Povestea nu se termina decat cu o nunta. Una fastuoasa, care dureaza nu mai putin de trei zile si trei nopti, cu mii de invitati si ulcele de vin date peste cap. Dupa care se traieste intr-o maniera fericita, pana la adanci batraneti.
Asa suntem invatate de mici. Scopul in viata oricarei fetite este prestabilit si, de multe ori, chiar ramane unul singur: punerea de pirostrii pe frunte. Fara verigheta, viata e pustiu. Iar daca indraznesti sa treci de 25 si sa nu devii Prometeu incatusat, esti trimisa la vrajitoare, ti se descanta si ti se cer probe de urina pentru a identifica problema. Pentru ca trebuie sa fie ceva in neregula cu tine. Urechile se inchid cand incerci sa le explici ca poate nu esti “marriage material”, ca poate nu l-ai gasit pe ala cu care sa-ti petreci vesnicia, ca poate vrei intai sa ai casa cu gradina si-abia mai apoi sa te-asezi la ea.
De copii fara act la primarie nici nu incape vorba. Bastarzi ne trebuie noua? se intreaba amatorii de telenovele si varsatorii de lacrimi la “Titanic”.
M-apuca miliarde de draci cand aud intrebarea: “cand va oficializati relatia?”. Cu ce-ar putea s-ajute oficializarea asta? Cu o masina luata cu banii de pe nunta? Cu doua zile de circ si tambalau la care esti nevoita sa te pupi pana-ti jupoi fondul de pe ten cu sute de necunoscuti?
Da, nu e obligatoriu sa fie cu circ si tambalau, mi-ati mai spus. Dar cu ce poate ajuta hartia o relatie? O legitimeaza? In fata cui? E nevoie de probe ca iubirea depaseste cel de-al noualea cer? Pentru cine? Pentru participanti sau pentru public?
Eu intotdeauna am fost mai cu dosu-n sus si m-am opus cutumelor instinctiv. N-o sa ma schimb acum, la batranete. Si, nici ganduri maritale n-am. Cum nu prea am certitudini, am doar o intrebare: daca-i chiar asa happy end casatoria asta, de ce pune capat povestii? Asta a fost?
Barbatii, desi par din aceeasi specie cu noi, nu sunt. Ei vor doar sa ne lase impresia ca impartasesc aceleasi idealuri si temeri, dar, de fapt, sunt niste creaturi extraterestre care, pe langa intemeierea de familie, loc de cuibarit noaptea, partener de drum spre altar si cauza inimii tip tandari, au si scopuri mai nobile in viata.
Doar ca, dupa cum bine stiti, barbatul are ceva ce noi n-avem. Si de-acolo porneste intregul construct arhitectural al mintii lor. Mult mai simple si mai inevoluate decat a noastra. Pentru ca mintea barbatului parcurge doar linii de tip A-B, fara a trece prin C, neglijand total existenta punctului D si fara sa ia in calcul factorul F. Barbatul stie ce vrea si cauta cel mai scurt drum spre. Nu se mai gandeste nici daca pantofii merg cu rochia, nici daca relatia duce undeva (si mai ales unde), nici daca cuplul din care face parte are o mitologie comuna. Nu.
Tocmai pentru a simplifica eventualele interactiuni cu aceasta, propun urmatoarea clasificare, demers ce continua “Originea speciilor” a lui Darwin.
1. Barbatul de gradinita
Este acel individ cu varsta de barbat si minte de copil. Spiritul ludic este un modus vivendi, fuge de responsabilitate ca incornoratul de tamaie si are drept scop in viata hedonismul. Pentru el nu exista viitor. Doar prezent, pe care il traieste cu unicul gand de a se distra si de a se simti bine. Isi doreste sa te ia de nevasta, vrea chiar si trei-patru bebei, dar asta se va intampla in doi-trei ani. Oricat timp ar trece, tot doi-trei ani mai sunt pana cand el se va aseza la casa ta. Mai are de trait, iar familia o vede ca pe un capat de viata si de lume. El nu se va casatori, de teama Apocalipsei. Cu alte cuvinte, atata timp cat el e holtei, nici Armaghedonul nu vine.
