Multi zic ca urasc prostia. Aia crasa. Pura. Fara leac. Din nastere. Manelista cu inflexiuni cocalarice si influente becaliene. Nici nu-i contrazic. Doar ca mie imi repugna cu mult mai multa forta, imi trezeste senzatii vomitive si-mi face sangele sa fiarba de draci alta categorie. Tangenta, dar usor diferita: semidoctul.

Asta stie el ceva, dar nu stie tot. Si-l doare-n cur daca nu afla mai mult. Are o idee plapanda despre orice, dar nu pregeta sa se considere si sa actioneze ca un fin cunoscator. Are expertiza in orice domeniu. La umbra semidoctului in floare, DaVinci suge biberonul. 

Semidoctul nu are niciodata indoieli. Certitudinea e principiul lui guvernant. Dilemele sunt pentru prosti. El STIE. Si nu pierde nici o ocazie sa-ti arate ca tu NU stii. Nu stie ca, de fapt, nu stie nimic. Si ca, in ciuda gandirii lui de suprafata, ramane un bou profund!

In general, a scris mai mult decat a citit. Si de cele mai multe ori cu deficit de i-uri. Si excedent de “deci”.

Nu are bun simt. Nu isi cunoaste locul si nici lungul nasului. Nu se straduieste sa-si depaseasca conditia. Prefera sa parvina. Sa se tarasca pe coate si sa pupe orice cur adipos care l-ar putea ajuta sa mai urce o treapta.

Semidoctul este didactic si isi cauta discipoli. Care, fiind si mai prosti decat el, nu pot decat sa il admire. Isi asuma rolul de lider de opinie si are impresia ca e indispensabil.

Ati vazut cat de siguri sunt pe ei in tot ce fac?  Aproape ca-i invidiez.