Scoateti sampaniile de la gheata, luati-va papornitele Vuitton, trageti-va nadragii Dolce and Gabbana si pantofii albi cu varf ascutit. Azi sarbatorim prostia!
In forma ei cea mai pura si mai autentica: ostentativa si zgomotoasa, ubicua si dezinvolta, euforica si invaziva.
Pentru ca principalul ei atribut e lipsa de auto-cenzura, prostia se extinde parazitar, infestand toate mediile. Totusi, parca nicaieri nu se balaceste mai bine in propria unsoare ca pe Internet.
Desigur, in aceasta masa compacta de imbecilitate, există si figuri marcante intr-ale stupiditatii, care au facut cariera pe Internet. Lor le este inchinat acest portret, modest prinos adus prostiei….
O veche vorba din popor spune ca prostul nu e prost destul daca nu are si Audi cu clima bizonica. Ne stergem o lacrima melancolica si il invitam in scena pe el Senior Tudor Adrian, cunoscut in contemporaneitate drept… „Taran in Spania”. Spirit cartezian pana in maduva oaselor, „Angi” se indoieste de tot si de toate. Chiar si de posesia propriei masini. Nu crede, asa ca cerceteaza.
O alta figura marcanta a Internetului – poliglotul care imbogateste folclorul etniei rome cu creatiile bilingve ale lui Creanga. Clasic in viata, acesta se afla in continuu dialog cu pasoptistii.
Polivalent, talentul narativ nu este singurul sau atu. Nici dedublarea, jocul actoricesc sau interpretarea muzicala nu-i sunt straine.
Tot un exponent al curentului muzical pentru topor si barda, distinsul Fernando de la Caransebes alias Florin din Pipirig, s-a lansat in showbizz printr-un prim single incarcat de semnificatii pidosnice. Construit pe antiteza dintre dorinta naratorului si actiunile “barbatului tampit” si beneficiind de un saxofonist cu har, cantecul si-a asigurat un loc in manualele muzicale.
Petrica Americanu, aspirant la titulatura de manelist pulist, a migrat, dupa cum ii spune si numele, departe de arealul sau de raspandire, tocmai la New York, ocazie cu care a uitat limba materna, insusindu-si-o pe cea a lui Shakespeare. Intr-o engleza mlastinoasa si-a lansat si hit-ul care l-a adus pe culmile You Tube-ului: E cald afara. Nu se cunosc prea multe despre crepusculara-i biografie, dar un lucru e cert: este colaborator apropiat al la fel de celebrei dansatoare Cornelia.
Adept al hedonismului, Gregorio de Rumania isi exprima fara ascunzisuri dorinta de inavutire rapida. Totul, cu scop imobiliar.
Intreaga creatie muzicala este defularea frustrarilor unui tanar care isi doreste sa reuseasca in viata.
Totusi, Tarzan la volan e cel mai inteligent. Dintre nevertebrate, desigur. Proaspat coborat din copac, antropoidul a dat liana pe TIR, si-a luat maimuta in rol de copilot si l-a pus sa-l filmeze.
Mai agresiv ca nicaieri, prostul de Internet e mereu online, dornic de recunoastere si afirmare. Incearca din rasputeri sa gaseasca prozeliti, caci prostia tinde sa se aglutineze. Rareori gasesti un prost solitar. El e intotdeaua insotit de cei care-i seamana. Sunt si prosti, si multi! Se sustin si se incurajeaza, invadand spatiul virtual cu unicul neuron care li se zbate in craniul de altfel vid.
Disclaimer: Urmatorul articol este rezultatul unui pariu miselesc si nu reprezinta opinia sincera a autorului.
Articolul poate fi citit de cei non-Joe doar impreuna cu parintii ori familia.
Genul programului: Science Fiction.
Pentru ca nu te poti pune cu un Food Nazi nici macar cand e in concediu prenatal, plutind pe un norisor de sentimente materne, pariurile pierdute nu sunt optional-facultative, sunt li-te-ra de le-ge! Voi n-aveti idee cum e Joe. Ca dac-ati avea, nu v-ati mai intreba de ce am scris “oda” asta. Sigur ca nu ” Joe” i-a zis popa cand a invitat-o la putin scuba diving in butoiul cu apa sfintita.
