Galiano, mare ti-e gradina si multi sar gardul! Dupa ce ne precipitaram catre pungile de hartie sa bomitam de la strampii barbatesti, dupa ce ne calmaram parul de pe sira spinarii proaspat erectizat de pantofii de cal marca Alexander McQueen, dupa ce ne pipairam portofelele vazand pretul gentilor de gunoi Vuitton, ete ce ne paste.
Corset pentru barbati, frate! O tichie de margaritar si nu ne mai trebuie nimic. Ne-am ingrijit singuri sa fim penibilosi.
Acum masculul nu se mai duce la sala, nu mai impinge roaba, nu mai ridica sacul de grane si nici mamutul nu-l mai ucide ca sa faca patratele pe abdomen. Azi isi misca doar destele pe tastatura, ca Chopin pe claviatura pianului.
Apoi isi prinde suncile in corset si-a sters-o la birou.
Demult, pe cand se potcovea puricele cu 1000 de oca de fier se-arunca in inalturile cerurilor si tot i se parea ca-i usor, mergeam eu la cumparat sutiene in dughenele Bucurestilor. Acum, de cand sunt faimoasa, Victoria insasi isi desearta Secretul la mine la poarta, doar-doar m-oi indura sa-i endorsez un pic brandul cu sanii mei monumentali, marimea B (auto-ironie fina ca faina scapata printre destele bunicii framantatoare de paine).
Si cum imi leganam eu trupul cand in stanga, cand in dreapta, aruncand priviri cercetatoare magazinelor oriental oranduite, intrezaresc azuriul unui sutien atat de simplu, dupa cupa, dupa port. Hipnotizata, ma indrept spre el. Il strajuia o vanzatoare dintre acelea ce domnesc peste vreo limba. Sau macar lasa impresia. Le stiti voi: genul omniscient, pierdute in ganduri academice, care-ti fac o favoare intampinandu-te ranjind. Prin craniul ei puteai vedea rafturile din spate. Atat era de vidat.
O rog frumos, frumos, cu ochii mari, bucurosi si scanteietori, ca orice fata care-si gaseste sutienul vietii ei sa mi-l inmaneze ca sa-l pot proba.
Ma examineaza, imi cantareste din priviri tesutul mamar (aproape ca m-a gadilat cu uitatura), se uita la mine din fata, din profil. Ma asteptam sa vina chiar sa ma palpeze, sa-mi acorde un indice de fermitate sau macar sa-mi dea un diagnostic: para sau mar? Apoi se indupleca si-mi spune scurt, aproape cu mila:
- E mare de tine.
- Dati-mi cel mai mic numar.
- E prea mare, domnisoara.
Ma, oi fi eu un umil B care abia a scos capul in lume, dar e un privilegiu chiar si sa-l probez?
- As dori totusi sa-l incerc, intind eu coarda, asteptand in orice moment un upercut.
- E MARE!!! ridica ea tonul. N-are rost sa ti-l dau de pe manechin ca sa-l probezi tu, daca eu iti spun ca e mare!!!!
Creierul imi facuse bulbuci de la clocot si asteptam sa iasa aburul fierberii pe urechi. Am adoptat cel mai calm ton din lume si i-am zis zambind draceste:
- Ciudat. Si capul tau e atat de mare si totusi ai un creier atat de mic.
M-am rasucit pe un calcai si-am trecut pragul. N-am auzit nimic in urma mea, dar imi incordasem ceafa, in asteptarea unui bust de manechin azvarlit de cea mai proasta vanzatoare a tuturor timpurilor. Uite c-am si incoronat-o.
PS: Am mers in alt magazin si mi l-am cumparat. Era bun. Il am si azi. Trai-mi-ar!