Nu te speria daca dai peste un altar ridicat in cinstea frumusetii lui eterne. Pupa icoana, inchina-te pe furis si fa-te ca totul e ok.
Solutii de convietuire:
Ori il cresti, ori il accepti asa cum e. Cale de mijloc nu exista.
De la asta te poti astepta la orice: atat sa te ceara de nevasta din prima saptamana, cat si sa-ti spuna ca l-ai plictisit si sa-si ia talpasita, cand tu esti in stare avansata de graviditate. El nu ia o decizie ferma niciodata. Oricat ar parea de hotarat azi, maine s-ar putea sa se razgandeasca si sa-ti ofere o perspectiva complet noua asupra lucrurilor. De asemenea, sufera de amnezie temporara si uita repede ce-a jurat cu mana pe inima mai ieri. Nu poti pune baza pe el, dar poti pune acid fara nicio problema. Mai ales dupa doua trei intoarceri la 180 de grade.
Solutii de convietuire:
Nu exista. Decat daca si tu, la randul tau, ai probleme psihice si-l faci pe el sa para normal.
3. Barbatul “sky is the limit”
Este barbatul pentru care banul, functia si statutul social fac mai mult decat linistea, confortul si femeia. E intr-o continua lupta de cucerire. Razboaiele lui nu se termina niciodata, intotdeauna poate aparea un Everest. Este capabil sa-si sacrifice tineretea si sanatatea psihica (a lui si a celor din jur), doar pentru a-si putea bifa in cartea carierei o noua reusita. Traieste cu iluzia ca-ntr-o buna zi se va aseza la casa lui si va culege roadele zbuciumului propriei ambitii, privind in luciul piscinei de pe terasa vilei dintr-un apartament rezidential. Doar ca fisa postului acestuia nu se termina niciodata. Intotdeauna vor mai aparea casute nebifate, standarde neatinse si fericiri de sacrificat.
Solutii de convietuire:
Dupa mare mila ta. Daca esti o fire mai molcoma, stil foc de frunze de toamna, nu de paie, s-ar putea sa o duceti mult timp impreuna. Mai lasi tu de la tine, mai lasi tu de la tine, mai lasi tu de la tine si o scoateti la capat.
4. Barbatul domestic
Asta ar fi in stare sa se-nsoare si c-o morsa daca i-ar promite ca-i ofera o familie si-un camin. Ea nu trebuie sa exceleze in nimic. Poate sa fie monosilabica, muta complet, cu creierul luna de neuroni, daca ovarul ii functioneaza si stie s-amestece-n cratita, e suficient. Tot ce are de facut e sa intinda degetul spre inel.
El, desi viseaza in secret la alte femele, cu mai mult sclipici si mai putin seu abdominal, se teme sa paraseasca patul conjugal, de frica sa nu fie alungat si sa nu ramana neperpetuat.
Solutii de conveituire:
Daca esti monosilabica, ai creierul luna de neuroni si dispusa la reproducere imediata si fara prejudecati, asta-i pentru tine. Nici nu trebuie sa te machiezi in fiecare zi sau sa te epilezi cel putin o data pe luna, e de ajuns sa dai impresia ca existi pentru ca el sa alerge de dimineata pana seara, ca o furnicuta, pentru a-ti asigura confortul bovin.
5. Barbatul cometa:
Asta iti trece prin viata o singura data si lasa in urma parjol si fantani otravite. Te convinge ca n-ai asemanare lumeasca si-ti deschide ferestre luminoase spre un viitor in doi, maximum trei si cand ti-e lumea mai draga, o-ntinde precum Jack din cantecul lui Ray Charles. Printre specialitatile lui se numara disparitia fara urma si defrisarea oricarei bucurii de a trai post-traumatice.
Solutii de convietuire:
Nu exista.
6. Barbatul normal
Exista studii de specialitate care afirma ca acesta din urma nu exista, ca ar fi doar rodul filmelor marca Hollywood si al cartilor de amor renascentist, dar anumite specimene feminine confirma cu mana pe corazon cum ca el chiar s-ar invarti printre noi. Doar ca perioada lui de invartire este relativ scurta, din cauza vitezei de reactie a semenelor noastre care isi papucul asupra lui, uneori pe vecie. Prin urmare, mediul lui natural este in rezervatiile relatiilor de lunga durata sau in casnicii.
