Metoda morcovului in adancuri infundat

Exista o specie de bipezi care n-ar vedea o oportunitate nici daca aceasta s-ar prezenta sub forma elefantica, ar bate din picioare si i-ar mai si stropi cu trompa.

1. Ai un job unde nu faci chiar ce-ti place, esti platit cat sa nu mori de foame, nici seful nu e painea lui Dumnezeu. Nu e cazul sa te strofoci si sa depasesti graficele cu 100% in fiecare luna, ca nu esti Stahanov si nici motivatia intrinseca nu clocoteste.

2. Ai o relatie de care nu esti convins, fata e ok, dar parca n-ai vrea sa-ti semene copiii cu ea, nici mintea nu-i sclipeste ca neonu’, la glumele ei zambesti mai mult de rusine, urata n-ar fi, dar nici s-o sorbi intr-un pahar cu apa nu-ti vine.

Doua situatii de dulce mediocritate in care multi se scalda cu anii, cu vietile.

Dar cand se intampla sa-ti pice din cer ditamai pleasca malaiata si sa ai tot ce-ai visat inca de cand construiai castele din cuburi, de ce nu te dai de n ori peste cap, in spirit fatfrumosian, ca sa nu ramai cu volumul marit al buzei?

A, pentru ca e misto sa-ti vina lucrurile de-a gata si tu sa nu misti o falanga? Sau pentru ca Maritului Zeu i se cuvin toate?

Am fost martora sau parte vatamata in relatii in care odata intrati, participantii considerau ca lupta de cucerire a luat sfarsit. Ai pus gheara pe el, nu te mai machiezi, te-mbraci cu hainele bunicii, tocul iti e mai strain ca cerneala lui Vanghelie.

Sau. I-ai sucit mintile fraierei, ce rost mai are sa dai doua ture in jurul blocului si sa treci in istorie piftiadin jurul buricului? Ce daca esti cat malu’? Cu-atat mai bine pentru ea: are mai mult de iubit. De ce sa-i rasari in cale cu o floare doar pentru ca azi impliniti 3 ani si 7 luni?

Mi-am dat eu seama cu mintea mea putina (vorba Nikitei) ca relatia e un fel de pasaport spre nepasare. Il iei pe omul din dreapta ca pe o haina pret a porter. E acolo. Intotdeauna. Orice-ar fi. E-al tau. L-ai cumparat. Ti se cuvine.

Se intampla insa ca partea vatamata sa puna tilda pe n si sa nu mai accepte inca un colacel ecuatorial, inca o zi cu tine slutita, inca o aniversare fara floare, inca o saptamana fara un “te iubesc din mitocondrii“. In momentul in care partea vatamata ia masuri, paratul nu stie de unde-a cazut, ce-i cu vanataile din poponeata, ce l-o fi lovit in moalele capului?

Si-ncet-incet, cat o fi el de becalian la creier si de nikitian la trup, tot simte pericolul c-ar putea sa piarda ce i se cuveni atata amar de vreme. Si, Doamne, ce mai incep  sa vina pârâţii cu trandafirul in dinti, cu excursia in plic, cu buclele frumos chitite la coafor, cu buricul fara tovarasi si cu desaga doldora de complimente.

Ce imi face un ochi sa rada este invincibilitatea metodei morcovului in adancuri infundat.

Ce imi face un ochi sa planga este ca ca toate paharele se umplu. Mai devreme sau mai tarziu.