In meschinatatea personalitatii mele marunte si in ciuda maestrului Dinu, marturisesc ca mai cad din cand in cand in pacatul maniheismului. Pe intelesul lui Cocisan, gandesc in categorii. Impart oamenii dupa cum mi se pune mie pata. Daca nu mi-a cazut cu tronc din prima, o  sa-l inghit abia dupa ce va fi mutat muntii din loc. Nu mai devreme.

Doar de trei ori in aceasta viata, personaje care la inceput mi-au displacut puternic, le-am mutat in centrul lumii mele mici. Doua dintre ele inca isi mai fac veacul pe-acolo. Constientizez ca nu e prea sanatos. Dar nici sanse de vindecare nu prevad.

Din asta decurge alt pacat capital. Admiratia extrema. Adica daca Freddie Mercury imi ridica parul din crestetul capului, automat era capabil sa transforme apa in vin. Si sa mearga pe tavan. Nu se poate altfel! Iar Nichita Stanescu da, a fost un betiv nenorocit, dar de geniul lui nu ma indoiesc. Si nici las n-a fost in fata Securitatii! Nu nu! “Rosu vertical” a fost doar o coincidenta bizara!

Iar Dali… “Avida Dollars” e doar o nascocire a contemporanilor “cu flori desarte”. Sigur era o desfatare sa-l ai in preajma. Uite, Gala poate sa confirme! Nuuuu, nu era gretos de narcisic. C’mon, era un geniu! Trebuia sa-i fie iertat.

Si multe alte deductii ilogice. As fi in stare sa le trec cu vederea orice, din momentul introducerii in Panteonul meu personal.

Da, stiu ca gresesc, nu-mi mai face si tu morala! Dar la mine fara ierarhii olimpiene nu se poate! Am topuri in aproape oooorice domeniu. Incepand cu fructele (1. ciresele, 2. capsunile, 3. visinele) si terminand cu filosofii (1. Nietzsche, 2. Sartre, 3. Socrate – da, se mai bat si cap in cap).

Si uite-asa m-am gandit sa ma reapuc de portretizari. De data asta mai generale. N-am inventat eu fiziologiile, dar nici Radu Paraschivescu. :)

PS: Daca arhivam pentru Refresh , aveam si note de subsol. Asa ma multumesc cu post scriptumuri vetuste.