Cam asta ar fi, conform “cercetatorilor britanici” noul “femeile vin de pe Venus, barbatii vin de pe Marte” sau “de ce barbatii se uita la meci si femeile in oglinda“.
Oamenii astia, care n-au treaba pe-acasa si-si fac de lucru la birou cu tot felul de chestionare care dovedesc nimic, au ajuns la concluzia ca barbatii, sensibili cum ii stim si plini de idealism, si-ar dori ca relatia in care se afla “sa duca undeva” (nu se stie unde), sa fie fericiti cu cea care le e alaturea.
In schimb noi, niste cefalopode dependente si speriate atat de bombe cat si de despartire, preferam sa stam la umbra masculului care ne nefericeste de la cafea pana la perna, decat sa fim singure cuc. Doresc ei sa sublinieze ca oricat s-ar fi chinuit SATC-urile sa ne invete ca a fi singura la peste treizeci de ani si a fi fericita nu se exclud una pe alta, femeile sunt invatate cultural ca o relatie te valideaza in ochii societatii. Ca daca n-ai prieten de ceva vreme, sigur iti lipseste o doaga sau ai un amant hodorogit, cu copii de aceeasi varsta cu tine.
Iar explicatia savanta ar fi ca femeile se agata de un partener (oricat de nesatisfacator ar fi) pentru ca timpul lor de reproducere este mai scurt decat al barbatilor. In schimb, masculul, care poate procrea si la nouaj’ de ani, trage de timp ca Bayern in finala UCL din 99 si-si alege ca gaina-n boabe.
Cu tot respectul pentru savantlacul englez, io nu-s de acord. Nu sunt. Cunosc, doamnelor si domnilor, atatia barbati care stau cu tute urate si cam proaste, cu amor ca parul pe melc si umor asemenea, ca n-am destule deste sa le enumar.
De lene, barbatul cauta confort. Si se cuibareste la orice țâță care nu-l ia la-ntrebari, nu-l solicita, nu-i cere explicatii, nu-l obliga sa evolueze, care se uita la el ca la Apollo si-l proslaveste doar pentru ca pune cratima corect.
Rar dai peste unul care sa se-mpace cu ideea ca esti mai desteapta ca el si ca miscarea de revolutie e mult mai intensa cand se face unul in jurul celuilalt.
Pentru toti ceilalti, e plina tara de proaste care iau Bacul a treia oara.
Deci sa ne lamurim. Pe barbati nu-i face mai putin barbati folosirea unei creme hidratante pentru maini, atunci cand frigul i le-au biciuit si stau sa crape, ca un teren arid, cu dungi sangerii. Cum nici tufisul plin de lilieci, bufnite si ornitorinci de sub brat sau Doamne fereste, piei, Satana de unde, nu-i fac mai virili. Pentru ca virilitatea nu sta in afisarea unei imagini sinonime cu Yeti.
Sigur, nu vrem sa va vedem gambele epilate sau sa ne-ntepati cu perii proaspat aparuti si zbarliti de pe picioare. E mult mai buna varianta stuf. Serios. Daca totusi alegeti sa va epilati, epilati-va inca de cand firul scoate capsorul de sub tegument, iar nu abia cand devine gazon. Altfel, pareti situati undeva intre gay si indecizie sexuala. Si nu mai sunteti atractivi nici pentru noi, nici pentru ei.
Nu, sprancenele din care se pot impleti cosite groase ca o coada de cal nu reprezinta un deziderat. Cum nici cele fine, sub forma de liniuta, emochide si mirate, mirate nu va fac mai sexy. Au contraire. Daca mai aveti si muschiul umflat pe voi, va rugam din toata inima, pensati-va finut, insesizabil, nu ca o diva a cinematografiei din anii 30, ca pareti o scufita speriata si nesigura in corp de vanator care-a tras de fiare in padure.
Lacul de pe unghii e ok atata timp cat ai un numar impar, mai mic decat 2, de testicule. Daca totusi numarul acestora depaseste chiar si cu o miime cifra 1, e semn ca nu trebuie sa scoti pensula din sticluta.
