London, baby (III)

1 Flares Twitter 0 Facebook 0 Google+ 1 Email -- Filament.io 1 Flares ×

A treia zi londoneza riscam s-o petrec ca Joey: doar eu, harta si uimirea, pe drumurile gropi free ale Albionului. Tineti minte episodul in care Chandler, satul de penibilitatile lui Joey pleaca si-l lasa sa haladuiasca singur prin Landan. Tot asa ma pregateam si eu de o zi de hoinareli solitare, cand i-am dat un sms Ancanului.

SMS-ul magic suna in felul urmator: “Natural Science Museum, Advertising Museum si casa lui Freddie azi”. ┬áCand a auzit Ancan ca-i vorba de reintalniri lacrimogene cu rudele emigrante din Galati – vom vorbi in cele ce urmeaza si de unchiul Jim de la Tecuci – mi s-a aruncat la picioare implorandu-ma s-o iau cu mine. Milostiva cum ma stiti, am acceptat. (Bine, poate am exagerat putin. Ea doar mi-a dat un sms prin care-mi spunea: “ne vedem la Notting Hill intr-o ora”. Dar ce-ar fi fost naratiunea fara hiperbole?)

In ora ce trebuia scursa pana la intalnirea ancaniana, m-am delectat cu un English Breakfast demn de o domnisoara distinsa care fuge ca dracu’ de tamaie de 50 de kile. Imi aduce meniul o romanca. (M-am prins ca-i romanca abia dupa ce a dat comanda la bucatarie in romana, semn ca mai erau si alti compatrioti pe-acolo.)

Ii zic “multumesc” cand imi aduce cafeaua cu lapte, ea se prinde ca-s romanca si se lanseaza intr-o procesiune de holbare. Stiam eu ca nu trebuie sa ies din casa nemachiata. Dupa ce mi-a terminat de numarat amandoua alunitele de pe fata (de vreo 563 de ori), se-ntoarce in spatele barului, unde lustruia simandicos cate un pahar.

Mancarea nu mi-a adus-o ea, ci vocea care graise romaneste de la bucatarie. Un baiat de vreo 18 ani, saten, slabut. Imi pune farfuria-n pe masa, ii multumesc si continua operatiunea numararii inceputa de colega lui. Probabil se contrazisesera pe tema numarului par al alunitelor. Le-a mai numarat si el, pe amandoua, inca de vreo paispe ori. De buna seama ca ceva nu-i iesea la socoteala. N-am indraznit sa-ntreb ce anume, dar m-am facut ca nu vad microscopul imens sub care fusesem asezata. Speram doar sa nu ma puna-n formol si sa m-aseze intr-un borcan la intrare.

Incep sa mananc. Baiatul nu s-a mai intors la bucatarie, a ramas la bar, susotind ceva cu romanca. Evident, se uitau la mine. Fix cand imi accelerasem inghititurile, ca sa scap odata de observatori, vine ea la mine. Si-mi zice, cu un zambet care i se innoda la ceafa:

“Tu semeni cu Inna.”

M-am bucurat nespus.

Pacat ca n-am avut link-ul la mine, sa i-l dau.

Ancan inca nu plecase de-acasa. Si nici n-avea sa plece prea curand, dupa cum s-a putut vedea in rastimpul in care s-a lasat asteptata la Notting Hill.

Dar despre asta, in episodul urmator.