Cum a incercat sa m-agate un baietel de 13 ani

0 Flares Twitter 0 Facebook 0 Google+ 0 Email -- Filament.io 0 Flares ×

Duminica seara. Dupa o intalnire cu una dintre prietenele din seria Anca, urc in autobuz. Sunt ametita de raceala pe care n-am reusit s-o fentez, luata cu imprumut de la Ellunes. Ma asez pe unul dintre locurile alea duble, cu spatele la directia de mers. Langa mine vine un baiat de 13-14 ani, genul acela ai carui obrajori inca pastreaza “rumenul” copilariei si ale carui priviri inca nu au invatat sa disimuleze. Mi se parea ca-l cunosc de undeva, dar nu stiam exact de unde sa-l iau. “A, e copilul vecinei de la 4,” sari un gand. Imediat m-a si salutat. Deci, ma cunostea si el. E clar vecinul de la 4.

Aveam de mers vreo 3-4 statii, asa c-am deschis Twitterul, ca sa nu cumva sa raman singura cu gandurile mele. Baiatul se uita la mine zambind:

– Ce mai faci? ma intreaba.

– Bine, ma duc acasa. Tu? intreb eu, politicoasa, la randul meu.

– Bine, multumesc.

Tacere. Ma intorc la Twitter. Privirea ramane atintita asupra mea. Zambetul la locul lui. Ma uit la el. Parc-ar fi asteptat sa-i zic ceva. Ce sa-i fi zis? Cum se vorbeste cu baietii de 13 ani, ca nu mai tin minte? (Ma refer la aia care chiar au 13 ani, nu doar se comporta ca atare.) Dar, nu-i nimic, ca tot el curma tacerea:

– De unde te stiu?

Moment in care mi-am dat seama ca s-ar putea sa nu fie totusi vecinul meu de la patru si sa-l fi confundat. Sau, mai era si varianta ca vecinul meu de la patru sa nu ma recunoasca. Dar parca vecinul de la patru arata asa acum 5 ani. Sa nu se fi schimbat el chiar deloc? Hmm, dubios. Dar hai sa ne convingem.

– Pai nu sunt vecina ta?

– Aaaa, daaa, vecina de la 8! Tu esti!

Nu stau chiar la opt, dar pe-aproape. Cu 4 etaje mai jos.

Ma, asta nu-i vecinul meu! Si-i pun intrebarea decisiva:

– Tu unde stai?

– Pe 13 septembrie. Tu?

– La Eroii Revolutiei.

– Aoleu, iarta-ma, nu esti vecina mea! Te-am confundat! Scuza-ma! Scuza-ma! Scuza-ma!

– Nu-i nimic. Si eu te-am confundat, deci suntem chit.

Si dau sa citesc Twitterul. Dar minorul nostru sesizeaza oportunitatea:

– Auzi, dar tu cati ani ai? 17-18?

Rad. N-are ochiul format, saracutul.

– 29!

– 29 de aaaani?! MAAAMAAAA, DOAMNEEEE!

Dar zambetul sugubat si privirea galesa i-au ramas pana a coborat, semn ca nu eram rea nici la 29 de ani.

I-am facut cu mana din autobuz. :)