London, baby! (IV)

1 Flares Twitter 0 Facebook 0 Google+ 1 Pin It Share 0 Email -- Filament.io 1 Flares ×

A treia zi la Londra s-a soldat, dupa cum povesteam, cu o vizita la Muzeul Brandurilor, urmata de una temeinica la Natural History Museum.

La primul dintre ele ne-a coplesit atat nostalgia, cat si invidia, ca, pe vremea copilariei noastre, brandurile care “la ei” erau la ordinea zilei, la noi nu le vedeai nici la cele mai avute rude sau la cel mai securist dintre vecinii de scara. Mare nu e, in maximum o ora il patrulezi pe tot, dar e interesant. Si mai interesant e insa drumul. Daca veniti dintre Notting Hill, aveti bucuria sa strabateti niste stradute adorabile, cu multe magazinase, tarabe, handmade-uri si alte dragalasenii. Ancan de azi probabil s-a reincarnat dintr-o precupeata din zona aia, ca prea s-a simtit ca la Galati pe faleza acolo.

Cu totul neinspirata a fost insa initiativa de a o duce pe Ancan la Natural History Museum. Si nu numai pentru ca am asistat la o adevarata editie “Surprize, surprize”, cand Ancan si l-a revazut dupa mult, mult timp, pe unchiul Jim de la Tecuci, ci si din cauza faptului ca prietena mea era convinsa ca am un doctorat in paleontologie. Nu-mi explic altfel de ce mi-ar fi adresat intrebarea “Dani, de ce-au murit dinozaurii?”, asteptand cu ochii mari un raspuns clar si concis. Moment de rascruce in cariera mea de destinatar al intrebarilor “bagaboante”, cand n-am putut discerne daca “de ce-au murit dinozaurii” este mai tare decat “Dani, ce salariu are Papa?”. Va las pe voi sa decideti. Altfel, foarte interesant muzeul, cu multe portiuni interactive, nu mergeti acolo cu aere de atotstiutori, ca v-o luati peste nas.

Dupa vreo trei ore de haladuit prin NHM, am apucat-o care-ncotro. Eu, spre sanctuar, casa lui Freddie Mercury, situata pe Logan Place nr 1. Mai mult un gard, decat o casa, pentru ca fosta lui resedinta a fost imprejmuita de un zid de vreo doi metri inaltime, peste care au pus un gard, peste care au pus sarma ghimpata. Banuiesc c-au avut motivele lor. Ce m-a dezamagit cumplit a fost faptul ca fanilor veniti in pelerinaj nu li s-a lasat nimic, niciun colt in care sa-si arate admiratia sau bucuria c-au ajuns acolo. Iar urmele miilor de oameni care trec anual prin fata portii lui Freddie erau vizibile. Bietii de ei, simtind nevoia sa-i lase un mesaj idolului lor, au fost nevoiti sa-i scrie pe marcajul rutier. M-am asezat pe bordura si-am stat o vreme cu ochii atintiti spre poarta de fier care nu s-a deschis. Nu-mi vine sa cred ca nu exista un muzeu Freddie Mercury in Londra! Sunt convinsa ca n-ar duce lipsa de vizitatori, judecand numai dupa numarul celor care-au scrijelit pe dungile galbene ale stradutei.

Mi-am continuat drumul pe jos, spre cea mai apropiata statie de metrou, bucuroasa ca inca nu se-ntunecase si inca ma mai puteam insoti cu locurile pe care Freddie le-o fi strabatut acum 20-30 de ani.

Doar ca la cea mai apropiata statie de metrou izbucnise un incendiu si, evident, oprisera intrarea. Iar cea mai apropiata statie de metrou de cea mai apropiata statie de metrou era in lucru. Iar autobuzul care sa ma duca spre Soho, urmatoarea destinatie a fost luat in directie gresita. Asa suntem noi, blondele undercover. Dar fudulia Malditei nu s-a oprit aici. Convinsa ca face ceea ce trebuie, nu s-a intors cuminte la statia de metrou, ea si-a continuat periplul pe jos, pentru ca sta bine cu orientarea si nu se rataceste decat in propria casa. Fudulia + siguranta de sine au indreptat-o spre locuri pe care harta nu putea sa le incapa, locuri pe care, pentru ca a fost primul om care le-a strabatut, le-a botezat cu numele A listerilor romani.

Mi-am regasit calea si calmul abia dupa vreo ora de rataciri, cand am ajuns la metrou.

Spre Soho, birjar!

Spre Soho, unde-am zis ca pun capat obsesiei pentru burgeri si-ncerc ceva nou. Nu mai stiu cum se numea ce-am comandat, dar stiu sigur ca nu mi-a placut. O treaba cu vita, mazare si placinta.

In episodul urmator aflati despre cum si-a facut Ancan dreptate intr-un pub englezesc.