Paltonaşul Loredanei

0 Flares Twitter 0 Facebook 0 Google+ 0 Pin It Share 0 Email -- Filament.io 0 Flares ×

Bebe are 11 luni şi e copilul unor vecini. Bine, nu-l cheamă chiar “Bebe”, dar când îl vezi aşa de durduliu şi de dulce, parcă nu te lasă inima să-i zici “Alexandru”! Nici măcar Alexică. E, Bebe Ştrumf ăsta de care vă zic e febleţea maică-mii. Îi dă să mănânce, îl spală, îl cocoleşte, îi face toate poftele. Ce să mai! Vrea nepoţi, am priceput apropoul!

Bănuiesc că Bebe nu era în targetul primar al celor de la Romtelecom când au făurit reclama cu Loredana. Şi parcă-mi vine să-mi pariez cei doi cenţi şi pe faptul că nu se afla nici prin targetul secundar. Doar că, de câte ori vede reclama aia, se opreşte din orice face, ridica o mânuţă şi începe să danseze (nu vă imaginaţi un lac al lebedelor, ci vă îndrum mai ales spre Bare Necessities al lui Baloo). Culmea publicităţii a fost însă atinsă în momentul în care Bebe – după ce s-ar fi ghiftuit cu nişte specialităţi bebeluşeşti – ar fi tras un pui de somn în camera cu televizorul. La televizor, legenda spune c-ar fi început reclama la Romtelecom. Bebe se trezeşte din somnic, beleşte ochii la TV, urmăreşte cu maximă atenţie tot spotul, apoi se culcă la loc, ca şi cum nimic nu s-ar fi întâmplat. Nici lapte n-a mâncat, nici gura nu-i miroase.

O reclamă dată dracului! Pe lângă faptul că farmecă bebeluşi supraponderali, mai stârneşte si frenezii. Aţi cunoscut vreo femeie care să nu fie absolut înnebunită după PALTONAŞUL LOREDANEI?! Cred că nu s-ar fi vorbit atâta de reclamă, dacă Loredana ar fi purtat altceva. Putea să se-mbrace şi-n chiloţii din primul sezon al Vocii, că n-ar fi stârnit atâta “word of mouth”! Dar paltonaşul, ah, Paltonaşul, numai eu ştiu cât am suspinat răscolind netul în lung şi-n lat în căutarea lui!

“E de la Desigual!”

“Ba e de la Manoush!”

“Ba de la Dolena!”

Aşa coţofăneau în jurul meu femei la fel de disperate ca mine să afle “de unde şi-a luat Loredana paltonaşul”. Un fel de “who shot JR” al mileniului 3. Ei, bine, fetelor, am aflat de unde şi-a luat Loredana Paltonaşul! Vreţi să vă spun? ;;)

De aici: https://www.facebook.com/pages/FeMale/116791938379769 Costa 900 de lei. Start!

PS: Nu vi se pare că “Paltonas” (cu accent pe o) sună cam ca “Fantomas”?

sursa foto: www.paginademedia.ro