Daca ai trei fire de par in cap, masca de par si balsamul sunt bani investiti in teren pe Luna: I-RO-SITI! Complet. Aruncati pe fereastra. Dusi pe apa sambetei. Nici Iisus insusi, pogorat a doua oara n-ar putea sa-ti fertilizeze crestetul batatorit ca punctul de la unspe metri. Lasa orice speranta.
“Lovers always come and lovers always go and no one’s really sure who’s lettin’ go today, walkin’ away“, striga de mama focului Axl, in “Ploaia de noiembrie“. Asta e un fel de “ce se da”, de ipoteza de “datele problemei”. Stim circuitul iubirii in natura. Azi ti se pare ca ti se infunda caile respiratorii daca el face fotosinteza pe langa alti nuri, iar peste un an, doi, trei nu te mai intereseaza nici macar daca sus-mentionatul mai fiinteaza.
N-am experimentat nicio zi din viata in “pielea” cromozomilor xy, dar tind sa cred ca si de cealalta parte a frontului de vest lucrurile stau la fel. Si la ei relatia vitala de azi devine, in urma procesului de lingere a ranilor, dispensabila si superflua.
De curiozitate, am ales un esantion reprezentativ (:)) de invivizi si individe care sa-mi dezvaluie mie, celei care de pe urma meseriei de reporter i-a ramas cu curiozitate patimasa, dar bine temperata, cum trec peste o despartire. Care sunt mijloacele care pe ei ii aduc pe linia de plutire, precum David Hasselhoff in parada de silicoane numita Baywatch.
Pana acum, am strans asa:
1. Ma imbat. Apoi caut cat mai repede alta cu care s-o inlocuiesc. Apoi alta, alta, alta etc. Pana dau de una ok. (Si-atunci probabil o ia de la capat.)
2. Plang. Plang. Plang. Si, dupa ce mai plang o data, incep sa ies in oras. Cu greu si fara chef la inceput, dar cu mult aplomb si chef in timp. Pana gasesc altu’.
3. Bag o galeata de inghetata si doua borcane de Nutella, plang pe umerii tuturor prietenelor (bine ca sunt doua sub cap de prietena), duc o lupta seculara ce va dura cateva luni cu mine: “sa ma-ntorc, sa nu ma-ntorc la el?”, dupa care imi trece.
4. Ma inchid in casa, ii miros hainele care au ramas la mine, recitesc sms-urile, jurnalul si mailurile de la el, plang de dimineata pana seara, tresar de cate ori aud telefonul, imi fac blog dedicat lui si-apoi, la un an de la tragedie imi trece.
5. Ma vopsesc verde, imi pun silicoane si fuste de-o palma, ies in fiecare noapte in club, flirtez cu cine-apuc. Ajung acasa, ma culc, ma trezesc dimineata, imi fac de lucru, vine seara, ma pregatesc de club etc etc etc. Pana imi trece.
6. Ma-ntorc la fostul.
7. Caut Furadan pe Internet.
8. Incerc sa port o conversatie la rece cu el sa-mi spuna motivele despartirii. Il intreb deschis daca vrea sa mai incercam o data, ii propun sa ramane macar prieteni.
9. Ard tot ce-am primit de la el, ii omor pisica si-o sun pe ma-sa sa-i spun ca odorul ei e alcoolic, imi fac un prieten “gorgios” si-l duc in locurile pe care stiu ca le frecventeaza el.
10. Nimic. Sufar in tacere si-astept sa-mi treaca, pastrand o urma de speranta ca lucrurile ar putea redeveni la fel.
Voi?
(Pentru putinii cititori retardati, precizez ca articolul se vrea amuzant. Asta ca sa evitam comentariile stupide.)
Silva neagra mi-e de-a stanga, alunele de-a dreapta, iar nebunia de-a pururea. Singuratatea momentana nu ma deranjeaza. Imi confera maruntul ragaz de a-mi raspunde eu mie si celor mai insignifiante intrebari. Iar in perioada asta autoreflexiva pe care o traversez (probabil din cauza bagajului estival de amintiri), verile trecute mi se aseaza in memorie una peste alta, ca foile unei salate tantose numai bune de tolanit in farfurie.
