“Lovers always come and lovers always go and no one’s really sure who’s lettin’ go today, walkin’ away“, striga de mama focului Axl, in “Ploaia de noiembrie“. Asta e un fel de “ce se da”, de ipoteza de “datele problemei”. Stim circuitul iubirii in natura. Azi ti se pare ca ti se infunda caile respiratorii daca el face fotosinteza pe langa alti nuri, iar peste un an, doi, trei nu te mai intereseaza nici macar daca sus-mentionatul mai fiinteaza.

N-am experimentat nicio zi din viata in “pielea” cromozomilor xy, dar tind sa cred ca si de cealalta parte a frontului de vest lucrurile stau la fel. Si la ei relatia vitala de azi devine, in urma procesului de lingere a ranilor, dispensabila si superflua.

De curiozitate, am ales un esantion reprezentativ (:)) de invivizi si individe care sa-mi dezvaluie mie, celei care de pe urma meseriei de reporter i-a ramas cu curiozitate patimasa, dar bine temperata, cum trec peste o despartire. Care sunt mijloacele care pe ei ii aduc pe linia de plutire, precum David Hasselhoff in parada de silicoane numita Baywatch.

Pana acum, am strans asa:

1. Ma imbat. Apoi caut cat mai repede alta cu care s-o inlocuiesc. Apoi alta, alta, alta etc. Pana dau de una ok. (Si-atunci probabil o ia de la capat.)

2. Plang. Plang. Plang. Si, dupa ce mai plang o data, incep sa ies in oras. Cu greu si fara chef la inceput, dar cu mult aplomb si chef in timp. Pana gasesc altu’.

3. Bag o galeata de inghetata si doua borcane de Nutella, plang pe umerii tuturor prietenelor (bine ca sunt doua sub cap de prietena), duc o lupta seculara ce va dura cateva luni cu mine: “sa ma-ntorc, sa nu ma-ntorc la el?”, dupa care imi trece.

4. Ma inchid in casa, ii miros hainele care au ramas la mine, recitesc sms-urile, jurnalul si mailurile de la el, plang de dimineata pana seara, tresar de cate ori aud telefonul, imi fac blog dedicat lui si-apoi, la un an de la tragedie imi trece.

5. Ma vopsesc verde, imi pun silicoane si fuste de-o palma, ies in fiecare noapte in club, flirtez cu cine-apuc. Ajung acasa, ma culc, ma trezesc dimineata, imi fac de lucru, vine seara, ma pregatesc de club etc etc etc. Pana imi trece.

6. Ma-ntorc la fostul.

7. Caut Furadan pe Internet.

8. Incerc sa port o conversatie la rece cu el sa-mi spuna motivele despartirii. Il intreb deschis daca vrea sa mai incercam o data, ii propun sa ramane macar prieteni.

9. Ard tot ce-am primit de la el, ii omor pisica si-o sun pe ma-sa sa-i spun ca odorul ei e alcoolic, imi fac un prieten “gorgios” si-l duc in locurile pe care stiu ca le frecventeaza el.

10. Nimic. Sufar in tacere si-astept sa-mi treaca, pastrand o urma de speranta ca lucrurile ar putea redeveni la fel.

Voi? :)

(Pentru putinii cititori retardati, precizez ca articolul se vrea amuzant. Asta ca sa evitam comentariile stupide.)

I’ll go out and find another you.