Cargus, firma unde curierii urla la tine

0 Flares Twitter 0 Facebook 0 Google+ 0 Pin It Share 0 Email -- Filament.io 0 Flares ×

Probabil sunt eu de pe alta lume. Probabil ca am asteptari prea mari. Probabil ca judec oamenii prin prisma mea si pornesc de la premisa ca, daca eu ma comport civilizat, toti ar trebui sa faca la fel. Probabil ca, din moment ce lucrez cu clienti si sunt draguta cu ei (fara a fi lingusitoare sau prefacuta), ma astept ca atunci cand eu sunt clientul sa fiu tratata cu un minimum de respect.

Nu si cand dai peste firme nesimtite. Azi, protagonista in piesa absurda a bataii de joc, firma de curierat Cargus.

Am comandat acum o saptamana o pereche de botine. Aveam de ales livrare prin posta sau prin Cargus. Livrarea prin posta costa 10 lei, iar cea prin firma de curierat 20 de lei. Am ales firma de curierat, ca sa evit experientele neplacute cu Posta Romana. (Ma astept ca angajatii sictiriti si dispretuitori sa-i intalnesc exclusiv la stat, dar iata ca sunt o naiva! Macar doamna cu caciula scamosata de la posta n-a tipat niciodata la mine si nu mi-a trantit niciodata coletu-n fata plina de draci.)

In mailul de confirmare a comenzii eram anuntata c-o sa primesc coletul in 10 zile lucratoare, adica cel tarziu vineri, 21 decembrie si c-o sa fiu sunata inainte. Am dat adresa de livrare de la birou pentru ca pe-acasa calc foarte rar, dar la birou ma pot gasi 9 ore pe zi, fara probleme.

Ma astept ca o firma de curierat sa sune cu cateva ore inainte, sa se asigure ca, atunci cand ajung ei, poti si tu sa-i intampini, sa le platesti si sa primesti coletul. M-am asteptat prost. Ma pomenesc cucurierul la usa. Nu aveam bani cash, ca sa achit si, ca sa vezi napasta, niciunul dintre colegii mei n-avea sa ma-mprumute. Il rog pe curier sa ma astepte cinci minute (jur ca 5 minute fac pana la bancomatul din capatul strazii), pana ma duc sa scot banii, la care el, cu un gest nervos, smulge pachetul de pe masa pe care-l sprijinea si pe un ton plin de nesimtire, imi spune:

– Eu nu pot sa astept atata! Si da sa plece.

Mi s-a urcat sangele la cap. In momente din astea ma bucur ca nu e trendy sa porti o katana in geanta, ca i-as fi sectionat longitudinal, sa zicem, capul, dupa care i-as fi desenat un M pe spinare, sa stie de unde i se trage! Alerg dupa el, sa-mi dea coletul. (Sa nu te pui cu o femeie care asteapta cu disperare o pereche de botine! Mai ales cu una data dracului!)

– Ma asteptam sa ma sunati! Daca nu eram aici?! Nu puteati sa dati un telefon sa-mi spuneti cand ajungeti ca sa fiu pregatita?! Eu ce fac acum?!

– Veniti sa-l luati de la Otopeni!

I-auzi la el!

Si iese in strada, indreptandu-se spre masina. Ma tin dupa el, cu Ralu cu tot.

In momentele alea, voiam sa-i smulg coletul din mana si sa fug cu el. Sunt sprintena, fug repede, in copilarie am scapat de multe batai cauzate de limba mea ascutita, deci  nu ma prindea. Bine, recunosc, are si pe undeva pe la 55-60 de ani.

– Sa vin sa-l iau de la Otopeni?! Doar pentru ca dumneavoastra nu ma sunati macar cu 10 minute inainte sa ajungeti si nici nu acceptati sa ma asteptati 5 pana scot banii de la bancomat?!

– Da, domnisoara, eu am clienti multi, cum ar fi sa astept dupa fiecare in parte?

– Pai e greseala dumneavoastra, ca nu sunati oamenii inainte!

– Am vazut ca-i firma aici si de-aia n-am sunat!

– A, deci v-ati bazat pe o supozitie!

Am continuat sa urlam unul la altul in plina strada (pe mine ma seconda Ralu, pe el nesimtirea). Inainte sa urce in masina, ii zic:

– OK, o sa sun la firma dumneavoastra, sa vedem ce parere au ei despre aceasta atitudine.

– Ce atitudine?

– Una sub orice critica!

Si pleaca. Eu imi continui drumul spre bancomat, in speranta ca Odiosul Curier din Iad, domnul Puican, se va intoarce SI-MI VA DA BOTINELE!!!

Scot banii si ma intorc spre birou. Supriza! Cu cine ma intalnesc? Cu stimabilul domn Puican care opreste masina, scoate capul pe geam si-mi spune: “sunteti foarte norocoasa!”

– Nu mai pot de norocoasa ce sunt!

Ii dau banii, imi da restul si coletul si pleaca. Cateva secunde mai tarziu, realizez ca omul si-a oprit si bacsis, 10 lei. Ii merita, nu?

Sa recapitulam:

1. Platesc pentru un serviciu;

2. Sunt tratata cu dispret si se urla la mine;

3. Sunt amenintata ca nu-mi mai primesc coletul pentru ca asa vrea angajatul Cargus;

4. Nesimtitul isi opreste bacsis dupa tot circul pe care mi l-a facut.

Aflu acum ca individul este celebru pentru tupeu. Cica nu sunt singura la care s-a rastit.

Eu acum ce fac? Ca parca nu-mi vine sa stau cu mainile-n san si s-aud alte povesti asemanatoare. Nesimtirea trebuie sanctionata!

Pana una alta, va rog frumos sa dati mai departe articolul, poate ajunge pe laptopul unui PR Cargus cu mai multa minte si considerabil mai mult bun simt. Sa vedem daca nesimtirea este o particularitate a unui angajat sau e cultura organizationala!

La cererea cititorilor, poze cu botinele: