Mi-aș vinde un rinichi ca să ajung la concertele astea!

0 Flares Twitter 0 Facebook 0 Google+ 0 Email -- Filament.io 0 Flares ×

Unul dintre zeii Panteonului meu personal se descria drept o pată de sânge care vorbeşte. Eu m-aş descrie ca o pată pe creier, dacă n-aş fi, de fapt, doua pete pe creier. Una pragmatică, realistă, echilibrată, caldă şi calmă, iar cealaltă zurlie, impulsivă, certăreaţă, energică, sufocantă, spontană şi maliţioasă. V-am zis că e greu să fii Daniela Petrescu, voi nu m-aţi crezut.

Din partea aia statornică mi se trage mania listelor (acum bine temperată) şi-a clasamentelor pentru orice-mi place, îmi doresc să am sau să văd. Din partea nebunatică, aia care mai scapă uneori din frâul raţiunii, mi se trage curajul de moment de-a şi obţine ce-mi doresc.

Vine perioada aia din an când tragi concluzii, faci planuri şi-ţi pui dorinţe. Deşi-mi plac pantofii, genţile, rochiţele, cremele şi parfumurile, lucrurile pentru care mi-aş vinde un rinichi (pe ăla cu nisip, bineînţeles) sunt spirituale.

Ba mai mult, aş oferi în dar (fără nicio aluzie la potlach), rinichiul de mai sus, plus Soarele şi Luna de pe cer, oricui ar fi în stare să mă teleporteze la unul dintre concertele celor de mai jos:

1.     Queen, Live on Wembley (preferabil ăla din ‘86)

Ştiţi că sunt preferaţii preferaţilor mei. Genul ăla de pasiune care te prinde c-o notă şi te leagă pentru toată viaţa. Genul ăla de trupă completă, căreia nu poţi să-i reproşezi decât că n-a compus mai mult. Iar Freddie are vocea aia ireală, de te-apucă un sentiment de religiozitate şi-ţi vine să te-nchini la ea, voce pe care o redescoperi ori de câte ori asculţi „Hammer to Fall” sau „Somebody to Love”. A cata oară? A suta mia oară!

I-am văzut în concert in 2008, la Paris, cântând alături de Paul Rodgers. Au fost fabuloşi. Imaginaţia mea limitată mă împiedică să-mi închipui cum ar fi fost cu Freddie pe scenă. Cum ar fi apărut el pe scenă cu hermina şi sceptrul, cum ne-ar fi provocat la vocalize, cum ne-ar fi făcut să plângem pe Love of My Life şi cum ne-ar mai fi uluit cu Bohemian, cum ar fi ridicat o mare de mâini în aer întru rostirea We Will Rock You sau Radio Gaga, cum mi-aş fi dorit în secret să cânte The Great Pretender şi, fix când aş fi fost pe punctul de a-mi pierde speranţa el să urle-n microfon „Too real when I feel what my heart can’t conceaaaaaaaaaaal”. Of!

2.     Robbie

La Robbie o s-ajung la anul. Dar până atunci visez cum o să deschidă el concertul cu ”Radio” (deși toată lumea s-ar aștepta să intre cu Let Me Entertain You) și cum o s-aud live cântat de altcineva în afară de mine “Hunting for You”. Aș vrea să stau în primul rând. Nu de alta, dar arunc ca o fată și chiar mi-aș dori ca sutienul meu să-i ajungă pe umăr.

 

3.     Frank

The Old Blue Eyes. V-am zis că am gusturi pașoptiste. Vocea aia clară (parc-au și desemnat-o vocea mileniului), ușurința cu care trecea de la o tonalitate la alta, toate cântecele care-au devenit bunuri ale omenirii, nu-i mai aparțin lui. Cum să nu-ți dorești să-l auzi cântând la câțiva metri de tine “My Way”, “Mac the Knife” sau obsedanta ”I’ve Got You under My Skin”?

 

4.     Dire Straits

Bine că vine Mark în mai, poate prind şi bilete, poate găsesc şi cu cine să mă duc să-l văz. Dar una-i Knopfler singur şi alta-i toată trupa, pe-aceeaşi scenă lăsând să se întâmple primele acorduri din „Sultans of Swing”, piesa aia care-i cu atât mai frumoasă cu cât se apropie de final, piesa aia pe care nu ştii dac-o cântă om sau chitara de una singură. Sau „Romeo and Juliet” minunăţia aia care te face să uiţi că are un videoclip execrabil şi te pomeneşti cântând „when you`re gonna realize it was just that the time was wrong?!”. Sau ”So Far Away”, “Brothers in Arms” și ”Private Investigations”.

 

 5.     Michael

Puteți să spuneți voi ce vreți, eu până-n clasa a șasea am fost înnebunită după Michael. Țin minte cum, când aveam 8 ani, am primit de la ai mei biografia lui Michael Jackson. O cărțulie care, pe lângă povestea vieții Megastarului, mai conținea și o mulțime de poze și versuri. Și să mă fi văzut cum stăteam cu dicționarul lângă mine ca să-nțeleg ce-nseamnă și să pronunț cât mai corect! Și să mă fi văzut ce interpretări unplugged îi ofeream maică-mii, care, vrând-nevrând, mă aplauda și mă felicita pentru prestație! Dincolo de discutabilele amănunte ale vieții lui personale, pe scenă a fost de neegalat. Mă mai uit uneori la concertele lui live și nu-mi vine să cred c-a existat așa ceva. Nu cred c-a fost un entertainer mai mare. Un om care să cânte ca pe casetă și să danseze ca un profesionist timp de două ore, neîntrerupt. Aveți un contra-exemplu?

 

 

Rămân cu nostalgiile anilor netrăiți și mă consolez cu ideea că dacă tot nu i-am văzut pe ei live, măcar să mă văd pe mine cântând piesele zeilor de mai sus, tot live și, bineînteles, la cel mai înalt nivel. De penibil.

După o pauză de 4 ani, Costin & Co. produce cu sprijinul Cat Music (www.catmusic.ro ) Blog & Roll  Da, ați citit bine! Karaokeeee! Se-ntâmplă iar! Ultima oară când am participat am plecat acasă cu premiul de spectaculozitate. J) Mai ții minte, Miruna? S-a lansat și aplicația de karaoke și poate fi descărcată de aici, pentru iOS: https://itunes.apple.com/ro/app/cat-music/id579374562?mt=8 sau de aici, pentru Android:https://play.google.com/store/apps/details?id=com.cocoaplatypus.catmusic (aceasta din urmă se află momentan în public beta).

Ediția de anul acesta va avea loc în Route 66 (fostul Coyote Ugly), duminică, 9 decembrie, de la ora 19:00. Mandinga, Ruby, JukeboxMamasitaWhat’s Up si Voltaj ne vor invita să ridicăm mânuțele sus. Nu știu cine-i Ruby, dar sigur voi afla. Intrarea este liberă, dar trebuie să te-nscrii pe http://blogandroll.ro/, mai precis in aceasta pagina: http://blogandroll.ro/inscrie-te/.

Cu cine mă văd?