Parintii ei sunt oameni respectabili, care si-au botezat odrasla cu cel mai crestinesc nume cu putinta: Cristina. Dar i-a convenit ei? Nu. Acum, daca o strigi altfel decat “Joe” (citit romaneste, nu in engleza), se uita pe pereti. N-are ea nici o treaba.
Joe asta e un om cum putini sunt si putini vor fi. Nu neaparat in sensul rau.
Ea este genul de om arici. Prima data cand o vezi, te trece un fior rece pe sira spinarii. (Asta daca ai.) Are o privire care te ingheata. De rusoaica. Da, am uitat sa va spun ca Joe e fiica nelegitima a Tatianei Tarasova. In timpul liber, Joe antreneaza campioni olimpici in patinaj. Desi, la cat e de dura, cred c-ar putea antrena si ursi care sa ia aurul pentru impresia artistica. Totusi, in subteranurile fiintei ei, Joe e homo sensibilus. Exista oameni care pot sa jure c-au vazut-o chiar cu lacrimi in ochi. Desigur, ei traiesc acum sub acoperire.
Numita Joe este inzestrata cu o capacitate iesita din comun, aceea a “hahaielii“, cum ar zice o antica dusmanca de moarte a sus-pomenitei. Desigur, ea traieste acum sub acoperire. Joe are un ras atat de molipsitor, incat am impresia ca am auzit-o razand de la Praga. Daca nu stii exact pe unde se preumbla, e de ajuns sa auzi rasul. El vine des, dureaza mult si e urmat mimetic de hohotele altora.
Am banuiala ca, daca un cimpanzeu Bonobo ar auzi-o pe Joe “hahaind”, ar invata sa rada, frate!
Joe, daca nu te face sa plangi sau sa razi, poti fi sigur ca te va face sa mananci sanatos. Daca m-a determinat ea pe mine sa nu mai pun gura pe doza de Coca Cola decat la zile mari? Eu, care as fi facut si baie in cola la vremea respectiva. Pai cand o vedeam dis -de -imineata cu pachetelul ei uber-sanatos format din fructe, legume, iaurtel sau branzica slaba, sa nu ma mustre constiinta pentru carnatul de Plescoi? De la ea am mostenit obiceiul de a-mi incepe ziua cu fructe, iar nu cu ceapa si slana.
Joe nu poate suferi omul prost. Si nici pe cel pisalog. Cred ca mai degraba l-ar alege pe primul, decat sa stea in preajma unui plictisitor monotono-uniform. Pe astia o suspectez ca-i incinereaza de vii.
Acum, aproape serios vorbind, daca am invatat ceva de la Joe – pe langa chestiuni legate de meseria noastra – atunci am invatat ca orice problema are o solutie. Si, atunci cand ti se pare ca esti prins intre patru pereti si ca nu mai gasesti scapare, ea iti indreapta privirea spre tavan, unde se intrezareste lumina.
PS: Da, am pierdut un pariu cu Joe si-am zis ca scriu o oda in caz de necastig, dar asta nu inseamna ca ce e mai sus e neadevarat.
Probabil cel mai mare betesug al lui Mircea Geoana nu este doar desavarsita lipsa a inteligentei, ci mai ales fudulia zgomotoasa acompaniata de credulitate.
Ani in sir, maneca lunga a PSD-ului i-a lustruit obrazul de flegma botezului iliescian. Dar, in numai trei secunde de topaiala euforica, Mircea Geoana a reusit sa se scuture de tot fardul american si sa-si dea pe fata arama coclita de… Prostanac.
S-a bucurat ca un copil nevindecat complet de autism. Si a reusit performanta de a fi mai penibil decat el insusi. “Diplomatul” care se tragea de sireturi cu Clinton n-a asteptat, rezervat, confirmarea oficiala a numaratorii voturilor. Nu l-a tras nimeni de maneca in timp ce el sarea sotronul pe loc.
Asa de tare ardea pipota-n el sa-si toarne pe gat cupa victoriei in fata lui Traian Basescu, incat si-a contrafacut propria bucurie. Tot circul de duminica seara, tot potopul de multumiri ca la Oscar adresate “dragostei vietii lui” (care schimba priviri galese cu Dragnea), n-au fost decat icneli neconvingatoare, tasneli de euforie regizata. Rezultatele exit-poll-urilor se stiau inca de la ora 20, dar Geoana a insistat sa ne faca martorii unui spectacol jenant.