Imi dau seama ca, oricat ne-am bate cu pumnul in piept, nu ne putem dezbara de trecut. Si ca-l pastram cu noi daca nu in valiza, atunci macar intr-un etui argintiu, bine ferecat. Vrem, nu vrem, amprentele celor care ne-au trecut ca un taifun/briza prin viata (dupa posibilitati), se vad la o cautatura cu sau fara lupa (in functie de acuitatea vizuala).
Nu sustin ca ce urmeaza sa spun ar avea valoarea absoluta de adevar (luati-o ca pe o teorema), dar nu cumva, atunci cand vine vorba de relatii, viii nu sunt cu viii, iar mortii nu sunt cu mortii? Nu cumva, orice-am face si oricat ne-am transforma, purtam cu noi trolii trecutului si demonii relatiilor (im)perfecte din trecut?
Cat de mult e bine sa stii despre fostii actualei? Cat de mult e bine sa scormonesti in trecutul ei? Cat de amanuntit sa-i diseci sentimentele si cat trebuie sa conteze ce-a trait cu altii si n-a trait cu tine?
Unde incepe nebunia si unde se termina curiozitatea intemeiata? Ce-ar trebui sa intrebi despre fostele ei relatii si ce n-ar fi bine sa afli niciodata?
Nu de alta, dar o foarte draga prietena a aflat ca Inbox-ul i-a devenit loc de pelerinaj actualului prieten. Si tare amarata-mi e.
O fi bine, o fi rau sa cauti in cenusa? Va intreb.
Sunt relatii in care dragostea e ceva asa, ca o anexa, o materie optionala, o geanta pe care o iei sau n-o iei in oras, in functie de tinuta, in care cei doi sunt mai degraba prieteni si mai putin indragostiti, mai degraba se bizuie unul pe altul decat se topesc.
Dureaza o luna, doua, sapte. Sau patru ani. Cand se termina, nimeni nu-si smulge parul din cap, nimeni nu-si acordeaza chitara pentru un Romeo and Juliet, nimeni nu revede la nesfarsit pozele facute impreuna si nu sta cu orele gandindu-se la noaptea aia in care au stat pana la sase dimineata de vorba si-au ascultat Alifantis.
Separarea se face in liniste, ordonat ca mersul la muzeu in scoala primara, fara tambalau si lacrimi ascunse prin baile de la serviciu sau pe sub ochelarii de soare, pe strada. Ele se numesc “relatii tenisi”.
Doar ca noi, cele care ne-am plans ochii la Gone with the Wind sau The Notebook, nu ne multumim cu relatiile tenisi. Noi vrem relatii stiletto. Sa-ti bata inima si sa ti se impaienjeneasca ochii gandindu-te la ele. Suntem dispuse la orice ora sa aruncam comoditatea lenesa a piciorului incaltat in tenisi pe finetea si aroganta feminina a pantofului cu toc cui. In tenisi strabati mocirle, lovesti mingi si prinzi tramvaie. In stiletto piciorul tau alungit, fin, cu toate curbele conturate, devine invincibil. Fiecare pas il aduce mai aproape de cucerirea lumii. De multe ori iti stoarce piciorul de sange, dar e de-ajuns o privire intr-o vitrina, ca sa te poti admira din cap pana-n picioare si sa ierti toate bataturile.
Din pantofii cu toc cui nu poti sa iesi decat ca din relatiile stiletto: naufragiata intr-o lume pe care, desi o cunosti de-a fir a par, iti e complet straina.
Eu, dupa stiletto, nu mai pot purta decat tenisi. Voi?
Agatatul e ca fotbalul. Toata lumea se pricepe la el, dar putini stiu sa-l si practice. Doar ca, in cazul acesta specific, Baloanele si Ghetele de Aur se dau o data la patru ani sau chiar deloc.
Exista o literatura intreaga de “texte de agatat”, de “replici de vrajeala”care-si invata bietii lectori, si-asa putini la minte, cum sa se improaste cu penibil la fiecare cuvintel catre “tipa buna de pe strada” rostit timid sau cu emfaza, mascand nervozitatea. Si, cu cat se cred mai competenti intr-ale “imbarligatului”, cu atat barbatii se indeparteaza mai mult de sansa la fel de plapanda ca propriul neuron.