Claudia Chelan, studenta in anul VI Facultatea de Medicina, are cancer. Nu vreau sa-mi inchipui cum a primit vestea familia ei. Nu vreau sa-mi inchipui nici cosmarul chimioterapiei, nici teroarea gandului ca poate ziua de maine nu va mai exista pentru ea. Nici inevitabilele priviri inapoi si regretele ca poate nu a zambit in fiecare zi sau ca n-a apucat sa-si indeplineasca o tona de visuri.
Pentru Claudia, viitorul costa 150.000 de euro. Prietenii ei au reusit sa stranga in timp record 100.000 de euro.
Despre ea am scris un articol pe www.stirileprotv.ro . Nu speram sa-l citeasca Donald Trump si sa-i semneze un cec pentru restul de bani, dar speram ca incet-incet, banut cu banut, s-ar putea face rost de restul sumei. Daca 50.000 de oameni ar fi renuntat la banii de guma sau de tigari intr-o zi, cosmarul Claudiei si al familiei sale ar fi luat sfarsit. Probabil unii asa au procedat.
Dar foarte multi au ales sa arunce cu muci si urdori. Si sa ofere inca o data proiectia fiintei meschine si plina de scarba a unui popor care se-nchina de cinspe ori la orice biserica ii rasare in cale.
Din 23 de comentarii cate sunt pana la ora asta, majoritatea hulesc si indeamna s-o lasam sa moara “ca sa nu ingroase randurile medicilor spagari” sau, si mai cinic, “sa mearga la Fundeni ! Sa apeleze si ea la sistemul medical romanesc. De ce sa mearga in Austria? De ce sa fie ea mai cu mot? Cu ce drept cere un tratament preferential si mai bun decat al altora ?”
Poporul “crestin” care-si tapeaza sufrageriile cu icoane, aceiasi care se imbulzesc ca oile pentru bidoanele de apa sfintita sau se calca-n picioare ca sa pupe mortaciuni cu nume generic de “sfintele moaste”. Mentalitatea comunista de turma acefala ii instiga sa-l pupe-n cur pe Isus, ca poate-poate le scad ratele la banca sau capra vecinului trece in nefiinta.
De ce sa primeasca asta 150.000 de euro degeaba? Mie mi-ar strica? Io de ce sa nu-mi iau apartament cu doua camere in Ferentari? Sau gipan sa-mi duc proasta la mall? Sa ni se dea si noua!
Ba, stiti ce ar fi trebuit sa se dea? Parintilor vostri prezervative sau voua vitriol!
Asta-i din gama “am un vagon de bani si nu stiu pe ce sa-i dau”. Si zau ca nici eu – care rar raman fara ceva de comentat – nu gasesc pe scara dezgustului un concurent sau macar un echivalent al acestei uluitoare creatii din blana de strut vopsit.
Va intrebati cum se poarta? Cu stil:
Stai, sterge-ti balele din colturile gurii, ca uzi tastatura si te curentezi! Stiu ca il vrei, imi dau seama din privirea ta hulpava. Si hai, ca daca tot suntem intre patru ochi iti spun si cat costa. Cu doar 1.900 de lire STERLINE, poate sa naparleasca pe umerasul tau!
Ma rog, acuma tu poti sa pleci doua saptamani la Paris cu banii aia sau iti poti cumpara vreo 15 trollere de carti, dar na! E Tim Ryan, fataaaaa!
Oi fi eu mai optzecista, ultraretrograda, nesimtitoare la pulsul infierbantat al noutatilor de pe catwalk, dar unor lucruri mintea mea tip stafida nu le poate dibui sensul. Pe langa fizica si chimie, ce nu pricep cu dat dracului sunt noii “pantofi” Alexander McQueen.
Lasand la o parte voma pe care mi-o provoaca designul, ma intreb in afara de Lady Gaga si, eventual, Posh, cine dracu-si mai risca integritatea gleznelor ca sa nu treaca trendul peste ea? Ce supradoza de fashionism sa aiba inscrisa in ADN ca sa poarte asemenea elucubratii vestimentare?
