieri nu se balaceste mai bine in propria unsoare ca pe Internet.
Desigur, in aceasta masa compacta de imbecilitate, există si figuri marcante intr-ale stupiditatii, care au facut cariera pe Internet. Lor le este inchinat acest portret, modest prinos adus prostiei….
O veche vorba din popor spune ca prostul nu e prost destul daca nu are si Audi cu clima bizonica. Ne stergem o lacrima melancolica si il invitam in scena pe el Senior Tudor Adrian, cunoscut in contemporaneitate drept… „Taran in Spania”. Spirit cartezian pana in maduva oaselor, „Angi” se indoieste de tot si de toate. Chiar si de posesia propriei masini. Nu crede, asa ca cerceteaza.
O alta figura marcanta a Internetului – poliglotul care imbogateste folclorul etniei rome cu creatiile bilingve ale lui Creanga. Clasic in viata, acesta se afla in continuu dialog cu pasoptistii.
Polivalent, talentul narativ nu este singurul sau atu. Nici dedublarea, jocul actoricesc sau interpretarea muzicala nu-i sunt straine.
Tot un exponent al curentului muzical pentru topor si barda, distinsul Fernando de la Caransebes alias Florin din Pipirig, s-a lansat in showbizz printr-un prim single incarcat de semnificatii pidosnice. Construit pe antiteza dintre dorinta naratorului si actiunile “barbatului tampit” si beneficiind de un saxofonist cu har, cantecul si-a asigurat un loc in manualele muzicale.
Petrica Americanu, aspirant la titulatura de manelist pulist, a migrat, dupa cum ii spune si numele, departe de arealul sau de raspandire, tocmai la New York, ocazie cu care a uitat limba materna, insusindu-si-o pe cea a lui Shakespeare. Intr-o engleza mlastinoasa si-a lansat si hit-ul care l-a adus pe culmile You Tube-ului: E cald afara. Nu se cunosc prea multe despre crepusculara-i biografie, dar un lucru e cert: este colaborator apropiat al la fel de celebrei dansatoare Cornelia.
Adept al hedonismului, Gregorio de Rumania isi exprima fara ascunzisuri dorinta de inavutire rapida. Totul, cu scop imobiliar.
Intreaga creatie muzicala este defularea frustrarilor unui tanar care isi doreste sa reuseasca in viata.
Totusi, Tarzan la volan e cel mai inteligent. Dintre nevertebrate, desigur. Proaspat coborat din copac, antropoidul a dat liana pe TIR, si-a luat maimuta in rol de copilot si l-a pus sa-l filmeze.
Mai agresiv ca nicaieri, prostul de Internet e mereu online, dornic de recunoastere si afirmare. Incearca din rasputeri sa gaseasca prozeliti, caci prostia tinde sa se aglutineze. Rareori gasesti un prost solitar. El e intotdeaua insotit de cei care-i seamana. Sunt si prosti, si multi! Se sustin si se incurajeaza, invadand spatiul virtual cu unicul neuron care li se zbate in craniul de altfel vid.
Profei mele de franceza din liceu cutez sa cred ca ii eram foarte simpatica. Nu numai pentru ca eram un elev stralucit (yes, yes), ci si datorita nastrusniciei mele nedomolite de canoanele scolastice. O femeie sobra, extravaganta in tinute, extrem de retinuta in emotii, cu un aer mai degraba nobil englezesc, placut aroganta, foarte inteligenta. Rareori o vedeai zambind. Io, glumeata si inoportuna cum ma stiti. Ha-ha-ha, hi-hi-hi, mai ales cand nu era cazul.
La una din orele noastre de conversatie, dezbateam problema fericirii. Profa ne intreaba pe noi, niste copii de clasa a XII-a, daca suntem fericiti.
“Daaaa”, ma trezesc vorbind eu, crezand ca va fi unul prelung, cu toata clasa, in cor, ca la gradinita. Daaaaa.
In jur, liniste si priviri piezise. Ridic doua sprancene. Profa isi coboara ochelarii pe nas:
“Daniela, esti fericita?”
“Oui.”
