Prea ne-am invatat cu firescul murii in gura si a perei malaiete in gura Natafletei. Prea avem impresia ca ni se cuvin toate, ca o livada data in parg ar trebui sa ni se astearna la picioare si, cu puterea gandului nostru, tot fructul sa ni se pogoare in paner, fara ca macar sa trebuiasca sa intindem mana inspre. Prea ne trezim cu fata la cearsaf zi de zi, in loc sa urlam de bucurie ca ne-am trezit si azi.

Nimic nu ne convine. Nimic nu ne satisface timp indelungat. Toate colile albe au cate un punct negru pe tenul de altfel imaculat. Toate merele frumoase trebuie sa fie gaunoase. Si nebunia asta a insatisfactiei si a strambarii din nas pare sa se propage molipsitor. Se transmite din om in om, precum cascatul. Il auzi pe cel de langa tine ca-l indispune ora pe care a petrecut-o la birou, peste program, si parca te-apuca dracii si pe tine, gandindu-te la propriile ore petrecute la propriul loc de munca.

Aud tot mai multi oameni nemultumiti de locul de munca. Maine ar pleca pe un salariu cu 100 de euro mai mult. Seful e un bou, colegii niste prosti plati, sunt nevoiti sa lucreze in conditii mizere, alaturi de alti 100 de idioti, salariul nu le mai ajunge de la o luna la alta. Dar uita ca acum trei ani si-ar fi vandut un rinichi sa intre in compania respectiva, salariul actual era doar un vis frumos, colegii i se pareau cei mai minunati oameni de pe Terra, iar seful…

Tipam la parinti prin telefon, ca ne-au deranjat fix in toiul serialului preferat, si, in cretinismul nostru temporar, uitam ca peste 40 de ani am tresalta daca ecranul telefonului le-ar mai afisa numele.

Ne nemultumeste insistenta prietenilor care ne intreaba obsesiv ce mai facem, ce-am mai facut, fara sa tinem seama ca, daca aceleasi intrebari de maine n-ar mai fi, am fi niste marionete fara sfori.

Nici iubitul nu ne mai convine. El, cel dupa care am salivat luni. El, cel pe care l-am urmarit indeaproape, ca un stalker nedestainuit. Nu ne mai convine.

Se numeste “hora hedonista”. Inveti despre ea la scoala sau citesti de unul singur daca esti mai inzestrat. Sau nu afli niciodata daca nu-ti sta in obicei sa dai foile din carti. Hora hedonista se intampla atunci cand nu ne mai satura Dumnezeu. E specific umana. Marinarul ajuns senator isi doreste sa fie ministru, ajuns ministru isi doreste sa fie presedinte. Ajuns presedinte orice si-ar mai dori nu-l mai multumeste.

Nici nu stiu ce sa mai zic. Suntem nesatuiti. Si nesabuiti.

“I’m a lucky man to count on both hands 
The ones I love.”