Încurcate sunt gările Londrei

0 Flares Twitter 0 Facebook 0 Google+ 0 Email -- Filament.io 0 Flares ×

Se spune că n-ar trebui să generalizăm după doar două exemple. Și eu am aceeași părere. Ba chiar insist că n-ar trebui să generalizăm nici după 30 000 de experiențe similare. Dar uite că (și) de data asta m-am pripit în a trage concluzii și-am zis: eu, de câte ori merg la Londra, mă pierd.

Ceea ce e dubios, pentru că, s-a spus și s-a crezut despre mine că am cel puțin două lucruri în comun cu bărbații: umorul și simțul orientării. Cu harta, că fără sunt un fel de fată singură-n noapte cu iluzii deșarte. Dar, dacă-mi pui harta-n brațe și mă lași în orice oraș, zic eu că mă descurc.

Era 5 iulie, zi de concert Robbie Williams, pe Wembley. Mă duc cu grupul de groupies. Bucurie macsimă, îl vedem și ascultăm live pe cel pe care l-am văzut și ascultat înregistrat la Knebworth sau Royal Albert Hall. Doar că, în ziua respectivă, unii dintre noi, mai precis unele dintre noi, am brăzdat Oxford Street-ul cu cardul atât în lung, cât și în lat, am cărat greutatea noastra în haine și-am mai și ajuns, prevăzătoare, cu vreo două ore înainte să înceapă cântarea lui Robică. Aveam locuri în picioare. Am țopăit și am cântat cu ‘mnealui vrun ceas și jumătate, dar, am, totuși, o vârstă, așa că, spre finalul concertului m-am dus să mă așez pe un scăunel, că nu mai puteam de șale. Plec de lângă prieteni, dar apuc să-i previn că n-am baterie la telefon, dar am cheia de la hotel și suficienți bani încât să ajung în siguranță acasă. “Ne întâlnim în față la Ibis!” îmi strigă Ralu.

După Angels, concertul se termenă. Să mă reunesc cu grupul ar fi fost imposibil în condițiile exodului făr’ de Moise de pe stadion, așa că m-am îndreptat spre Ibisul din apropiere. Aștept aproximativ 15 minute. Nu știam cât e ceasul, dar îmi dădeam seama că era târziu și că, dac-aș mai fi zăbovit, pierdeam și trenul de întoarcere, așa că m-am întreptat spre gară. Aveam de mers trei stații, după care schimbam și coboram la prima. Merg trei stații, cobor. E, aici, surpriză! Ultimul tren în direcția mea trecuse. Intru în vorbă cu o tipă la vreo 50 de ani, englezoaică. Fusese cu fiică-sa la concert și-acum se întorceau amândouă acasă. Și ele sperau să prindă același tren pentru că, ce noroc! stăteau cam în aceeași zonă cu mine. Am hotărât să le urmez exemplul şi sa iau un altul care m-ar fi adus măcar mai aproape de hotel. Coborâm la prima. Zic coborâm pentru c-am luat decizia de-a le stalkui pe cele două. Cam pustiu. Ieșim din gară, pustiu de-a binelea. Mergem pe-o stradă fără țipenie. Ne oprim un pic, încotro s-o luăm? Poate totuși trece unul dintre taxiurile alea negre pe care le tot vedem prin filme și prin tablouri. Mai mergem ce mai mergem, ajungem într-o zonă populată. Populată de negri și arabi. N-am fi avut nicio problemă cu asta, dacă nu se certau ca la ușa cortului. Încercăm să nu-i băgăm în seamă. Vedem din depărtare o firmă strălucitoare, “Mini Taxi” sau ceva de genul ăsta. În sfârșit!

Ajungem acolo, alt scandal. Un negru la vreo 25 de ani, slăbănog, dar foarte recalcitrant, urla ca din gură de șarpe la tipul de la ghișeu. Habar n-am care fusese mărul discordiei. După câteva amenințări, pleacă. Ne vine rândul la ghișeu, tanti spune unde vrea să ajungă și, cum stația mea era în drum, ne îi propun să luăm același taxi şi să împărţim costul.

Mergem la mașină. Ne trece prin cap să-l informăm pe șofer că vor fi două opriri, însă traseul n-ar trebui să se schimbe, deci nu vedem ce problemă ar putea fi. Dar, iată că era o problemă! Dacă sunt două opriri, tariful e altul, trebuie să ne întoarcem la ghișeu să aflăm cât ne costă. Allah!!! Era cu o liră mai mult. Răsuflăm ușurate (fie vorba-ntre noi, aș fi dat toţi banii pe care-i aveam la mine, numai să plec de-acolo) și urcăm în taxi. Eu am ales să plătesc un pic mai mult. Voiam să-i mulțumesc doamnei pentru că fusese drăguță cu mine și acceptase să ne găsim drumul spre “casă” împreună.

Am intrat ușurată în hotel. De fapt, nu foarte ușurată, că mă trecea un pipi încă de la “She’s the One”.

Alte bagabonteli de la Londra:

http://maldita.ro/london-baby-episodul-i.html

http://maldita.ro/london-baby-ii.html

http://maldita.ro/london-baby-iii.html

http://maldita.ro/london-baby-iv.html

http://maldita.ro/london-baby-v.html