La varsta aia, aveam tot ce-mi trebuia, ba mai mult decat atat, avand in vedere ca tocmai ma pupasem cu C, si, practic, 90% dintre implinirile pe cincinalul 2000-2005 erau bifate. Luasem locul I la romana pe judet, la franceza un modest III, parca. Ce sa mai, daca intram la facultate, imi ceream sezlong in Olimp, asa de tare ma simteam. Cu alte cuvinte, lumea avea un singur buric: io. Pac-pac! Agheazma mica, agheazma mare.
“Stii ce spunea Eminescu?”
“Memento mori?”, intreb eu, funny cum ma stiti.
Profa n-a zambit.
“Numai prostii sunt fericiti. Asta zicea.”
Colegii au ras. Am ras si eu.
Nu stiu daca are dreptate. Si azi ma consider un om fericit. Si prost, dar doar din cand in cand. De gust. Doar ca azi motivele fericirii de ieri ma fac sa zambesc condescendent.
Inclin spre Twain: “Sanity and happiness are an impossible combination.” )
Ma raportez cu atata invidie la propriul trecut, incat imi vine sa-mi jupoi pielea sperand ca voi gasi straturi mai nobile. Am avut norocul ca la anumite intervale ale vietii sa-mi fie presarati oameni revoltator de destepti. Oameni la nivelul carora mi-am propus sa ma catar chiar si pe-un vrej de edera de-ar fi fost nevoie.
Dar in timp ce ei isi mai varau cate-o carte sub picioare tot inaltandu-se, tot inaltandu-se, eu mai tanjeam dupa o triviala rochita mov sau dupa un rock star cu poleiala scorojita. Si ma pomenesc azi, la ani lumina de admiratii mei dragi, din ce in ce mai lipsita de speranta ca-mi vor conferi onoarea unui pasaport in cercul lor stramt.
Sunt rari. Si ca frecventa, si ca altitudine intelectuala.
Pe unul dintre ei vi-l denunt acum: http://obsessively-irvin.blogspot.com/
PS: Da, Catz, stiu ca n-ar fi trebuit sa-mi permit indecenta fluturarii admiratiei in public, dar tu ma ierti, cum acum un an mi-ai iertat zabava in superficial.
Ca Marie Jeanne e draguta de felul ei stiti toti, dar ca mi-a dat tastele pe mana si-o parcela din Hot City ca sa scriu despre cine-mi place mie mai mult, aflati acum. Articolul face parte dintr-o serie care urmareste sa dezvaluie cine sunt barbatii puternici din spatele fetelor cu blog.
Epopeea mea incepe asa:
“<<Nihasa?! Un afemeiat,>> au exclamat invariabil toti, cand mi-au aflat intentiile expansioniste. Nu doar mamiferele, ci si Google insusi vorbea oripilat despre trecutul casanovian al Iepurasului. Mi-au luat pulsul, le-am dat proba de urina, m-au dus la exorcist, tot incercand sa ma deturneze de pe calea pierzaniei. Dar eu nu si nu! Sufletul iepurasului vrem, sa-l punem in formol, in borcanel, de-a dreapta Malditei!
Il vazusem prima data in anno Domini 2007, la o intalnire Politicieni vs. bloggeri. Eram in misiune. Inarmata pana-n dinti cu microfonul si camera dupa mine, pregateam mental articolul de dupa. Eram importanta, ocupata si inaccesibila. A rasarit de nicaieri, legitimand versul lui Freddie: “The moment that you stepped into the room, you took my breath awaaaaaay”. I-am acordat pe loc, summa cum laude, titlul de <<Cel mai frumos baiat din lume>>, mi-am redresat genunchii de plastilina si mi-am alungat un stol inopinat de fluturi stomacali. Am redevenit importanta, ocupata si inaccesibila. “
Prin 2001, mama s-a referit la mine ca la “un copil foarte dificil”. E educatoare. Deci, trebuie sa fi vazut multe la viata ei: de la copii cu probleme de dezvoltare mintala, pana la mici genii care pun intrebari uluitoare. Si, cu tot cultul personalitatii, nu cred ca intru in a doua categorie. Dar parca nici in prima. Cert e ca de la acel moment introspectiv, eu nu nici nu mai stiu cum sa ma iau. Ma port cu mine insami cu manusi, ca nu stiu cand imi sare tandara.
