Despre proști și proști fuduli

0 Flares Twitter 0 Facebook 0 Google+ 0 Email -- Filament.io 0 Flares ×

Aș defini prostia drept capacitatea individului de-a se sustrage uimirii, unde uimirea este o etapă anterioară îndoielii. Umblă vorba prin agora că, dacă te îndoiești, ai gândi, or gândirea n-are ce căuta în discuția despre individul pomenit mai sus. Vreau să facem o distincție între omul prost (neînzestrat intelectual) și omul incult (care poate fi isteț, dar care nu s-a bucurat de cunoaștere la momentul oportun, iar în prezent a ajuns la un nivel păgubos care-l determină chiar să considere cultura drept obsoletă).

Uneori,  în cazuri particulare, privesc prostia cu îngăduință. Nu toți am fost dotați din naștere cu neuroni sprințari și nu e vina nimănui că ADN-ul își face lucrarea.

Aveam 4 ani. Cum tocmai deprinsesem meșteșugul scrisului, îl exercitam de câte ori aveam ocazia. Inclusiv la bunică-mea la poartă, cu un cui pe nisipul reavăn. O fetiță de aceeași vârstă cu mine, mai din topor de fel, s-a apropiat tiptil și mi-a șters cu piciorul o parte dintre literele înșirate de mine. M-am oprit din scris. Pentru un moment, am privit fix cuiul pe care-l aveam în mână, apoi mi-am ridicat privirea și, cu niște ochi mici și răi, i-am șuierat printre dinți cum numai la CTP am mai văzut:

– Cre-tino!

Micul meu soldat roman. :)

Am divagat intenționat, ca să subliniez că intoleranța la prostia brutală și mârlănie o am de când mă cunosc. Așadar, să nu vă uimească dacă mă vedeți avântată-n cruciade a căror singură miză este aceea de-a-i atrage atenția prostului că e prost.

Ba mai mult! Închipuiți-vă că prostia conjugată cu fudulia îmi provoacă nu doar fiori reci pe șira spinării, ci mă și revoltă, îmi stârnește stări organice de repulsie și, oricât aș încerca să mă abțin, îmi e imposibil să nu reacționez.

Prostul fudul e genul de om pe care eu l-aș condamna la pedeapsa cu cartea.

Prostul fudul e semidoctul care are o idee plăpândă despre orice, dar nu pregetă să se considere și să acționeze ca un fin cunoscător. Are competențe în orice domeniu. La umbra semidoctului în floare, DaVinci suge biberonul.

Prostul fudul nu are niciodată dileme. Certitudinea e principiul lui guvernant. El ȘTIE. Și nu pierde nici o ocazie să-ți arate ca tu NU știi. Nu știe că, de fapt, nu știe nimic. Și că, în ciuda gândirii lui de suprafață, rămâne un bou profund!

În general, a scris mai mult decât a citit. Și, de cele mai multe ori, cu deficit de i-uri. Dar cu excedent de “deci”.

Nu are bun simț. Nu își cunoaște locul și nici lungul nasului. Nu se străduiește să-și depașească condiția. Preferă să parvină. Să se târască pe coate și să pupe orice dos adipos care l-ar putea ajuta să mai urce o treaptă.

Prostul fudul este didactic și își caută discipoli. Care, fiind și mai proști decât el, nu pot decât să-l admire. Își asumă rolul de lider de opinie și are impresia că e indispensabil.

Ați văzut cât de siguri sunt pe ei în tot ce fac?  Aproape că-i invidiez.