Din frustrarea de a fi el insusi, Mircea Geoana a ajuns sa-si controleze fiecare gest. E fortat, stresat, are nevoie de confirmari externe, de imbarbatari.
Dupa ce si-a luat-o iar in freza de la Basescu, nici nu vreau sa-mi inchipui cate posete in cap a mai primit sau cate nopti va dormi pe canapea. Mama soacra nu va uita prea curand cum ginerele i s-a culcat presedinte si s-a trezit…
Nici zilnice sedinte de terapie cu Freud, Jung si compania nu l-ar mai salva pe Mircea Geoana din ghearele cosmarurilor cu Basescu. Pe unde l-a prins, pe-acolo l-a lasat lat. In 2004, la Primaria Capitalei, s-au gasit scuzele. Dar azi, dupa ce l-au uns presedinte PSD, dupa ce i-a suflat in cur toata clasa politica romaneasca, dupa ce Crin ii ofera buchetul de voturi pe care nu le are, dupa 4 ani de latrat continuu pe antene, Mircea Geoana se intoarce in ograda soacrei ca gaina babei: cu o margica.
Acolo in spate, Nastase ascute cutitele. There will be blood.
“Neprihanita si imbujorata ca o fata mare, Romania inca mai asteapta premierul fermecat, de cai albi calaritor, capabil s-o fure din ghearele inflatiei si s-o scape de sodomia coruptiei.
Acum multi, multi ani, pe cand Silvia Chifiriuc isi exersa trilurile de privighetoare pe ritmurile slagarelor de la Mamaia, s-a avantat in lupta Petre Roman. Si-a tras in graba un pulover rosu si, cat ai zice FSN, a extaziat doamnele lucratoare la APACA. Nu voiau bani, nu voiau valuta, doar ca Roman sa le… cante. Excesul de sex-appeal al premierului vorbitor de franceza n-a fost pe placul minerilor plantatori de panselute in Piata Universitatii. A deranjat pe cine nu trebuie, asa ca s-a ales cu o lovitura. In moalele statului. Petrica si-a sters lacrimile, si-a luat catrafusele si a trantit usa Palatului Victoria.
La rand astepta constiincios, cu pusculita intr-o mana si chitantierul in alta, Theodor Stolojan. Si-a facut privirea roata si a vazut balta de sange in care se zbatea economia nationala. I se facu PIB-ul cat un purice. A suierat printre dinti un discurs auster, apoi a decretat strangerea curelelor. Si se facu reforma! Obosit de lupta cu balaurul inflationist, Stolo si-a luat bocceluta de la Guvern si s-a asezat pe-o Banca… Mondiala.
Schimbarea a picat la ţanc pentru Nicolae Vacaroiu. Singur si disponibil, s-a gandit ca i-ar putea veni coruptiei de… hâc! Parerea lui! Si, pentru ca tot a avut fantezii cu fotoliul de prim-ministru, s-a cuibarit intr-insul. Vreo patru anisori.
Pana cand, din urma a venit maiestuos superbul exemplar masculin, Victor Ciorbea. Depanand amintiri din ministerie, spune ca nu l-ar fi vrut pe Basescu in Guvern, dar, a cedat la insistentele lui Roman si ale lui Constantinescu. In prezent, din ditamai liderul crestin-democrat a ajuns un biet membru simpatizant. S-a retras la casa lui de avocatura, in mod solemn denumita… Ciorbea&Ciorbea.
Radu Vasile – Il tinem minte dupa mustata si dupa capetele in gura pe care le-a dat minerilor. Pana la urma, a batut palma cu Miron, parafand celebra pace de la Cozia. Cu toate astea, Romania isi continua vijelios sprintul catre buza prapastiei economice.
Se impunea deci un nou tehnocrat la carma Guvernului. Mugur Isarescu a dat repede Banca Nationala din mana pe Palatul Victoria de pe gard. Mariajul n-a durat mult, fiind curmat de alegerile din 2000, cand locul caldut din fruntea ministrilor a fost cedat lui Adrian Nastase.
Proaspat ajuns la Palat, Nastase si-a descoperit pasiunea pentru… case. Pe care le-a tot colectionat… A ramas in istorie ca cel mai baftos premier, singurul posesor de matusa milionara in dolari, capabila sa-i lase mostenire un adevarat Sesam din povestile Sheherezadei. El este cel care a popularizat aritmetica in Romania, invitandu-ne sa-i numaram ouale. N-a mai avut timp sa afle raspunsul la intrebare, ca au venit alegerile peste el, iar Basescu l-a extirpat cu zambetul pe buze.