Vertijul meu psihic e de notorietate, iar cei cinci care cititi ce scriu eu aici stiti asta. Imi place singuratatea. Bine, nu in sensul de pustnicire siberiana, dar, din cand in cand, prefer sa raman doar eu cu mine, intre 4 pereti, fara muzica si nu le mai raspund nici vocilor din capul meu. Si, ca sa duc patologia pana la nivelul de puzzle pentru Freud, nu vreau sa vad pe nimeni, nici macar pe cei mai dragi si mai dragi dintre cei dragi. Asadar, sociopatia e generalizata, nu se indreapta spre anumite persoane. Daca te iubesc nu inseamna ca vreau sa te si vad.
Din fericire, nu dureaza. Din nefericire, revine periodic. Ca menstruatia. Dar nu odata cu ea.
Bun. Acum ca ne-am lamurit, luati de cititi:
Sub o râpă stearpă, pe un râu în spume,
Unde un sihastru a fugit de lume,
Cu vărsarea serii un străin sosi.
— ,,Ştefan al Moldovei vine a-ţi vorbi!”
— ,,Ştefan al Moldovei, Daniel îi spune,
Să aştepte-afară! Sunt în rugăciune.”
— ,,Bunule părinte! Sunt rănit şi-nvins;
Însăşi a mea mumă astăzi m-a respins!
Viu sa-ţi cer povaţa dacă nu-i mai bine
Turcilor Moldova d-astăzi să se-nchine?”
Daniel Sihastru domnului a zis
— ,,Ma înşeală-auzul ori eu am un vis?
Capul ce se pleacă paloşul nu-l taie,
Dar cu umilinţă lanţu-l încovoaie!
Ce e oare traiul, dacă e robit?
Sărbătoare-n care nimeni n-a zâmbit?
Viaţa şi robia nu pot sta-mpreună,
Nu e totd-odată pace şi furtună.
Doamne! tu ai dreptul a schimba-n mormânturi
Pentru neatârnare, oameni şi pământuri;
Dar nu ai p-acela ca să-i umileşti!
Poţi ca să îi sfarâmi; dar nu să-i robeşti!
Dacă mâna-ţi slabă sceptrul ţi-o apasă,
Altuia mai harnic locul tău îl lasă!
Căci mai bine este supus lăudat,
Decât cu ruşine domn şi atârnat!”
Ei, acum cati dintre dumneavoastra si-au inchipuit ca numitul Crisan sunt chiar eu? (Fanii lui Catalin Crisan care au ajuns din Google in urma unei capcane SEO bine puse la punct sunt invitati sa paraseasca pagina.)
In imaginarul meu personal, genul asta de caciula era aproape un simbol falic. O purtau doar barbatii. Si doar aia cu supradoza de testosteron, precum: minerii, mocanii sau padurarii siberieni.
Nu am de unde sa stiu daca Hannibal, fiul lui Hamilcar, si-a scos una din asta din dressing acoperindu-si urechiusele cand a traversat Alpii. Cum nu am de unde sa stiu daca a facut parte din colectia Boboteaza-iarna a Babei Dochia.
Ca sa nu va mai plictisesc si din 5 sa ramaneti 2, v-o spun pe sleau: vreau cusma de-asta:
Sa-mi iau?
Sa nu-mi iau!
Sa-mi iau?
Sa nu-mi iau!
Sa-mi iau!
(xoxo to Radu Gyr pentru vers, None pentru poza si Oana pentru insasi cusma.)
“Neprihanita si imbujorata ca o fata mare, Romania inca mai asteapta premierul fermecat, de cai albi calaritor, capabil s-o fure din ghearele inflatiei si s-o scape de sodomia coruptiei.
Acum multi, multi ani, pe cand Silvia Chifiriuc isi exersa trilurile de privighetoare pe ritmurile slagarelor de la Mamaia, s-a avantat in lupta Petre Roman. Si-a tras in graba un pulover rosu si, cat ai zice FSN, a extaziat doamnele lucratoare la APACA. Nu voiau bani, nu voiau valuta, doar ca Roman sa le… cante. Excesul de sex-appeal al premierului vorbitor de franceza n-a fost pe placul minerilor plantatori de panselute in Piata Universitatii. A deranjat pe cine nu trebuie, asa ca s-a ales cu o lovitura. In moalele statului. Petrica si-a sters lacrimile, si-a luat catrafusele si a trantit usa Palatului Victoria.
