Playlist 1993 – 1999

Mai tineti minte cand eram noi prin generala/liceu si mergeam prin tabere si ne indragosteam de te miri cine, dupa care scriam numele lui/ei pe toate caietele si ne gandeam cum ar fi dac-ar fi? In nemernicia mea, ca un caine turbat, eu si-acum cred ca vacantele la Milano sau Barcelona pe bani corporatisti nici nu se compara cu antologicele vacante de vara luuuuungi, calde si alene trecatoare din copilaria si adolescenta noastra.

Le asteptam un an intreg. Si de cand le simteam mirosul, de prin mai, imi capsam  zambete cretinoide pe mutra-mi scolareasca. Tezele mi se pareau o gluma proasta, iar incheiatul mediilor cel putin stupid!

Ei, dar fiecare vacanta avea cate un soundtrack. Cate o melodie emblematica pe care cand o aud ma gandesc automat la perioada aia, la oamenii care mi le-au populat, eventual la vreun blues jenant de romantic prin discotecile din Navodari, Nucsoara, Poiana Pinului, Galaciuc sau pe unde m-oi fi nimerit.

Prima de care-mi aduc aminte e I like to move it, cu dansul penibil aferent se petrecea prin 93. Eu eram in tabara la Navodari, cu doamna invatatoare si imi etalam miscarile lascive pe un teren de sport convertit in discoteca.

Prin 94, dupa ce s-au epuizat Cotton Eye Joe si (frumosul?) MoDo cu melodia Eins Zwei Polizei , ne-a lovit La Bouche cu:

In acest caz, “my lover” avea adidasi cu luminite, iar eu colanti cu buline si tricou cu franjuri si Mickey Mouse. Eram amandoi foarte cool. Bine ca nu mai suntem.

Prin 95 cine n-avea caseta cu Jessica Jay, Casablanca, era ca un emokid euforic. Nu intelegeam o iota. Doar “Casablanca”. Dar asta nu ma impiedica sa cant versurile inventate de mine si adaptate de prietene. Inca n-am inteles cum de “a kiss is still a kiss in Casablanca”. Adica la Novosibirsk ce-are?

In 96 deja se ingroasa gluma. Macarena era ceva nemaipomenit. Mi-a revolutionat orizonturile muzicale. Avea si dans incorporat. Nu te puteai prezenta la disco daca nu stiai toate miscarile. Eu le stiam. Asta ma facea cool. Dar n-aveam voie la disco. Ma pregateam intens de-acasa.

Iar in 97…jale. Vara mai pasionala ca aia nu mai traisem. Eram juna inamorata de o tanara speranta a fotbalului oltenesc, posesor de tricou de la FC Barcelona si parfum ametitor. Cine nu-l tine minte pe Nana, negrul dolofan cu a carui singuratate incercam sa ma identific ca sa pot canta melodia mai cu jale?

Ce-a urmat? Puff Daddy cu I’ll be missing you, hitul aceleiasi veri. De piatra sa fi fost si sa tot ai fi varsat o lacrima fierbinte. Ma scuzati, m-am luat cu cantatul si-am uitat de embed:

98 ma arunca direct in bratele suferintei, pentru ca “relatia” mea cu tanara speranta mai sus mentionata s-a destramat ca un vis in zori de zi. Si ce melodie mai potrivita pentru plansete si suspine (taierea de vene inca nu se inventase) decat: My Heart Will Go On? “Se terminase jmekeria”, cum ar zice eventualii mei prieteni manelisti. In timpul blues-ului, toate credeam ca avem octavele Celinei si nu-l menajam deloc pe partener.

1999 a fost iar unul senzational. Ce s-aleg dintre Backstreet Boys - “I want it that way“, Britney Spears - “Sometimes” si Lou Bega cu Mambo No 5? Baietii frumosi, ca inca mai am hormoni!

Iar m-ati prins la ceas de seara, cand mi-e somn. Da, cu vocile din capul meu vorbesc. Bine, poate, daca sunteti cuminti, mai depanam si despre anii 2000. Hai, papapapapapapapa!