Ieri seara am coborat din empireul queenic direct la concertul Madonnei. Hai, bine, am exagerat. N-a fost chiar un concert. Cel mult o demonstratie de gimnastica ritmica presarata cu behaieli si mesaje antidiscriminare. Din parcul Izvor nu lipseau decat piramidele ca sa ma simt ca-n Egipt. In rest, le aveam pe toate: nisip, camile care-si purtau perechile pe umeri, mumia pe scena.

De la intrare, pana la cozile la bere si inghetata, descendentii ciobanului Bucur isi sustineau mostenirea genetica. Ca niste Usaini Bolt amatori de vid, s-au imbulzit unul in altul, doar-doar or ajunge la bere cu o miime de secunda inaintea adversarului. Mie-mi era fomica, iar “painea lichida” pe care am reusit s-o capturez nu facea fata sucului gastric care imi iesea si pe nari. Coada la hot dog ca la Izvorul Tamaduirii. Dar foamea mea capatase deja dimensiuni ecostinice. Tot asteptand imprastierea hoardelor de navalitori, m-am amagit cu un mar paduret. Iata avantajele unui concert in mijlocul poienii.

Diva a binevoit sa-si faca aparitia pe scena a treia zi dupa Scripturi. In public, isterie din reflex pret de cateva minute, erectii razlete la delirul sexual de pe scena, cateva fredonari de hituri, pitziponceala pe tocuri de 10, primate catarate prin copaci. Pe scena, o aiureala totala, neinchegata, distantata de la cer la pamant de titlurile bolduite care ne preveneau cardiac sa ne asteptam la cel mai mare show pe care l-a cunoscut piciorul de plai de la Rovine incoace. Doar mesaje politice prafuite si clisee ideologice. Pe scena, intorcand fundul Casei Popoprului, Madonna preda un simulacru de democratie.

La cate figuri am, n-am rezistat pan’ la final. Nu eram singura. Palcuri de platitori de bilete paraseau parcul dezamagiti, consolandu-se cu “se tine bine baba la varsta ei!”.  In spate, pe scena unde bisul nu si-a gasit loc, se lasa un “Game Over” usurator. Mi-au ramas in minte cele doua litere gigantice lipite pe flancuri. Cu M mare, de la Marketing.