Rabla, stergatorul si ţuţuroiul
by Maldita on February 9, 2012
Pe vremea cand am facut eu scoala de soferi, in illo tempore adica, haaat departe prin 2005, permisul nu se lua de nevoie, se lua de distractie. Sa va explic. M-am dus la scoala de soferi cu cea mai veche si mai (ne)buna prietena a mea, Cami, 10% ca sa ne improprietarim cu bucata aia de plastic si 90% din dorinta de hăhăială. Pen’ ca noi avem o bogata istorie in ras din uitat la creion in ora de matematica sau din motive de muci la meditatie, la romana. Pe scurt, noi avem o bogata istorie in ras. Din orice. Eh, asa orandui Dumnezeu lucrurile ca ne apucaram de scoala de soferi in acelasi timp. Eram, din nou, colege, dupa un gimnaziu petrecut alaturea si-un liceu in care doar hazardul ne-a aruncat in clase diferite.
Instructorul nostru, pe numele sau de botez, Emil, a fost, bineinteles recrestinat de noi, pentru ca intr-un fel suna:
“- Cu cine-ai facut scoala de soferi?
- Cu Emil.”
Si in alt fel suna:
“- Cu cine-ai facut scoala de soferi?
- Cu Macro.”
Am gasit inspiratie pentru porecla in statura dumnealui – la vreo 1,70 si vreo 60 de kg.
Domnul Emil sau Macro (cum vom avea sa-l numim de aici incolo) era magnat. In sensul ca avea nu o masina, ci vreo patru pe care se putea exersa, printre care si-o raba pentru cei care gandesc supradimensionat. Recunosc, ne-a batut gandul sa incercam parcarea laterala si gararea cu camionul. Mai subtire insa cu accesul la chei si permisiunea tutorelui nostru intr-ale sofatului.
Macro, om la vreo 60 de ani, a aplicat tactica pe care orice dascal o aplica la-nceput: intimidarea. Numai ca, bietul de el nu stia cu ce nebune se-ncurca si nici n-avea sa-i treaca prin cap cam cat de capiat va pleca de la orele de condus cu noi.
Ajunsese chiar sa ne programeze de la 7 dimineata, intr-o sfortare disperata de a scapa de chicoteli, mistouri si glume pe care nu le-ntelegea intotdeauna (asta pentru ca nu voiam noi sa le-nteleaga, nu pentru ca n-ar fi fost el sprinten de neuron, ca-i mergea mintea ca trotineta).
Multe-ar fi de povestit din indelungata noastra scoala de soferi, dar imi amintesc cu precadere un episod care m-a marcat probabil pentru totdeauna.
Orele pranzului. Macro vine sa ma culeaga de la domiciliul parental cu bolidul sau marca Dacia, supranumit si “furia albastra”, bolid despre care izvoarele istorice marturisesc ca ar fi gonit pe strazi vanjene inca din Cretacic, dribland dinozaurii si facandu-si garaj sub o feriga imensa.
Toate bune si frumoase, drum drept, manevre usoare, condus ca-n palma. Caaand deodata se starni potopul. Ah, super, imi zic, mergem acasa, gata cu condusul. Doar ca Macro nici n-a vrut s-auda de chiul:
“- Adica daca te prinde ploaia pe drum, tu ce te faci, Dana?! (Da, imi zicea DANA)
- Trag pe dreapta pana se opreste.”
Exclus. Am condus prin potop. Nu vedeai la trei metri in fata.
Si, ca sa fie si mai penibil momentul, Dacia preistorica nu poseda stergator. Adica, poseda unul, dar era detasat, pus bine de Macro in torpedo pentru zile ploioase. Ca aceasta.
WTF?! Mi-am zis? Ce-o sa faca acum? O sa scoata mana pe geam sa stearga el torentii?! Ei, bine, uneori, chiar si cele mai indraznete ganduri isi gasesc compatibilitate in real. Iar Macro n-a zabovit, a scos manuta lui slabuta si cu putine fire de par si-a-nceput sa stearga de zor parbrizul, de ziceai ca-i bagat la 220. Numai ca, mana lui Macro, desi slabuta si cu putine fire de par, nu ajungea pana in partea soferului, astfel incat soferul, saracul, era nevoit sa conduca putin câş, ca sa poata intrezari potentialul pieton de pe carosabil.
In mod normal, m-as fi razvratit, i-as fi spus raspicat, cum i-am spus si domnului diriginte in clasa a VI-a ca-mi dau demisia din postul de sefa clasei, ca eu nu-mi doresc sa fiu sefa, eu imi doresc sa fiu un copil fericit. Doar ca am dibuit umorul situatiei si potentialul narativ al intamplarii, asa ca n-am crâcnit si-am continuat sa rulez pe strazile pietruite, cu Macro pe jumatate ud, cu parbrizul siroind de apa si cu o ora de condus care nu se mai termina.
