Hateri vs. pişcotari. Pişcotari vs. hateri

0 Flares Twitter 0 Facebook 0 Google+ 0 Email -- Filament.io 0 Flares ×

Articolul ăsta îmi va pune în cap „pişcotari”, „hateri” şi cititori nevinovaţi care intră pe Maldita.ro pentru cu totul alt gen de articole şi cărora li se cam rupe de rivalităţile dintre cele două găşti din mahalaua pe care noi o numim blogosferă. Aici includ şi Twitterul, că, vorba aia, e şi el o platformă de „micro-bloggeri”, iar mulţi dintre ei sar gardul.

Îmi repugnă gândirea în categorii, împărţirea oamenilor după criterii care ţin de origine, culoare a pielii, orientare sexuală şi, mai nou, de apartenenţă la unul dintre grupurile de „hateri” sau de „pişcotari/bloggeri”. Ce mă dezgustă cel mai tare este cum se trezesc câte unii criticând la alţii exact ceea ce fac şi ei sau ce-ar face în situaţii similare. Au o imagine în oglindă unii despre alţii şi se demonizează reciproc, uneori fără să ştie nimic unii despre alţii.

S-o luăm metodic.

Definiţia termenului de hater conform „pişcotarilor/bloggerilor”:

Un grup de persoane care-ţi citesc blogul şi, dacă nu sunt de acord cu ce scrii, în loc să tacă şi să-şi vadă de treabă, au îndrăzneala de a te contrazice, uneori virulent.

Care-i buba aici?

Dragă blogger, dacă cineva nu e de acord cu tine într-o anumită chestiune pe care tu cu atâta evlavie o expui pe blog nu-nseamnă că are ceva cu tine personal. Înseamnă doar că are o problemă cu atitudinea ta omniscientă, cu aroganţa, duhoarea laudei de sine şi, în general, cu felul în care te-apuci să diseci probleme de care nu ai habar. Totuşi, tu nu spui „bă, n-am pricepere în neurochirurgie, dar uite ce cred eu”. Tu spui „neurochirurugul x e un bou, VEZI AICI cum se operează pe creier. Click şi citeşte tutorialul!”, fapt care denotă certitudini nefundamentate, iar prea multe certitudini, lipsa îndoielii, deci a gândirii. (Mi-ar fi plăcut să pot continua acest regressus cartezian, dar mă opresc aici din a face pe deşteapta.)

De asemenea, dacă cineva încearcă să te tragă de mânecă atunci când eşti prost nu înseamnă că e invidios pe miile de euro pe care le faci, nici nu vrea să-ţi fure gloria sau că-şi roade unghiile de necaz că ţie-ţi iese “tot ce îţi propui”. Lauda cu banii şi cu succesele personale e ruptă din versurile maneliştilor. Probabil cultura ta (muzicală) acolo începe şi tot acolo se sfârşeşte, dar, dacă tot o arzi ca un „influencer”, trage puţin de tine şi arată nişte voinţă de progres!

Definiţia termenului de hater conform „haterilor”

Haterii se auto-definesc ca fiind acele persoane cu spirit critic, care semnalează şi sancţionează săriturile peste cal ale celor mai sus menţionaţi.

Care-i buba aici?

Nu văd nimic rău în a-ţi exprima dezacordul, mai ales că încă nu plângem când îl vedem pe Kim Jong Un pe stadion. Sunt de părere că doar având în jur oameni care să-ţi mai spună şi când greşeşti poţi să avansezi.

Totuşi, unii dintre voi fac exact ce criticaţi la gaşca adversă: aveţi opinii exhaustive şi definitive. Categorisiţi mult prea repede o anumită persoană şi-i atribuiţi caracteristici prin transfer. Adică: „X a fost în campania Y, deci e pişcotar, deci e un bou la fel de mare ca A,B şi C, hai să excretăm online în capul lui.” Hai să judecăm fiecare om în parte şi să nu ne socotim superiori doar pentru că nu scriem advertoriale pe blog sau că nu mergem la evenimente organizate de branduri.

Definiţia termenului de blogger/pişcotar conform haterilor

Haterii, când vor avea copii, nu-i vor ameninţa că-i dau la ţigan, ci la blogger. Ce uită unii dintre aceştia este că ei înşişi au blog, deci tot bloggeri se pot numi.

E, tocmai ca să iasă din această dilemă semantică, s-au aşternut la a inventa un nou termen, anume acela de „pişcotar”. Şi-au integrat aici toţi bloggerii care scriu advertoriale sau pun un banner pe blog. Adica e naşpa ca din munca ta (a scrie articole pe blog e şi aia o muncă, orice-aţi zice, mai ales având în vedere că sunt şi bloggeri care scriu zi de zi, de nişte ani – nu, nu mă încadrez aici) să faci nişte bani.

Nu sunt de acord cu pupatul în fund al brandurilor, cu advertorialele exclusiv laudative, cu exagerarea părţilor bune ale unui produs şi minimalizarea celor nasoale.

