Dileme vechi si noi

Ei, dar la urma urmei, poate doar mie ca-s sucita si mereu cu fundu-n sus mi se-ntampla. Poate nu e axiomatic ca dupa ce-ti lingi ranile in urma unui devastator El sa-l vezi prin lentila criticii si sa nu-i mai treci cu vederea chiar toate metehnele pe care, pana atunci, le acceptai, daca nu le considerai adorrrrrabile.

Sunt un specimen care chiar decopera nodurile in papura si e imposibil sa gasesc pe cineva far’ de pata. Asa ca, ori de jena ca gandesc urat despre aproapele meu, ori de inamorata ce sunt, ofer justificari. Abia dupa ce ma trezesc din adancul somn amoros, imi dau seama cat de gratuit indulgenta am putut fi si ajung sa-mi reprosez propria-mi cecitate.

Iar eu port crucea scindarii intre nord si sud, ducand o acuta lipsa de certitudini.

BEFORE: Doamne, ce corp ireprosabil! Pectorali bronzati, fund perfect rotund, fara cusur, ca o sfera injumatatita, picioarele strasnice, marturie a anilor petrecuti pe gazon. Cum poate sa urce 7 etaje de 7 ori, cu mine-n brate si singura obosita sa fiu eu. Ahhh, daca n-as fi renuntat la desenat, cate coli n-as fi zgariat incercand sa-i reproduc toate grupele de muschi armonios plasate!

AFTER: Si normal c-arata asa! La cat a alergat ca bezmeticu’ dup-o minge… Cantonamente ii trebuiau lui! Pe la biblioteca n-a putut sa treaca! Nooooo, ca tre’ sa ma chinui eu sa aleg doar cuvinte din maximum trei silabe ca sa nu-l vad cu fatza aia care cere dictionarul… Si muzica aia de prost gust! Pai cat sa mai suport?! Eu am incercat sa-l scot din bezna beyonceiana, dar s-a lasat el impins pe scara evolutiei? Iar prietenii lui… Doamne, cat mi-a fost dat sa suport! Niste primate. Toti. Ce-oi fi vazut la el?

BEFORE: Asta-i mai destept ca mine! Lasa, macar de data asta am de la cine sa invat. Doamne, cate stie! Ma complexeaza. Oare si-a dat seama ca am evitat sa raspund cate legiuni au cucerit Dacia? Dar ca n-am inteles cuvantul ala in aramaica? Of, sper ca nu ma considera o proasta. Tre’ sa-mi gasesc un domeniu in care sa-l domin. Sa ma orientez spre horticultura? Ce copii destepti am avea! Dar cam urati… Ei, las’, ca pana-i facem, mai progreseaza si chirurgia estetica… Ce simt al umorului! Mai rar. De cand n-am mai ras asa…

AFTER: Nu-mi vine sa cred ca am suportat atata timp un dezaxat. Pe asta nici Sigmund nu-l mai scapa! Ca sa nu mai vorbim ca din anumite unghiuri era chiar respingator. Nu, n-am fi rezistat. Pai ce-i cu schimbarile alea bruste de dispozitie? Ei, o fi fost el destept, dar nu prea i-a folosit la nimic. Mai si cheleste pe deasupra.

BEFORE: E cel mai frumos baiat din lume! Mai frumos decat Alain Delon in tinerete? Da, clar. Dar Alain Delon avea ochii albastri. Lasa, ca nici capruiul lui nu-i de aruncat! Ce chip adorabil! Si gropita aia din obrazul drept! Cuceritor de ingenuu. Hi hi hi hi! Pacat ca s-au desfiintat turnurile de fildes! Il ferecam acolo si nu-l vedeam decat eu.

Mi-e somn.

Cu umbra unui copac sau mai bine…

(ATENTIE! Acest articol este scris sub influenta melancoliei si trebuie tratat ca atare.)

Asa de tare au naclait unii “Emotie de toamna”, ca nici nu-mi mai vine sa recunosc ca fu poezia mea preferata. De cand compunerile cu invariabilul titlu impus “Toamna” au iesit din trend, ma trezesc abia pe la mijloc de septembrie ca s-a dus mai dus o vara…

Azi-dimineata, cum mergeam cu ochii carpiti de somn, fantazand la o cana de cafea cu guler gros de lapte, am calcat o frunza uscata. Ca o madlena aurie si crocanta, mi-a resuscitat mental toate finalurile de Vacanta de Vara.

Cu miros de ardei si vinete coapte, cu muste impertinente care dau tarcoale borcanelor de bulion, cu nuci in mantale verzi si zemoase, cu “La Medeleni” recitita pentru a nu stiu cata oara, cu focuri mocnite si fum inecacios, cu drumuri batatorite si prietene guralive de-a stanga si de-a dreapta, cu inconstienta certitudine a statorniciei timpului, cu apusuri de soare sarbatorite cu fructe mancate direct din pom.

Pe vremea cand purtam ghiozdan patrat ca un pachet de tigari si singura angoasa erau ecuatiile nerezolvate, eu de acum eram imaginata la Paris, luandu-i interviu unui Zidane premeditat. 

Cri-cri-cri, toamna gri…