Invaluite in mister ca un inceput de Agatha Christie sunt motivele pentru care indivizii cu pricina considera ca aruncatul unui carlig invatat pe de rost de la altii ar putea agata vreo victima stradala de sex opus.
Studiind ani in sir comportamentul acestui trib inevoluat, am ajuns la concluzia ca macacii respectivi sunt perfect constienti de tendinta catre zero a sanselor lor. Ei stiu din start ca vor fi respinsi sau, mai rau, ignorati, dar, cu toate astea, continua zi de zi si zi de noapte, vorba lui Vanghelie, el insusi un posibil membru onorific al acestui habitat.
Stau rezemati de gard, cu sepcile pe spate, lanturile la gat si picioarele incrucisate, privind atent pe sub ochelari. Mai schimba cate-o vorba intre ei, iar cand “prada” mijeste la orizont, arunca textul, ca doua zaruri de barbut, pe bordura din spatele scolii:
“Papusa, n-ai un ceas?”
Sau, in cazuri cu orientare filantropica, iti recomanda un amic:
“Domnisoara, domnisoara, ce parere ai de baiatul asta”/ “Domnisoara, domnisoara, baiatul asta vrea sa se bage cu tine-n seama”.
Tu il marchezi ca spam si treci mai departe.
Doar ca, aceste categorii, oricat de cuprinzatoare ar fi, nu reusesc sa imprejmuiasca toata aria de primitivism sexual, si multi sar gardul.
Voi depana in cele ce urmeaza amintiri despre agatamente mai putin reusite decat ale unui cimpanzeu bonobo proaspat castrat si lobotomizat partial:
1. Localizare: Azuga
Anul: 2009
Eveniment: Dupa Revelion, ma retrageam singura spre gara (lucram a doua zi), traraind dupa mine un troller ticsit cu lucruri inutile. In fata imi rasare un grup mixt de vreo 7 cimpanzei si cimpanzee. Ma asteptam sa fiu abordata, dar nu intr-un mod atat de original! Sus-numitul m-a evaluat, apoi, multumit de rezultate, s-a aruncat in genunchi in fata mea. Pentru moment, abonatul Vodafone n-a putut fi contactat. N-am stiut ce sa fac, vreau sa zic. Asa ceva nu mai vazusem de cand imi incepusem activitatea in cercetarea primatelor de gen. Distinsul ingenunchiat n-a sovait mult si mi-a pupat genunchiul proaspat imbratisat. Aveam o situatie. Ma uitam de sus la el cum statea atarnat la limita UGG-ului. Am ras. I-am explicat ca e amuzant ce face, doar ca eu nu ma simt deloc bine, si mi-as dori sa-mi continui drumul. N-a stat pe ganduri si mi-a eliberat membrul inferior, mi-a urat calatorie placuta si s-a realaturat gastii.
2. Localizare: Bucuresti, Piata Iancului
Anul: 2009
Doi pe o banca. El si el. Ma vad nevoita sa trec prin fata lor. Se uita atent la mine. Ma uit in alta parte. Nu le pasa. Isi continua holbatul. In cele din urma, unul dintre cei doi ii spune celuilalt pe un ton destul de ridicat incat sa-l aud:
“Sa dea Dumnezeu sa ma vezi insurat cu fata asta!”
3. Localizare: Bucuresti, Eroii Revolutiei
Anul: 2010
Merg mancand o ciocolata. Din fata se apropie doi. Tot el si el.
Bonobo 1: Domnisoara, imi dai si mie din ciocolata ta?
Raspund categoric negativ.
Bonobo 2: Imi dai si mie numarul tau de telefon?
Bonobo 1 vizibil iritat catre Bonobo 2: Ba, da’ bou esti! Pai tu crezi ca daca nu mi-a dat mie din ciocolata ei se uita la tine? Nu vezi ce urat esti?
4. Localizare: Bucuresti, Piata Unirii
Anul: 2008
Trecem unul pe langa altul, traversand Dambovita. El ma remarca din multime. Imi face un compliment slefuit cu barda. Apoi, cu muzele pogorate asupra-i, imi dedica o manea unplugged. Era ceva cu femeia vietii mele. L-am compatimit.