De asemenea, haterii consideră că este condamnabil să scrii pe „pişcot”, respectiv produse sau participarea la o petrecere (unde se-nţelege că vei consuma pe banii brandului, iar nu pe banii tăi, cum ne-a lăsat bunul Dumnezeu).

Da, există şi astfel de persoane, care chiţăie pe la uşile companiilor să-i bage în seamă şi să le dea un căcăţiş despre care să scrie, cum există şi persoane care scriu despre respectivul căcăţiş pentru că i-a rugat frumos o prietenă, un fost coleg, o cunoştinţă sau pur şi simplu o persoană drăguţă pe care ţi-e jenă s-o refuzi. Aveţi idee câte „pişcotăreli” sunt refuzate? Aveţi idee câte „pişcotăreli” sunt scrise din amiciţie? Să zicem că eşti tâmplar. Dacă te roagă frumos un fost coleg de facultate să-i faci şi lui un taburet, nu i-l faci? Extrapolaţi!

Sunt de părere că, dacă un blogger scrie o cronică de produs entuziastă, fără ca produsul respectiv să fie senzaţional, îşi pierde credibilitatea, deci îşi dă singur cu tesla-n unici şi, prin extensie, în campanii.

Pe de altă parte, hai s-o spunem pe-a dreaptă! Există bloggeri proşti, agramaţi, cu dificultăţi în a-şi pune neuronii în legătură unul cu altul, care primesc campanii! În cazul ăsta, este exclusiv vina companiilor care vor să-şi facă imagine (pozitivă, sper eu), cu ajutorul unor maimuţe. Nu e nici de competenţa mea, nici de a voastră să faceţi planuri de media sau să selectaţi bloggerii care să servească obiectivelor respectivei campanii. Însă o parte dintre aceste maimuţe au foarte mulţi vizitatori, iar agenţiile chiar la asta se uită în primul rând. Dacă-i dau ăstuia atâţia bani, câţi oameni din publicul meu ating? Când dă cu plus, îl aleg pe respectivul. Când nu, nu. Pe termen lung, lucrurile se vor regla de la sine, trag nădejde.

Vă amintiţi când promovaţi articolele maimuţelor doar ca să râdeţi de ele? E, fără să vreţi, le aduceţi în atenţie. Le ajutaţi să ajungă la oamenii care vă urmăresc pe voi. Le faceţi un serviciu. (Şi eu mai fac asta, recunosc, deci nu mă răstigniţi înainte să termin articolul.)

Vă asigur însă că, mulţi dintre cei pe care-i consideraţi voi preş la uşa companiilor, nu merg la evenimente ca să mănânce şi să bea gratis. Or mai fi şi din ăştia, dar mie mi se pare dezgustător să mergi la un eveniment ca să-ţi pui burta la cale. Toţi ăştia câştigă suficient încât să-şi cumpere singuri pişcotul şi cola, nu se uită cu ochi rugători la companii. Voi, dacă sunteţi invitaţi la o zi de naştere, de exemplu, vă plătiţi singuri consumaţia? Veniţi cu sufertaşul cu ciorbă de-acasă? Aflaţi că, printre cei pe care voi îi numiţi cu-atâta greaţă „pişcotari”, se află şi oameni care, şocant, îşi cumpără singuri cocktailuri la petreceri de genul (pentru că nu toată băutura este inclusă, şoc din nou!), ba chiar cunosc bloggeri care, invitaţi la evenimente, NU MĂNÂNCĂ! Dacă evenimentul respectiv durează mai multe ore şi se-ajunge la pauza de prânz, de exemplu, caută un restaurant în apropiere şi merg să mănânce acolo. Aşa că acuza că TOŢI bloggerii doar de pişcotăreli se ţin este o prostie, ca orice generalizare.

În ce categorie mă încadrez eu? Dacă întrebaţi un pişcotar, sunt hateriţă, dacă întrebaţi un hater, sunt pişcotăriţă. (Nu pot să spun că mă trezesc noaptea în sudori reci pentru că sunt atribuită unei categorii sau alteia.)

Dacă mă-ntrebaţi pe mine? Eu sunt Daniela Petrescu. Gândesc cu capul meu, uneori bine, alteori teribil de prost, încerc, greşesc, îmi iese, eşuez, cer păreri, ţin sau nu cont de ele, hommo sum.

DETEST flatulenţele de superioritate pe care le emană unii bloggeri cu experienţă, care-au ajuns să se creadă surse unice ale adevărului universal şi care au senzaţia că, răspunzându-ţi la un tweet sau comentându-ţi pe blog, îţi fac o onoare.

DETEST flatulenţele de superioritate pe care le emană anumiţi auto-intitulaţi hateri şi care nu mai judecă persoana, ci categoria. Am mai spus-o: unii sunt hateri până văd pişcotul.

Puţină decenţă şi priviri dese spre lungul propriului nas n-ar strica în niciuna dintre tabere. Uneori, nici la autoarea acestui blog.

Ştiu c-o să-mi săriţi cam toţi în cap, dar nu vă mai suport! BRING IT ON!