Am scris-o mic, ai s-o citeşti cu greu

0 Flares Twitter 0 Facebook 0 Google+ 0 Email -- Filament.io 0 Flares ×

Într-o zi, la prima aşezare pe iarbă de anul ăsta, fix în locul în care cu opt luni în urmă mă arătam nemuritoare şi rece, mi-a dat un inel. Întâmplător (sau poate nu) e cel mai frumos inel din lume. Dar şi cele mai frumoase inele din lume se dovedesc a fi supuse legilor firii, respectiv ale mărimii. Era prea larg. Mult, mult prea larg.

Primul bijutier a recunoscut spăşit că nu se-ncumetă să îngusteze un astfel de inel pentru c-ar trebui să taie prea mult din el şi nu putea să garanteze că rezultatul ar fi fost chiar cel pe care mi l-aş fi dorit. Ba chiar m-a certat c-ar fi trebuit să ştiu ce măsură port şi că am şi degetele prea subţiri!

Al doilea mi-a spus tăios că nu-l poate îngusta, de teamă să nu-l strice.

– Chiar nu se poate face nimic?

– Domnişoară, dacă apropii focul de el, risc să afectez pietricelele.

– Păi şi-aşa ce fac cu el? Îl ţin în cutie acasă?

Şi-a ridicat spre mine o privire plină de dispreţ, apoi mi-a rostit pe un ton jos şi grav:

– Domişoară, dacă umblăm la el se strică diamantele. Vreţi să stricaţi diamantele?!

Mi-am dat seama că n-ar fi fost prudent să zic: “da, vreau să stric diamantele”, aşa că i-am mulţumit şi mi-am luat tălpăşiţa.

Mă consolasem deja cu ideea că nu-l voi purta niciodată şi că va trebui să schimbăm inelul. Doar că #Ştimnoicine n-a vrut în ruptul capului să schimbe inelul. Ăla era inelul pentru mine şi punct. Primul şi ultimul inel oferit vreodată conform propriilor lui declaraţii.

Vineri am mers împreună la un al treilea bijutier. Glumeaţă cum mă ştiţi, zic:

– E mare. E mare! E mult prea mare! Cred că l-a luat pentru alta. Sau, mai rău, pentru altul!!!

La care nenea, împăciuitor:

– Ei, pentru altul… Domnişoară, credeţi-mă, că au unele doamne nişte poloneji

– Oi avea eu degetele prea subţiri…

– E! Cât de subţiri?

Scot mănuşa.

– AOLEU! ATAT DE SUBŢIRI!

A trebuit scurtat de la măsura 55 la 45.

Să vedem ce-o ieşi!