Calin Popescu Tariceanu a parcat in fata Palatului Victoria dintr-o intamplare. Dragul de Stolo, rapus de boli inca nedescoperite a trebuit sa se retraga in plina glorie. Mandatul lui Tariceanu, ca un meci de ping pong. Impotriva presedintelui jucator. Castigator sau nu, s-a infipt in fotoliul ministerial timp de patru ani.
In prag de alegeri, catindatii apar ca ciupercile dupa ploaie, derutand electoratul, mai ceva ca paruiala dintre Cotroceni si Victoria. Tara, tara, vrem un prim-ministru! Unul capabil, daca nu ne e cu banat… Deci, cine urmeaza?”
Ai probleme psihice? Crezi ca G8 comploteaza impotriva ta? Ai impresia ca suferi de ciuma bubonica si scleroza in placi? Cunosti un sociopat? Sau macar un paranoic? Atunci esti prietenul meu! Daca, printr-o formidabila eroare cosmica, noi doi inca nu ne-am cunoscut, lasa-ti datele de contact la comentarii, iar eu imi voi face loc in agenda si pentru defularile tale!
Io n-am talente (desi imi dau). Nu pictez, nu dansez (decat la bara), nu cant (decat dupa Cuba Libre si-atunci musai in prezenta camerelor de luat vederi), scriu ca un răzeş, arunc mingea ca o fata. Practic sunt mai banala decat un camp de flori marca vaginul femeii de etnie roma. Stiti ca eu nu vorbesc urat.
Am fost insa ursită cu aptitudinea deosebita de a atrage toti nebunii pe o arie de doi kilometri patrati. Cele 46 de kilograme pe care cu mandrie le stapanesc exercita o forta gravitationala fantastica atunci cand vine vorba de stalkeri din astia tulburati mintal.
Pe cararea sinuoasa a modestei mele existente, am intalnit nenumarati debili si debile, a caror singura alinare, prin pronie divina am devenit in scurt timp EU.
1. Paranoicul
E mereu agitat si cu ochii in patru. Adulmeca aerul in care ar putea pluti conspiratii. Stie ca armele nucleare ale Coreei de Nord sunt atintite spre el, de aceea e mereu precaut. Nu are incredere in nimeni (in afara de - yupyyyyyy!!! – mine) si nu scapa nicio ocazie sa-mi explice scenarile complicate ale urii colective.
2. Deprimatul
Existenta nu are sens. Taierea de vene, da. De ce traim? Exista viata dupa moarte? Unde se duce mancarimea cand o scarpini? Viata-i de cacat, dar te trece.
3. Bagacioasa
De cele mai multe ori e o ea. Te cauta si-n cur. Cu staruinta. Vrea sa stie pentru ce model de hartie igienica ai optat, cat ai dat pe sosete (si mai ales daca sunt de firma), cat castigi, ce cauti la sex-shop.
4. Followerul
Se extaziaza pe marginea celor mai banale acte ale tale. Exclamativi in admiratia lor, sunt fanii din viata oricarui om normal. “Dac-as fi baiat, m-as indragosti de tine.” (Slava Domnului ca nu esti!!!). Vor ce ai tu, chiar daca tot ce ai e un cacat cu motz.
5. Stalkerul
La inceput, par inocenti. N-ai banui de cata determinare sunt capabili, doar ca sa te cucereasca. Desi le e clar ca nici in caz de glaciatiune in infern, voi doi nu veti fi mai mult decat cunostinte, isi pun in functiune toata masinaria nebuniei. Te pupa dorsal, iti aduc cadouri de care nu ai nevoie, te urmeaza peste tot, de multe ori fara sa stii. Iti ridica pixurile scapate pe jos. Tot asteptaaaand, tot asteptaaaand. Se infurie cand toata straduinta, cand toti pasii marunti se dovedesc sterpi, iar tu nu stii ce te-a lovit. De cele mai multe ori se resemneaza si-si cauta campii mai verzi.
