Scriu acest articol din disperare. Din disperarea unui ten ultra-terra-arhi pretentios. Daca pe finalul adolescentei m-am confruntat cu o pleiada de cosulete de toate formele si marimile, acum, cand m-am facut mare si voinica, am sarit din lac in put: am pielea foarte uscata. Atat de uscata, incat uneori imi vine sa iau o lingura de untura si sa ma ung pe fata.
Daca ies in frig, alerta! Simt cum tenul imi crapa si-l adun de pe jos sub forma de puzzle. Apoi, pielea imi ramane rigida si se exfoliaza pe ici-pe colo.
Am incercat toate solutiile naturiste sau nenaturiste. Am apelat pana si la rudimentara Apidermin. Care, intre noi fie vorba, hidrateaza mai bine ca orice si-mi lasa o piele de bebe dolofan, doar ca, fiind atat de grasa (crema, nu io) imi scotea cosuri.
Sunt prinsa intre ciocan si nicovala. Vreau si eu o crema de fata care sa ma hidrateze cu adevarat, nu doar in reclama. Nu conteaza cat costa, atata timp cat imi face tenul fericit si nu mai plange saracul.
Tin sa mentionez ca zilnic consum cel putin 2 litri de lichide. Si pap si fructe.
Pe lista mea scurta se afla: Eucerin, La Roche Posay si Uriage.
Demult, pe cand se potcovea puricele cu 1000 de oca de fier se-arunca in inalturile cerurilor si tot i se parea ca-i usor, mergeam eu la cumparat sutiene in dughenele Bucurestilor. Acum, de cand sunt faimoasa, Victoria insasi isi desearta Secretul la mine la poarta, doar-doar m-oi indura sa-i endorsez un pic brandul cu sanii mei monumentali, marimea B (auto-ironie fina ca faina scapata printre destele bunicii framantatoare de paine).
Si cum imi leganam eu trupul cand in stanga, cand in dreapta, aruncand priviri cercetatoare magazinelor oriental oranduite, intrezaresc azuriul unui sutien atat de simplu, dupa cupa, dupa port. Hipnotizata, ma indrept spre el. Il strajuia o vanzatoare dintre acelea ce domnesc peste vreo limba. Sau macar lasa impresia. Le stiti voi: genul omniscient, pierdute in ganduri academice, care-ti fac o favoare intampinandu-te ranjind. Prin craniul ei puteai vedea rafturile din spate. Atat era de vidat.
O rog frumos, frumos, cu ochii mari, bucurosi si scanteietori, ca orice fata care-si gaseste sutienul vietii ei sa mi-l inmaneze ca sa-l pot proba.
Ma examineaza, imi cantareste din priviri tesutul mamar (aproape ca m-a gadilat cu uitatura), se uita la mine din fata, din profil. Ma asteptam sa vina chiar sa ma palpeze, sa-mi acorde un indice de fermitate sau macar sa-mi dea un diagnostic: para sau mar? Apoi se indupleca si-mi spune scurt, aproape cu mila:
- E mare de tine.
- Dati-mi cel mai mic numar.
- E prea mare, domnisoara.
Ma, oi fi eu un umil B care abia a scos capul in lume, dar e un privilegiu chiar si sa-l probez?
- As dori totusi sa-l incerc, intind eu coarda, asteptand in orice moment un upercut.
- E MARE!!! ridica ea tonul. N-are rost sa ti-l dau de pe manechin ca sa-l probezi tu, daca eu iti spun ca e mare!!!!
Creierul imi facuse bulbuci de la clocot si asteptam sa iasa aburul fierberii pe urechi. Am adoptat cel mai calm ton din lume si i-am zis zambind draceste:
- Ciudat. Si capul tau e atat de mare si totusi ai un creier atat de mic.
M-am rasucit pe un calcai si-am trecut pragul. N-am auzit nimic in urma mea, dar imi incordasem ceafa, in asteptarea unui bust de manechin azvarlit de cea mai proasta vanzatoare a tuturor timpurilor. Uite c-am si incoronat-o.
PS: Am mers in alt magazin si mi l-am cumparat. Era bun. Il am si azi. Trai-mi-ar!
Daca ies in frig, alerta! Simt cum tenul imi crapa si-l adun de pe jos sub forma de puzzle. Apoi, pielea imi ramane rigida si se exfoliaza pe ici-pe colo.