5. Localizare: Bucuresti, Pache Protopopescu
Anul: 2010
Un pusti de vreo 14 ani trece cu bicicleta. Se uita la mine, imi zambeste, imi trimite un pupic din varful buzelor si zboara mai departe. Nu-i pot refuza un zambet si-i trimit o bezea.
Concluzie:
Oameni buni, vorba lui Banica, nu va mai strofocati. Lasati fetele sa treaca pe strada nestingherite, oricum nu va alegeti decat cu o privire, macar sa nu fie plina de scarba.
Am dezvoltat un adevarat sindrom al rusinii. Cand stiu ca au trecut cateva zile de cand nu am mai scris, mi-e jena sa mai deschid admin-ul sa va mai plictisesc cu banalitatea vietii mele. Ma bazez insa pe spiritul vostru conciliant si indraznesc sa mai poluez imaculatul Internet inca o data.
Discutam zilele trecute, pe Mess, cu o seamana . Ridicam noi rotund din sprancene la adresa femeilor care, cand stau acasa, nu le mai identifici sexul decat dupa ADN. Asa de nordic se incotosmaneaza. Nu neaparat ca se imbraca gros, dar fac niste alegeri vestimentare care-ti orizontalizeaza gura, apoi ii indoaie colturile in jos. Te uiti la ele si nu-ti vine sa crezi. Stau doua zile in casa, ca e weekend, ca e vacanta, ce-o fi. Si le vezi cu parul unsuros, tinut smoc in crestet. Sau intr-o coada slinoasa de cal imputit. De ce sa se spele? Doar stau pe-acas. Cine le vede?
Apoi. Daca se spala, arunca un trening de flanela, larg, cu genunchi si coate default, obligatoriu o culoare masculina. De preferinta albastru inchis. Pe sub bluza de trening pastreaza un tricou. Largit, decolorat, cu poalele valurite si cu guler scofalcit. Doua-trei perforatii reprezinta un avantaj.
Trag pantalonii pana sub sani si-si taraie papucii de casa gauriti si aia, intr-un mers cu umerii cazuti, ca o curca plouata.
Sa-mi mai tocesc buricele degetelor scriind si despre machiaj? Nu e nevoie, caci el lipseste complet. Genele nu mai pastreaza nici amintirea mascarei, iar unghiile vor fi tocite si cu oja sarita. Parfum in schimb din plin. Dar doar daca e de ceapa prajita sau mujdei. Daca scrie-n franceza pe el, arunca-l cat colo.
Juri ca zilele in care femeile alea stau acasa sunt un Purgatoriu spre slutire. De ce trebuie sa ai perioade de auto-uratire? Ca sa te simti frumoasa dupa ce revii la forma de agregre initiala? Te simti in largul tau cand, in trecere prin fata oglinzii, il zaresti pe Meat Loaf?
Situatia se agraveaza cand alaturi de tine mai salasluieste o secunda persoana. Precum sotul, iubitul, amantul. Daca si cu el in raza de actiune tu te imbraci si te comporti ca un taximetrist scos din afacere din cauza crizei, e cazul sa mergi la reabilitare.
Nu zic sa te cocoti pe stiletto, nici sa porti corset, fuste mini stramte, paiete si blana de nurca, dar nici sa uiti complet de fatada si s-o lasi netencuita si nevaruita. Plus. Nu inteleg de ce femeile se aranjeaza doar cand ies in lume. Atunci da, frate. Chemam stilistii, sunam toate prietenele, schimb de rochii, probe de pantofi, potrivire de stramp cu sutien.
Acasa in schimb, cand suntem doar cu El, cel pe care ar trebui sa-l intereseze primul felul in care aratam, ne permitem s-o sfidam pe Coco si sa aruncam pe noi haine care ar trebui incinerate. Nu. Noi ne-mbracam pentru spectacol, pentru laudele azvarlite asupra posetelor, pentru vitrinele magazinelor in care ne privim din cap pana-n picioare s.a.m.d.
Nicidecum pentru cel cu care ne vedem o viata. Poate.
