Nadia

0 Flares Twitter 0 Facebook 0 Google+ 0 Pin It Share 0 Email -- Filament.io 0 Flares ×

Când eram mică, la întrebarea “ce vrei să te faci când vei fi mare”, răspundeam: “Nadie sau mireasă.”

De două-trei ori pe an, mă uit la exerciţiile perfecte ale Nadiei. Cel de la Montreal, din 76, cele de la Skien şi chiar şi cel de la Moscova care, chiar dacă, din cauza conjuncturii politice de atunci nu ne-a adus aurul, a fost, totuşi, un exerciţiu perfect.

Am crescut cu biografia Nadiei, semnată de Ioan Chirilă. Când am fost în stare, am şi citit-o. De câteva ori.

Când lucram în Pro, i-am făcut chiar şi un portret. Stângaci, după judecata mea de azi, dar documentat cu migala unui student conştiincios care vrea 10 cu felicitări la examen.

Azi, am primit de la Dormeo un tablou cu autograful ei. :)

Autograf Nadia Comaneci