“M-am ingrasat un singur kilogram din clasa a IX-a pana azi si au trecut 10 ani de atunci. Pot sa mananc o ciocolata pe zi, mici, cartofi prajiti, bomboane, carnati de Plescoi, platouase si papanasi si tot o scobitoare am sa raman,” turuiam de cate ori cineva imi atragea atentia ca poate n-ar fi tocmai ok sa infulec gogosi si napolitane, hamburgeri si aripioare picante cu sos de usturoi cand orologiul suna noaptea jumatate. Ca si de nu pun un gram pe mine, colesterolul si alte boli ale batranetii spre care ma indrept in fiecare zi tot ma fugaresc.

Io nimic. Stiu mai bine. Imi cunosc trupul si n-ar strica sa mai pun cate ceva pe solduri, pulpite, sanisori. Dar socoteala din shaormerie nu se potriveste cu cea de la cantar, asa ca ma pomenii, dragii mei, cu diiitamai burdihanul.

Sunt atat de grasa, incat ma vedeti pe Google Maps. Bucurestiul e chiar langa mine, de jur imprejur. Pantalonii mei scurti sunt folositi pe post de cort pentru nunti, iar maiouasul serveste drept panza pentru ambarcatiuni. Sunt atat de grasa, incat batranul din Piata Unirii mi-a dat bani sa nu ma urc pe cantarul lui si nu pot purta tocuri pentru ca le infund in asfalt. Sunt atat de grasa, incat la baza arborelui meu genealogic se afla Gargantua si Pantagruel. Sunt atat de grasa, incat astept sa ma invite Oprah in emisiune sa povestesc cum sunt scoasa in fiecare dimineata cu macaraua in fata casei.

Ma numesc Daniela. Si am 49 de kilograme. Am avut o viata normala pana deunazi. Eram cea pentru care pantaloni prea mici nu existau. Eram fata pe care a intrat rochita de in din magazin, la jumatate de pret, prea stramta pentru a o putea cumpara cineva.

“Asta nu intra decat pe manechin,” imi arunca scarbita vanzatoarea.

“Ce masura e?”

“34, dar nu va vine.”

Mori! sari un gand, in timp ce eu o insfacam si intram cu ea in cabina. Rochita, nu vanzatoarea.

“Se potriveste,” ies victorioasa cu rochita pe mine.

Doamna cu coc care urma sa mi-o vanda isi chema socata o colega:

“A intrat rochita!”

Asteptam din moment in moment Stirile Pro Tv cu un car de emisie, care sa transmita in direct, de la fata locului. Asa ca m-am grabit sa plec, sfidator, cu rochita pe mine, calcand pe fatza care tocmai ii cazuse vanzatoarei.

Passes les ans, nuages sur les plaines. Et de retour, jamais ils ne seront, si-ar fi recitat Eminovici propria poezie, intr-un “then and now” cu mine protagonista.

Masuri trebuie sa iau. Si se pare ca altele, ca actualele nu mi se mai potrivesc. In mai putin de doi ani, am ajuns de la 34 la 36. In zare se contureaza XXL.

Adio, ciocolata topita pe incarcatorul laptopului! Adio, gauffres de la Mega Image! Adio, shaorma cu sos de usturoi! Adio, pastrama de oaie!

Bun venit, salata verde cu lamaie si sala de fitness.

Va pup, am plecat sa pasc!

Intre timp, Dietetik, site-ul pastorit de Marie Jeanne si trambitat de Anca Nelersa, lanseaza concursul Zana intr-o luna. Daca nu esti multumita de trupu-ti rubensian, da o tura aici, lasa un comentariu, convinge-ti prietenii sa te voteze si adu-mi ofrande de ciocolata. Asta pentru ca sunt in juriu, deci micile atentii s-ar putea sa te ajute Ha! In sfarsit, cineva mi-a vazut potentialul.

PS: As manca nooooon-stop. :|

PPS: Azi-noapte am visat ca mi-am cumparat un sac de cornuri cu ciocolata si o felie de tort. Nu, nu sunt obsedata.

PPPS: Ma duc sa-mi iau pantaloni cu bretele. Actualii nu ma mai incap.