La rand astepta constiincios, cu pusculita intr-o mana si chitantierul in alta, Theodor Stolojan. Si-a facut privirea roata si a vazut balta de sange in care se zbatea economia nationala. I se facu PIB-ul cat un purice. A suierat printre dinti un discurs auster, apoi a decretat strangerea curelelor. Si se facu reforma! Obosit de lupta cu balaurul inflationist, Stolo si-a luat bocceluta de la Guvern si s-a asezat pe-o Banca… Mondiala.
Schimbarea a picat la ţanc pentru Nicolae Vacaroiu. Singur si disponibil, s-a gandit ca i-ar putea veni coruptiei de… hâc! Parerea lui! Si, pentru ca tot a avut fantezii cu fotoliul de prim-ministru, s-a cuibarit intr-insul. Vreo patru anisori.
Pana cand, din urma a venit maiestuos superbul exemplar masculin, Victor Ciorbea. Depanand amintiri din ministerie, spune ca nu l-ar fi vrut pe Basescu in Guvern, dar, a cedat la insistentele lui Roman si ale lui Constantinescu. In prezent, din ditamai liderul crestin-democrat a ajuns un biet membru simpatizant. S-a retras la casa lui de avocatura, in mod solemn denumita… Ciorbea&Ciorbea.
Radu Vasile – Il tinem minte dupa mustata si dupa capetele in gura pe care le-a dat minerilor. Pana la urma, a batut palma cu Miron, parafand celebra pace de la Cozia. Cu toate astea, Romania isi continua vijelios sprintul catre buza prapastiei economice.
Se impunea deci un nou tehnocrat la carma Guvernului. Mugur Isarescu a dat repede Banca Nationala din mana pe Palatul Victoria de pe gard. Mariajul n-a durat mult, fiind curmat de alegerile din 2000, cand locul caldut din fruntea ministrilor a fost cedat lui Adrian Nastase.
Proaspat ajuns la Palat, Nastase si-a descoperit pasiunea pentru… case. Pe care le-a tot colectionat… A ramas in istorie ca cel mai baftos premier, singurul posesor de matusa milionara in dolari, capabila sa-i lase mostenire un adevarat Sesam din povestile Sheherezadei. El este cel care a popularizat aritmetica in Romania, invitandu-ne sa-i numaram ouale. N-a mai avut timp sa afle raspunsul la intrebare, ca au venit alegerile peste el, iar Basescu l-a extirpat cu zambetul pe buze.
Calin Popescu Tariceanu a parcat in fata Palatului Victoria dintr-o intamplare. Dragul de Stolo, rapus de boli inca nedescoperite a trebuit sa se retraga in plina glorie. Mandatul lui Tariceanu, ca un meci de ping pong. Impotriva presedintelui jucator. Castigator sau nu, s-a infipt in fotoliul ministerial timp de patru ani.
In prag de alegeri, catindatii apar ca ciupercile dupa ploaie, derutand electoratul, mai ceva ca paruiala dintre Cotroceni si Victoria. Tara, tara, vrem un prim-ministru! Unul capabil, daca nu ne e cu banat… Deci, cine urmeaza?”
Bai, cat sufar dupa Securitate! Pai va dati seama ca daca ar fi existat si azi, eram a doua in ierarhie dupa Sssssimina? Precizez ca nu e vorba neaparat de bagatul nasului unde nu-mi fierbe oala, cat mai degraba de talent, de harul lui Goebbels pogorat asupra mea.
Informatiile vin la mine de bunavoie. Sunt un fel de Arc de Triumf asezat in intersectia cailor confidentiale. Aflu chestii fara sa vreau.
Tot asteptand sa fiu recrutata de SS, am suferit de complexul nerecunoasterii valorii la nivel social. Dar azi, Google, justitiarul motoarelor de cautare, a facut dreptate.
Dar vai! Ce avem aici? Ce avem aici? Chiar chipul lui Pacepa cu numele meu sub? Incredibil! Incredibil! Mi-am inundat latopul cu lacrimi de bucurie.
