Doamne, cat uram compunerile in scoala primara! Pana-ntr-a patra, mi le facea maica-mea. Nu, nu ma ajuta. Mi le dicta. Nu pentru ca n-ar fi incercat prin tot felul de metode ingenioase si didactice numai de ea stiute sa ma faca sa particip cat de putin la procesul creativ, ci pentru ca nu eram in stare. Si, cum nici la matematica nu dadeam semne ca as excela, presupun ca in capul parintei mele rasarea spaima ca voi fi un copil mediocru. Macar de-as fi fost proasta complet!

Si, Doamne, cum ma mai perpeleam cand venea dupa-amiaza in care trebuia sa scriu compunerea de a doua zi! Stiam ca nu sunt in stare sa scriu doua vorbe, cum stiam si ca voi sfarsi prin a-mi dezamagi mama pentru a mia oara si ca voi scrie din nou dupa dictare.

In clasa a patra, s-a petrecut miracolul. Nu stiu ce a declansat in mine dorinta pentru scris care, mai tarziu, s-a transformat in pasiune, dar am reusit sa scriu singura o compunere. Dumnezeule mare! O compunere izvorata din capul meu cap-coada! Fara pic de interventie materna. Compunere care a fost una dintre cele mai bune din scoala, iar domnul invatator a inscris-o la un concurs. Tare mandra am mai fost de mine. Intaia confirmare ca nu sunt retardata si ca mintea mea este capabila sa produca fictiune, nu numai sa o inmagazineze. E o usurare pentru universul unui copil, zau.

Cred ca nici temele propuse in clasa nu erau cele mai potritite sa-ti stimuleze creativitatea. Sa fim seriosi! Ce poti scrie in clasa a III-a despre “Toamna” sau “Mama” sau “Prietena mea cea mai buna”? Esti mult prea mic atunci ca sa-i poti desprinde din cotidianul tau de copil si sa-i zugravesti intr-o pagina si jumatate. Sunt mai mult un dat decat o tema.

Cartile pe care le citesti atunci sunt fantastice, cu Feti Frumosi, Ilene Cosanzene, balauri, palate de clestar, nu antologii de descrieri lalaite si presarate cu oftaturi si cascaturi.

Si, de la compunerea despre randunica vorbitoare, nu m-am mai oprit. Au urmat zeci de povestioare fantastice, notate de profesori, dar si cu mare succes la public. Intr-a cincea, abia asteptam ora de limba romana sau de franceza, sperand ca se va lasa cu o noua compunere. Intr-un fel, eram propriul meu entertainer. Asteptam eu insami cu sufletul la gura sa vad ce-mi mai poate capul.

In clasa a VI-a, deja devenisem un condei recunoscut in toata scoala. Creasem doua personaje, doi extraterestri, Chips si Center Shock, pe care ii perpetuam intr-un serial al aventurilor fabuloase. Proful de engleza le citea si la celelalte clase, iar in pauza, copiii veneau sa-mi spuna cat de mult le-a placut si ca abia asteapta urmatorul episod. Nu va inchipuiti ce insemna asta pentru un copil care atata amar de timp se crezuse semi-retardat, cu un potential enorm de ratare si fara urma de speranta ca, intr-o zi, va fi in stare el insusi sa lege naratiuni si sa contureze personaje. Si, flatarea suprema s-a produs cand, dupa ce am terminat scoala generala, am aflat ca Chips si Center fusesera preluati de alti copii in compunerile lor.

Capatasem atata incredere in mine, incat imi era cu neputinta sa nu ma imaginez scriitoare de succes cand voi creste. A venit liceul, iar fictiunea a lasat loc eseurilor si batailor de campi pustii si arizi, cugetarilor “intelepte”, de multe ori prefabricate in cartile de critica si adaptate stangaci de elevi. Nemultumirea mi s-a transformat treptat in adaptare la mediu si, pana la urma, am sfarsit prin a visa la o cariera de critic literar. Dar, cum cei mari si trecuti prin viata imi repetau in urechea dreapta ca oamenii de litere nu prea au ce sa manance in Romania, am sfarsit prin a ma orienta spre o cariera mai putin spirituala si mai garantatoare de desert si calatorii in strainatate.

Facultatea m-a crescut si maturizat. Atat de mult, incat scrierea cartii pentru copii la care am visat ma facea sa ma rusinez.

Azi, insa, mi-am dat seama ca trebuie sa ma reapuc de fictiune si sa vad de ce mai sunt in stare. Mi-am pierdut gratia? Excelul mi-a afectat stralucirea?

Pe 18 august 2010 am un cadou de predat. Un manunchi de povesti, unei fetite de poveste. Onica, de ziua ta, o sa primesti ceva frumos. :)