Intotdeauna am iesit in minus la perchezitia de normalitate. Legand prietenii cu mine, majoritatea oamenilor au stiut la ce sa se astepte si nu mi-au pretins sa fiu intreaga la minte.

Inca de la gradinita, cand am refuzat sa ma aliniez celor care mancau cu pofta din borcanelul cu lipici sau muiau creioanele colorate in gura ca sa scrie mai bine si mai apasat, mi-am dat seama ca nu sunt ca ceilalti. Aveam propriile mele obsesii, neimpartasite de restul lumii. Mie-mi placea sa miros cerneala, cartile vechi, ghiozdanul nou si sa ma uit minute in sir la smoala. Am tot incercat sa-mi pun un diagnostic; fara succes.