A revolutionat conjugarea verbului “a fi”, sfidand legile gramaticii. Ghidat de principii estetice proprii, a inaugurat avangarda trotuarelor, vopsindu-le in albastru. Pe atunci semenii lui n-au inteles motivele primarului-artist, Marian, caci despre el este vorba.
Adulat de „baetasii de cartier” si hulit de adversarii politici, Daniel Marian Vanghelie sparge tiparele politicianului clasic. S-a desprins din randul celor multi si nu uita asta.
Nalt la stat, /Mare la sfat/ Si vitez cum n-a mai stat, haiducul din Damaroaia s-a ridicat din popor si se intoarce la acesta ori de cate ori are nevoie. Aici isi gaseste puterea de a continua lupta acerba si neobosita impotriva nedreptatii.
S-a nascut sub o stea norocoasa. Mistica numarului cinci l-a urmarit din frageda pruncie, cand incheia clasele cu o medie invariabila: 5.
A vrut sa devina fotbalist. Maidanele bucurestene ii prevesteau un viitor stralucit, fiind poreclit Maradona. N-a ajuns sa joace la Steaua, dar „a facut o figura frumoasa”, cateva sezoane, la Metalul Bucuresti. Spre dezamagirea suporterilor, neajunsurile materiale l-au obligat sa renunte la fotbal si sa se relanseze ca cizmar. Mai tarziu, s-a casatorit cu vecina sa, Charlotte, pe care o iubeste de la 18 ani.
Dupa ‘89, a renuntat la o promitatoare cariera in cizmarie si s-a orientat catre afaceri cu magazine tip consignatie. Totul prevestea inceputul unei vieti sub semnul succesului.
Peste cativa ani, la indemnul nasului sau, Miron Mitrea, Marian Vanghelie si-a descoperit adevarata vocatie: politica. Numarul magic 5 a aparut din nou, ca predestinat, in viata lui Marian Vanghelie. In scurt timp, el a devenit carmuitorul sectorului 5. Nimic nu mai putea sta in calea unei cariere uluitoare. Nici macar Diploma de Bacalaureat, care lipsea cu desavarsire.
Ajuns primar, Daniel Marian isi ia inima in dinti si isi incearca norocul in 2000, la Liceul Agricol „Cezar Nicolau” din Branesti! Este eliminat din examen pentru posesie de „surse de informare”…
Tenace si perseverent, primarul de 5 incearca si anul urmator. Izbanda! La 33 de ani, Vanghelie ia Bacalaureatul la un liceu din Snagov.
Proaspăt absolvent de liceu, Daniel Marian nu se opreste aici. Hotarat sa le demonstreze dusmanilor ca in spatele aparentelor se ascunde o minte stralucitoare, Einstein de Ferentari merge la facultate. Si nu la una, ci la doua!
Alegerile din 2004 il surprind intr-un moment mai… delicat, fiind cercetat de PNA, pentru modul in care a folosit banii publici la organizarea petrecerilor de Revelion. Cat ai zice “peste”, partidul s-a lepadat de Vanghelie.
Singur printre dusmani, acesta candideaza independent pentru Primaria Sectorului 5. Poporul nu-l lasa la greu nici de aceasta data, iar Vanghelie castiga inca din primul tur.
Ajuns primar de sector, el nazuieste la mai mult decat atat! Tinta lui: Primaria Capitalei. In cale i se aseaza insa, neclintit, ca de marmura, Adriean Videanu.
La 38 de ani, pe 28 februarie 2007, chiar de ziua lui, Daniel Marian este uns presedinte al Organizatiei PSD Bucuresti.
Edilul Sectorului 5 nu uita de cei multi si le ofera cu fiecare ocazie meniul lor preferat: paine si circ. Inceputul fiecarui an este sarbatorit fastuos, prin petreceri imbelsugate, cunoscute si sub numele de „vanghelioane”.
Se autocaracterizeaza ca fiind un om politic cu vederi progresiste: “Pe mine si-ntr-un pom daca ma pui, tot am puncte de vedere”.
Ai probleme psihice? Crezi ca G8 comploteaza impotriva ta? Ai impresia ca suferi de ciuma bubonica si scleroza in placi? Cunosti un sociopat? Sau macar un paranoic? Atunci esti prietenul meu! Daca, printr-o formidabila eroare cosmica, noi doi inca nu ne-am cunoscut, lasa-ti datele de contact la comentarii, iar eu imi voi face loc in agenda si pentru defularile tale!