Ce frumos zici tu acolo! Doar ca in cazul II obosesti mai mult pentru acelasi rezultat.

Sintagma “Cine se aseamănă se adună” eu prefer să o aplic in cazul prieteniilor, altfel într-o relaţie aş găsi tare plictisitor să fim la fel.

Când vine vorba de relaţie şi iubire (in forma sa pură) cred cu tărie că, se aplică, “Contrariile se atrag”.
Desigur, Matt are dreptate…în relaţiile de foarte lungă durată se pot împrumuta diverse obiceiuri sau chiar pasiuni, dar parcă se pierde ceva, dacă se întâmpla asta, nu?
Totuşi, militez pentru păstrarea individualităţii, să ne completăm şi să ne împărtăşim experienţele îmi pare mult mai atractiv şi interesant, altfel…riscăm să ne plictisim.

Felicitări pentru blog! M-am bucurat tare mult sa văd ce fain scrie o olteancă, chiar şi “dată dracului” !
La cât mai multe post-uri interesante!

zic ca ar merge o combinata alpina intre cele doua: asemanatori, dar atat de diferiti. dar, vorba aceea, dragostea nu tine cont de nimic, nici macar de varsta. asa ca iti dai seama ce multe pot avea in comun una de 19 ani cu unul de 60, zici ca-s doua picaturi de apa )))

deci sa inteleg ca nu esti prea razboinica de felul tau. mie de exemplu imi plac razboaiele de cucerire, sa simt ca depun munca pentru persoana de langa. daca vine prea usor atunci imi pierd interesul mai ales in zilele noastre cand dorinta a incetat sa se mai nasca in minte si toate gesturile alea retinute s-au pierdut in negura vremii si nu m-as da drept cel mai romantic dintre fiinte doar ca mi se pare mai incitat un joc de anticipat miscari decat unul de “si eu fac asta”. in fine, am divagat de la ce vroiam intial sa zic. am trecut prin ambele tipuri de relatii si alea in care eram la fel si cele in care eram exact opusi. si sincer mi s-au parut obositoare doar in absenta empatiei sau copromisului(mici dictatori), in rest au functionat fix la fel.

@Matt Sunt cel mai mare razboinic care a facut umbra pamantului dac. Tocmai de-aia intotdeauna ma inham la cele mai de ne-cucerit taramuri. )

Doar ca uneori, stau asa si ma intreb daca nu cumva ar fi cazul sa ma astern la un drum mai lin si mai lipsit de obstacole.

Of.

) s-ar putea sa fim rude la asta cu taramurile de necucerit. as putea sa indrug aici povesti pana maine dimineata si sa fac o despicare de fire si scos apa din piatra si explicatii peste explicatii dar nu pot sa-ti zic decat ce mi-au zis si mie altii la randul lor: asculta-ti inima, mereu stie ce e mai bine sau pur si simplu stie si atunci cand ne adormim ratiunea cu explicatii si intrebari sau cand tocmai ea ne trimite sa carari ratacitoare

Intotdeauna adevarul e la mijloc pentru ca totul e relativ si nu prea:p

@Adriana, tu stii ce frumos e sa te trezesti dimineata si sa citesti un comentariu ca al tau? Azi am debordat! )

@Matt: E bine ca nu sunt singura nebuna pe planeta asta. Si mai ales ca inca mai sunt nebuni care se si indoiesc. Nu doar defunctul Rene.

@Uccio: Deci ar fi fost nevoie si de o a treia optiune.

Ideea cu “opostele” care se atrag nu functioneaza pentru ca oricat te-ai “mula” pe cel de langa tine pana la urma adevaratul TU ramane in tine si la un anumit moment ori va iesi mult mai puternic in evidenta distrugand totul ori va alege sa nu mai renunte la ceea ce ii place si la ceea ce simte astfel incat va abandona relatia.
Perechile narcisiste? Ei bine discutam cam la fel in ideea in care unul din cei doi se va simti obosit de a-se tot intoarce spre cel de langa si a gasi o oglinda. Aceeasi oglinda si aceleasi nuante pot obosi la fel de tare si pot cauza finalul prin dorinta de a avea ceva mai diferit pentru ca pana la urma asta cautam nu? Dorim complementaritate si nu narcisism pur, dorim sa mai adaugam plus valoare la noi si prin ceea ce aduce celalalt.
Cred ca singura varianta plauzibila este calea de mijloc insa si mai importanta este comunicarea!

@Adrian Un alt impaciuitor. Dar stii ca si calea ta de mijloc poate duce la derapaje? Sa explic: poti sa crezi ca tu comunici tot impartasindu-ti nemultumirile catre celalalt si de fapt nu faci decat sa-l incarci inutil.

Nu ma consider deloc impaciuitor, ahh nici nu sunt , sunt un luptator care merge la razboi daca crede intr-o cauza.
Stiu ca aceasta cale de mijloc duce la derapaje dar tocmai a-le evita este smecheria in sensul in care lasi tu, lasa si el/ea. Iar comunicarea sta la baza, daca nu exista nici macar un minim nu vei ajunge decat la un final “tragic”.

Mă bucur că ai debordat, sper să debordezi zi de zi de voie bună! Cum se zice de către cei de la L’Oreal

Într-o lume în continuă mişcare, cetăţiile de cucerit pot fi o provocare, dar … avem oare atât de multă răbdare şi oare chiar ne bucurăm de ceea ce găsim în interiorul cetăţii după atâta luptă?

e obositor, e greu dar si frumos, zise culoarea intoarsa-n jos…

Eu ii spun mereu:,,ne iubim, dar nu ne potrivim”,tocmai pentru ca uneori nu ne plac aceleasi lucruri.Eu sunt expansiva, plina de viata, nu pot sta o clipa locului,or el prefera sa se odihneasca, sa petreaca timpul liber in cu totul al mod decat mine.
Dar…unul trebuie sa cedeze de dragul celuilalt si reusim sa ne simtim bine fara sacrificiu.
sI..incet,incet, ne-am schimbat unul pe celalalt…