Numai ca, omului sarac ii cade painea-n cacat, si aia cu untu-n jos, iar biata Dacie, martora a despartirii continentelor, a inceput sa-si intre in rolul de strecuratoare de paste si-a lasat cale libera unui ţuţuroi care imi picura pe piciorul drept. Pic-pic-pic-pic. Pai pana cand pic?!
“- Eu nu mai conduc! Mi-a inghetat piciorul!
- Lasa, Dana, ca e vara, e cald, se usuca!
- Dar mi-a murdarit balerinuuuuul!
- Dana, da-l dracu’ de balerin, uita-te la drum, Dana!”
Si Dana conducea, apa siroia, iar Macro parbrizul il stergea. Pai nu?
(Ancan, te prapadisi de ras.)
10 comments
Nu ma prapadii, lesinai la propriu=))) Ca sa te citez: ”fie furtuna cat de rea, tot apare o raza de lumina” (n-oi fi zis tu exact asa, dar merge) – asta a fost raza mea de lumina, indubitabil:))) Il mai citesc o data, socot ca n-ar strica:))
by Bianca Hirsovescu on February 9, 2012 at 1:23 am. #
:)) adevarul e ca sa faci scoala pe o Dacie 1310 cu multi ani si km la bord…era asa…intr-un fel!
Mie instructorul timp de o ora si 40 minute, cat dura sedinta, imi zicea non-stop: “mergi mai incet, mai incet”; am trecut o data pe rosu ca nu am vazut semaforul, aud calm din dreapta “mergi mai incet, mai incet…”; apoi mi-am luat permisul si am mers foaaarte incet :)
by Dan G. on February 9, 2012 at 8:36 am. #
:))) Tare povestea. Eu am condus primăvara și vara și nu am avut probleme de genul acesta. Bine, am avut și un Volvo din ’80, cu tracțiune pe spate :X
by Bogdan on February 9, 2012 at 10:27 am. #
Nu stiu cum, stiind prea bine aceasta poveste, am facut si eu scoala cu acelasi instructor. Numai ca la mine n-a plouat chiar daca s-a intins pe o perioasa de doar 3 luni.
by Momo on February 9, 2012 at 11:31 am. #
Amuzant :)) credeam ca numai instructorul meu era dus.
by janina on February 9, 2012 at 11:34 am. #
Si eu am facut scoala cu acelasi instructor, doar ca pe un Hyundai! Cati pumni am primit in piciorul drept numai eu stiu! :)) Primeam pumni chiar si cand nu greseam : “Sa nu ti-o iei in cap!” asa cum spunea instructorul. Eeeh, ce vremuri! :)
by Adela on February 9, 2012 at 3:44 pm. #
:)))) Cum sa sterga domne’ parbrizul cu mana..:)))) ah, ce noroc pe tine, al meu nu a fost asa distractiv.
p.s. eu si acum opresc pe dreapta daca nu vad la 3 metri in fata, cand ploua. pai ce-i sigur , e sigur, nu? :))
by Anca on February 10, 2012 at 10:18 am. #
Eu mi-am luat permisul prin 2007. Tot cu nabadai. Ghinionul pare-se ca se lipise scai de mine si de fiecare data cand cei de la politie ma programau sa dau orasul, nenea politistul nu avea si dosarul meu. Si ma trimitea la reprogramare. Eu sunt un om calm, nu ma razvratesc cu una, cu doua, as zice ca sunt un conservator stoic al energiei mele, asa ca, in cele doua dati consecutive cand s-a intamplat nenorocul, am acceptat supusa si m-am reprogramat. A treia oara va fi cu noroc, imi ziceam in fiecare zi din saptamana care urma. Si cum o vorba a toltecilor spune ca ce se intampla de doua ori se intampla si a treia oara, ei da bine ca fix asa s-a intamplat. M-am dus iar la locul de intalnire pentru examenul de oras si … surpriza, surpriza, dosarul meu iar nu mai era acolo. De data aceea am pufnit intr-un sirag de lacrimi de nervi convalescent incat politistului, inspector pe la politia judeteana, i s-a facut mila de ochii mei mari si scaldati in lacrimi de copil nedreptatit, asa ca mi-a promis ca maine el insusi se va ocupa sa-mi aduca dosarul si ca… o sa sustin examenul cu profesionistii (cei care dadeau pentru alte categorii). Zis si facut. A fost mai greu pentru ca examenul l-am dat pe un alt traseu decat cel pe care il repetasem cu instructorul. Nu am condus eu stralucit, dar pemisul l-am luat cu precizarea politisului “sa mai conduci si tu o vreme cu cineva in dreapta” :D
by Ana Q. on February 12, 2012 at 12:59 pm. #
Mie mi-a plăcut expresia cu omul sărac, pâine şi untul.
Nu ştiam de ea şi mi se pare că are potenţial umoristic imens!
by Anne-Marie on February 13, 2012 at 11:06 am. #
Asta da aventură!
by Mihaela Nistor on February 13, 2012 at 11:53 am. #