Mi-au ridicat fusta pe strada

0 Flares Twitter 0 Facebook 0 Google+ 0 Email -- Filament.io 0 Flares ×

Eu n-am fost crescuta sa tac si sa indur. Si e, probabil, lucrul pentru care ii multumesc cel mai mult mamei mele. De mica m-a invatat ca atunci cand mi se face o nedreptate sau cand cineva se comporta magareste cu mine, sa reactionez si sa nu ma las calcata-n picioare. Asta e un principiu de la care nu m-am abatut. Si nu pentru c-as fi eu atat de fidela credintelor mele, ci pentru ca nedreptatile imi provoaca porniri pe care nu le mai controlez, ma controleaza ele pe mine si trebuie sa spun ce gandesc.

Azi, la doi pasi de blocul meu, in fata unei case de pariuri Stanleybet, un jeg mi-a ridicat rochita, in uralele turmei de magari care ii lansasera “provocarea”. L-am vazut in vitrina farmaciei ca se indrepta spre mine, asa ca am avut inspiratia sa tin de rochita. Dar scarba si-a dorit mai mult victoria, astfel ca mi s-au vazut chilotii in plina strada.

M-am umplut de draci instantaneu. Ce face o fata normala la cap cand niste jeguri ii ridica fusta pe strada? Pleaca acasa si plange in batista, nu? Ce face o olteanca de 1 metru jumate cand cineva ii ridica fusta pe strada? Se-ntoarce si urla la jeguri.

Ei, bine, spre surprinderea lor, nu m-am uitat stanjenita in stanga si-n dreapta sa vad cine mi-a mai vazut chilotii albastri, ci m-am intors, cat eram de creaţă spre ei, urland cat ma tineau plamanii niste cuvinte care mi-au venit atunci la gura si n-au mai stat la coada judecatii:

– Ce faci, ma, nenorocitule, imi ridici fusta?! Ba, impotentule, probabil asta e singura metoda prin care vezi si tu un fund de femeie, ca altfel nu ti-l arata nici dracu’ la cat esti de urat. Si voi la ce va uitati, ma? N-ati mai vazut? Nu ma mira, ratatii dracu’. Fir-ati ai dracu de imputiti!

Si pac, le-arat degetul din mijloc, cu unghia rupta din carne!

Astia amutisera. Stiu, putea sa vina unu’ la mine si sa-mi arda o scatoalca dupa ceafa. Putea sa vina altul sa-mi mai ridice o data fusta. Posibilitatile lor erau infinite. Doar ca nu le-a trecut nicio secunda prin cap ca s-ar putea sa ripostez. Si sa le dau chiar niste insight-uri despre vietile lor de ratati care stau si sparg seminte cat e ziua de lunga in fata unei case de pariuri. Scursurile dracu’!

M-am dus acasa si m-am enervat si mai tare. De ce n-am avut inspiratia sa-i fac o poza aluia? Nu de alta, dar poate gaseam pe cineva care sa vrea sa-i dea si lui pantalonii jos pe strada. Nici fata nu i-o retinusem, ca sa pot sa-l recunosc la o adica.

Imi pun niste pantaloni scurti, iau tenisii, imi deschid camera la iPhone, ca sa-i fac poza cand l-oi identifica si ma-ntorc la locul crimei. Scarbele intrasera in casa de pariuri, ca se pornise un vanticel. In usa, unul dintre ei, mic de statura, la vreo 25 de ani asa.

Ma uit la el cu cea mai fioroasa privire a mea, una care n-ar speria nici un castor si-i zic:

–         Tu esti, ma, nenorocitul care mi-a ridicat fusta mai devreme?

Se uita la mine cu o mecla nevinovata, se trage un pic inapoi, cu usa cu tot, si-mi zice pe nerasuflate:

–         Nu, nu eu!

(Cum puii mei sa-i fie frica de mine?! CUM?!)

Imping usa si intru. Toata adunatura de nevertebrate se aciuase acolo. Incremenisera. Nimeni nu mai zicea un cuvant. (E drept, mizasem pe elementul surpriza.) Se uitau cu niste mecle de struti la mine, de parca imi crescuse un cap de Arnold Schwarzenegger pe umarul drept.

–         Care e, ma, nenorocitul care mi-a ridicat fusta mai devreme?

Vlajganii ridica din umeri: “nu stim noi, de ce nu l-ai tinut minte?”

–         Cum, ma, nu erati aici mai devreme? Nu v-ati bucurat toti de spectacol? Ati uitat cine-a fost autorul?

–         Nu stim noi. Nu stim.

Mi se parea ireal ce se intampla. Eu, o mana de om, aruncam cu sudalme-n stanga si-n dreapta si gloata de palugi se uita la mine ca la felu’ 14. Daca momentul ar fi fost filmat, facea istorie pe YouTube, va jur.

–         Va felicit pentru curaj, boilor! Cum am zis mai devreme? Ca sunteti impotenti? Asa sunteti, ma, daca voi nu aveti tupeul sa recunoasteti ditamai oamenii in fata unei fete jumate cat voi cine i-a ridicat fusta. Sunteti toti niste ratati si niste nenorociti. Asta sunteti! Va bucurati cand vedeti un chilot pe strada, javrelor. Bucurati-va, ma, ca numai asa sau pe sarma ii mai vedeti! Nenorocitilor! Jegosii dracu’!

Si, intorcandu-ma pe calcaie, le-arunc, intepata, cireasa de pe tort:

“Sugeti cucul!”

Stiti ca eu nu vorbesc urat…